La Quesnay, deosebirea dintre capitalul fix şi cel circulant apare ca o deosebire între „avances primitives“ *1 şi „avances annuelles“ *2. El înfăţişează această deosebire în mod just, ca o deosebire din cadrul capitalului productiv, adică a capitalului încorporat procesului de producţie nemijlocit. Întrucît pentru el singurul capital realmente productiv este capitalul folosit în agricultură, deci capitalul fermierului, aceste deosebiri nu există decît pentru capitalul fermierului. Prin aceasta se explică şi de ce la el perioada de rotaţie a unei părţi a capitalului este de un an, iar perioada de rotaţie a celeilalte părţi este mai mare de un an (10 ani). Pe măsură ce-şi dezvoltă teoriile, fiziocraţii extind în treacăt aceste deosebiri şi asupra altor categorii de capital, asupra capitalului industrial în general. Pentru societate, deosebirea dintre avansurile anuale şi cele făcute pe o perioadă de mai mulţi ani este atît de importantă, încît mulţi economişti, chiar după A. Smith, s-au reîntors la această definiţie.
Deosebirea dintre cele două feluri de avansuri apare abia atunci cînd banii avansaţi au fost transformaţi în elementele capitalului productiv. Această deosebire există exclusiv şi numai în cadrul capitalului productiv. De aceea lui Quesnay nici nu-i trece prin gînd să socotească banii printre avansurile iniţiale sau printre cele anuale. În calitate de avansuri pentru producţie, adică în calitate de capital productiv, ambele feluri de avansuri se opun atît banilor, cît şi mărfurilor care se află pe piaţă. Apoi, deosebirea dintre aceste două elemente ale capitalului productiv se reduce la Quesnay în mod just la felul diferit în care ele intră în valoarea produsului finit, prin urmare la felul diferit în care valoarea lor este pusă în circulaţie împreună cu valoarea produsului şi de aceea la felul diferit în care se face înlocuirea sau reproducerea lor, valoarea unui element fiind înlocuită anual în întregime, iar valoarea celuilalt fiind înlocuită bucată cu bucată în perioade mai îndelungate 23).
Singurul progres pe care-l face A. Smith este faptul că el dă categoriilor menţionate un caracter general. Deosebirea nu se mai referă, la el, la o formă specială a capitalului, capitalul fermierului, ci la orice formă a capitalului productiv. De aici rezultă de la sine că locul deosebirii dintre rotaţia anuală şi cea plurianuală, împrumutată din sfera agriculturii, îl ia deosebirea generală dintre rotaţiile de durată diferită, astfel încît o rotaţie a capitalului fix cuprinde întotdeauna mai mult decît o rotaţie a capitalului circulant, oricare ar fi durata acestor rotaţii ale capitalului circulant: un an, mai mult de un an sau mai puţin de un an. În felul acesta, la Smith „avances annuelles“ se transformă în capital circulant, iar „avances primitives“ în capital fix. Progresul făcut de el se rezumă însă la această generalizare a categoriilor. În ceea ce priveşte aplicarea, el rămîne cu mult în urma lui Quesnay.
Chiar felul grosolan empiric în care îşi începe Smith analiza dă naştere la o neclaritate:
„There are two different ways in which a capital may be employed so as to yield a revenue or profit to its employer“ *3. („Wealth of Nations“, Book II, chap. I, p. 185. Edit. Aberdeen, 1848.) 51
Felurile în care poate fi investită o valoare pentru a funcţiona drept capital, pentru a aduce proprietarului ei o plusvaloare sînt tot atît de diferite, tot atît de multiple ca şi sferele de investiţie a capitalului. Problema este de a cunoaşte diferitele ramuri de producţie în care poate fi investit un capital. Dar problema astfel formulată are şi alte implicaţii. Ea include şi problema în ce mod o valoare. Chiar dacă nu este investită în calitate de capital productiv, poate îndeplini pentru posesorul ei funcţia de capital, de pildă de capital purtător de dobîndă, de capital comercial etc. Aici ne-am îndepărtat, aşadar, ca cerul de pămînt de obiectul real al analizei noastre, şi anume de problema în ce fel acţionează împărţirea capitalului productiv în diferitele sale elemente asupra rotaţiei acestora, abstracţie făcînd de diferitele lor sfere de investiţie.
A. Smith continuă imediat după aceea:
„First, it may be employed in raising, manufacturing, or purchasing goods, and selling them again with a profit“ *4.
A. Smith nu ne spune aici decît că un capital poate fi folosit în agricultură, în industrie şi în comerţ. El nu vorbeşte, aşadar, decît de diferitele sfere de investiţie a capitalului, între altele şi de acelea în care, ca în cazul comerţului, capitalul nu intră în procesul de producţie nemijlocit, prin urmare nu funcţionează în calitate de capital productiv. Cu aceasta el părăseşte baza pe care s-au sprijinit fiziocraţii atunci cînd au stabilit deosebirile dintre diferitele părţi ale capitalului productiv şi influenţa acestor deosebiri asupra rotaţiei. Ba, mai mult, el ia chiar ca exemplu capitalul comercial, deşi în cazul respectiv este vorba exclusiv de deosebirile la care este supus capitalul productiv în procesul de creare a produsului și a valorii, deosebiri care, la rîndul lor, dau naştere altor deosebiri în rotaţia şi în reproducţia capitalului.
El continuă:
„The capital employed in this manner yields no revenue or profit to its employer while it either remains in his possession or continues in the same shape“ *5.
„The capital employed in this manner“. Dar Smith vorbeşte despre capitalul investit în agricultură sau în industrie, iar în continuare afirmă că un capital investit astfel se împarte în capital fix şi capital circulant! Prin urmare, investirea capitalului în modul arătat nu poate face din el nici capital fix, nici capital circulant.
Sau a vrut, poate, să spună că un capital folosit pentru a produce mărfuri şi pentru a vinde aceste mărfuri cu un profit trebuie, după transformarea lui în mărfuri, să fie vîndut şi să treacă prin vînzare, în primul rînd, din posesiunea vînzătorului în aceea a cumpărătorului, în al doilea rînd, din forma lui naturală de marfă în forma de bani şi că de aceea capitalul este inutil pentru posesorul lui „atîta timp cît rămîne în posesiunea acestuia sau îşi păstrează“ pentru posesor „mereu aceeaşi formă“? Dar în cazul acesta întreaga problemă se reduce la următoarele: aceeaşi valoare-capital care mai înainte funcţiona sub formă de capital productiv, sub o formă care ţine de procesul de producție, funcţionează acum în calitate de capital-marfă sau de capital bănesc, adică sub formele care ţin de procesul de circulaţie, şi de aceea nu mai este nici capital fix, nici capital circulant. Şi acest lucru este valabil în aceeaşi măsură atît pentru elementele valorii care sînt adăugate de materiile prime şi de materialele auxiliare, deci de capitalul circulant, cît şi pentru acelea care sînt adăugate prin consumarea mijloacelor de muncă, deci sînt adăugate de capitalul fix. Nici în felul acesta nu ne apropiem măcar cu un pas de lămurirea deosebirii dintre capitalul fix şi cel circulant.
Mai departe:
„The goods of the merchant yield him no revenue or profit till he sells them for money, and the money yields him as little till it is again exchanged for goods. His capital is continually going from him in one shape, and returning to him in another, and it is only by means of such circulation, or successive exchanges, that it can yield him any profit. Such capitals, therefore, may very properly be called circulating capitals“ *6.
Ceea ce A. Smith defineşte aici drept capital circulant este ceea ce vreau eu să denumesc capital de circulaţie, capital sub forma care ţine de procesul de circulaţie, de schimbarea de formă care se săvîrşeşte prin intermediul schimbului (schimb de substanţe şi schimb de posesori), deci capital-marfă şi capital-bănesc, în opoziţie cu capitalul productiv, adică cu acea formă a sa care ţine de procesul de producţie. Acestea nu sînt două genuri diferite între care capitalistul industrial îşi împarte capitalul, ci forme diferite pe care aceeaşi valoare-capital avansată le îmbracă şi le leapădă necontenit, în mod succesiv, în al său curriculum vitae *7. A. Smith confundă acest fapt, făcînd astfel un mare pas înapoi faţă de fiziocraţi, cu deosebirile dintre forme care apar în cadrul circulaţiei valorii-capital, care parcurge stadiile succesive ale circuitului său, în timp ce valoarea-capital se află sub formă de capital productiv, şi care apar tocmai datorită faptului că diferitele elemente ale capitalului productiv participă în mod diferit la procesul de creare a valorii şi îşi transmit în mod diferit valoarea asupra produsului. Vom vedea mai jos care sînt urmările acestei confuzii esenţiale dintre capitalul productiv şi capitalul aflat în sfera circulaţiei (capitalul-marfă şi capitalul bănesc), pe de o parte, şi capitalul fix şi cel circulant, pe de altă parte. Valoarea-capital avansată sub formă de capital fix circulă o dată cu produsul, tot aşa ca şi valoarea-capital avansată sub formă de capital circulant şi, prin intermediul circulaţiei capitalului-marfă, se transformă, ca şi prima, în capital bănesc. Deosebirea rezultă numai din faptul că valoarea capitalului fix circulă pe părţi şi de aceea trebuie să şi fie înlocuită, reprodusă în forma ei naturală tot pe părţi, în perioade mai scurte sau mai lungi.
Faptul că A. Smith nu înţelege aici prin capital circulant nimic altceva decît capitalul de circulaţie, adică valoarea-capital în formele ei care ţin de procesul de circulaţie (capitalul-marfă şi capitalul bănesc), rezultă din exemplul pe care l-a ales cu o deosebită neîndemînare. El ia drept exemplu un capital de un anumit fel, care nu ţine de loc de procesul de producţie, ci există exclusiv în sfera circulaţiei, constă numai din capital de circulaţie: capitalul comercial.
Cît de absurd este să începi cu un exemplu în care capitalul nu figurează de loc în calitate de capital productiv ne spune el însuşi imediat după aceea:
„The capital of a merchant is altogether a circulating capital“ *8.
Dar, după cum aflăm mai tîrziu de la A. Smith, deosebirea dintre capitalul circulant şi capitalul fix ar rezulta din deosebiri esenţiale, existente chiar în cadrul capitalului productiv. A. Smith are în vedere, pe de o parte, deosebirea stabilită de fiziocraţi şi, pe de altă parte, deosebirile dintre formele pe care le îmbracă valoarea-capital în circuitul ei. El le confundă pe amîndouă în permanenţă.
Este însă absolut de neînţeles cum ar putea lua naştere un profit din schimbarea formei banilor și a mărfii prin simpla transformare a valorii dintr-una din aceste forme în cealaltă. Şi explicaţia acestui fapt devine absolut imposibilă, pentru că Smith începe aici cu capitalul comercial, care funcţionează numai în sfera circulaţiei. Vom mai reveni asupra acestui lucru, dar deocamdată să auzim ce spune el despre capitalul fix:
„Secondly, it“ (capital) „may be employed in the improvement of land, in the purchase of useful machines and instruments of trade, or in such like things as yield a revenue or profit without changing masters, or circulating any further. Such capitals, therefore, may very properly be called fixed capitals. Different occupations require very different proportions between the fixed and circulating capitals employed in them... Some part of the capital of every master artificer or manufacturer must be fixed in the instruments of his trade. This part, however, is very small in some, and very great in others... The far greater part of the capital of all such master artificers“ (ca croitori, cizmari, ţesători) „however is circulated, either in the wages of their workmen, or in the price of their materials, and to be repaid with a profit by the price of the work“ *9.
Abstracţie făcînd de definiţia naivă a izvorului profitului, netemeinicia şi confuzia ies imediat la iveală din următorul fapt: pentru un fabricant de maşini, de pildă, maşina este un produs care circulă în calitate de capital-marfă, prin urmare, cum spune A. Smith,
„is parted with, changes masters, circulates further“ *10.
După propria lui definiţie, maşina nu ar fi deci capital fix, ci capital circulant. Această confuzie provine tot din faptul că Smith confundă deosebirea dintre capitalul fix și capitalul circulant, rezultată din circulaţia diferită a diferitelor elemente ale capitalului productiv, cu deosebirile dintre formele pe care le îmbracă acelaşi capital în măsura în care funcţionează în procesul de producţie în calitate de capital productiv, iar în sfera circulaţiei în calitate de capital de circulaţie, adică în calitate de capital-marfă sau de capital bănesc. Prin urmare, după locul pe care îl ocupă în procesul de viaţă a capitalului, aceleași lucruri pot, după părerea lui Smith, să funcţioneze şi în calitate de capital fix (ca mijloace de muncă, elemente ale capitalului productiv), şi în calitate de capital „circulant“, de capital-marfă (ca produs, împins din sfera producţiei în sfera circulaţiei).
Dar A. Smith schimbă dintr-o dată întreaga bază împărţirii capitalului şi contrazice ceea ce a scris cu cîteva rînduri mai sus, cînd a început întreaga sa analiză. Ne referim în special la propoziţia:
„There are two different ways in which a capital may be employed so as to yield a revenue or a profit to its employer“ *11,
anume în calitate de capital circulant sau de capital fix. Este vorba aici, evident, de moduri diferite de a folosi capitaluri diferite, independente unul de celălalt, care pot fi investite, de pildă, în industrie sau în agricultură. — Dar mai departe citim:
„Different occupations require very different proportions between the fixed and circulating capitals employed in them“ *12.
Capitalul fix şi capitalul circulant nu mai sînt acum investiţii de capital diferite, independente, ci părţi diferite ale aceluiaşi capital productiv, care formează, în sfere de investiţie diferite, părţi diferite din valoarea totală a acestui capital. Prin urmare, sînt deosebiri care rezultă din diviziunea adecvată a însuşi capitalului productiv şi care de aceea nu sînt valabile decît în legătură cu acesta din urmă. Aceste afirmaţii, la rîndul lor, vin în contradicţie cu faptul că capitalul comercial este opus capitalului fix exclusiv în calitate de capital circulant, căci însuşi Smith spune:
„Capitalul unui comerciant este în întregime capital circulant“.
El este de fapt un capital care funcţionează numai în sfera circulaţiei şi se opune ca atare în general capitalului productiv, capitalului încorporat în procesul de producţie; dar tocmai de aceea el nu se poate opune, ca componentă fluidă (circulantă) a capitalului productiv, componentei fixe a capitalului productiv.
În exemplele pe care le dă, Smith defineşte drept capital fix „instruments of trade“ *13, iar drept capital circulant partea de capital investită în salarii și materii prime, incluzînd aici şi materialele auxiliare („repaid with a profit by the price of the work“ *14).
Smith ia deci mai întîi ca punct de plecare diferitele componente ale procesului muncii: forţa de muncă (munca) şi materiile prime, de o parte, uneltele de muncă, de cealaltă parte. Dar aceste componente ale procesului muncii sînt componente ale capitalului, deoarece pentru ele s-a cheltuit o sumă de valoare care urmează să funcţioneze drept capital. În această măsură ele sînt elementele materiale, modurile de existenţă ale capitalului productiv, adică ale capitalului care funcţionează în procesul de producție. De ce una dintre părți se numeşte capital fix? Deoarece
„some parts of the capital must be fixed in the instruments of trade“ *15.
Dar şi cealaltă parte este fixată în salarii și materii prime. Totuşi, maşinile şi
„instruments of trade... such like things... yield a revenue of profit without changing masters, or circulating any further. Such capitals, therefore, may very properly be called fixed capitals“ *16.
Să luăm de pildă industria minieră. Aici nu se întrebuinţează de loc materii prime, întrucît obiectul muncii, de pildă arama, este un produs natural, care urmează abia să fie însuşit prin intermediul muncii. Arama, care urmează abia să fie extrasă, acest produs al procesului, care circulă mai tîrziu în calitate de marfă, respectiv de capital-marfă, nu formează un element al capitalului productiv. Nici o parte din valoarea capitalului productiv nu este investită în aramă. Pe de altă parte, celelalte elemente ale procesului de producție, forța de muncă şi materialele auxiliare, cum e cărbunele, apa etc., nu intră nici ele în mod material în produs. Cărbunele este consumat în întregime şi numai valoarea lui intră în produs, tot aşa cum intră în produs o parte din valoarea mașinii etc. În sfîrşit, muncitorul rămîne tot atît de independent față de produs, față de aramă ca și mașina. Numai valoarea produsă prin munca lui este acum o parte componentă a valorii aramei. Prin urmare, în acest exemplu nici o componentă a capitalului productiv nu-şi schimbă posesorul (master) sau nici un element nu circulă mai departe, pentru că nici unul nu intră în mod material în produs. Unde rămîne deci aici capitalul circulant? După propria definiţie a lui A. Smith, întregul capital utilizat într-o mină de aramă ar consta exclusiv din capital fix.
Să luăm, dimpotrivă, altă ramură industrială care foloseşte materii prime constituind substanţa produsului, apoi materiale auxiliare care intră în produs în mod fizic și nu numai ca valoare, cum se întîmplă cu cărbunele folosit ca combustibil. O dată cu produsul, de pildă cu firele, materia primă, bumbacul din care constă produsul îşi schimbă şi ea posesorul și trece din procesul de producţie în procesul de consum. Dar, atîta timp cît bumbacul funcţionează ca element al capitalului productiv, proprietarul nu-l vinde, ci îl prelucrează, punînd să fie transformat în fire. El nu dă bumbacul din mînă. Sau, ca să întrebuinţăm expresia grosolană şi falsă a lui Smith, el nu scoate nici un profit „by parting with it, by its changing masters, or by circulating it“ *17. El nu pune materialele sale în circulaţie, după cum nu pune în circulaţie nici maşinile. Aceste materiale sînt fixate în procesul de producţie ca şi maşinile de filat şi clădirile fabricii. Ea o parte a capitalului productiv trebuie să fie fixată sub formă de cărbuni, bumbac etc. în mod tot atît de constant ca şi sub formă de mijloace de muncă. Deosebirea constă numai în aceea că bumbacul, cărbunele etc., necesare, de pildă, pentru producţia săptămînală de fire, sînt necontenit consumate în întregime la confecţionarea produsului săptămînal şi, prin urmare, trebuie înlocuite prin exemplare noi de bumbac, cărbune etc., că deci aceste elemente ale capitalului productiv, deşi rămîn identice ca gen, constau necontenit din exemplare noi de acelaşi gen, în timp ce aceeaşi maşină de filat individuală, aceeaşi clădire de fabrică individuală continuă să participe la o serie întreagă de procese de producţie repetate săptămînal fără a fi înlocuite prin noi exemplare de acelaşi gen. Ca elemente ale capitalului productiv, toate componentele lui sînt permanent fixate în procesul de producţie, deoarece acesta nu poate avea loc fără ele. Şi toate elementele capitalului productiv, cele fixe, ca şi cele circulante, se opun deopotrivă, în calitate de capital productiv, capitalului de circulaţie, adică capitalului-marfă şi capitalului bănesc.
La fel stau lucrurile şi cu forţa de muncă. O parte a capitalului productiv trebuie să fie fixată în ea în permanenţă şi acelaşi capitalist foloseşte în orice ramură vreme mai îndelungată aceleaşi forţe de muncă identice, aşa cum foloseşte aceleaşi maşini. Deosebirea dintre aceste forţe de muncă și mașini nu constă aici în faptul că mașina este cumpărată o dată pentru totdeauna (ceea ce nu este cazul, de pildă, atunci cînd mașinile sînt plătite în rate), iar muncitorul nu, ci în faptul că munca cheltuită de muncitor intră în întregime în valoarea produsului, în timp ce valoarea mașinii trece în produs numai bucată cu bucată.
Smith confundă noțiuni diferite atunci cînd caracterizează capitalul circulant în opoziție cu cel fix:
„The capital employed in this manner yields no revenue or profit to its employer, while it either remains in his possession or continues in the same shape“ *18.
El pune pe aceeaşi treaptă metamorfoza pur formală a mărfii prin care trece produsul, capitalul-marfă, în sfera circulației şi care face posibil ca mărfurile să-și schimbe proprietarul, cu metamorfoza fizică prin care trec diferitele elemente ale capitalului productiv în timpul procesului de producție. El confundă aici pur şi simplu transformarea mărfii în bani şi a banilor în marfă, cumpărarea şi vînzarea, cu transformarea elementelor de producție în produs. Exemplul de capital circulant pe care îl aduce el este capitalul comercial, care se transformă din marfă în bani şi din bani în marfă, este schimbarea formei care ține de circulația mărfurilor: M — B — M. Dar această schimbare a formei în procesul circulației înseamnă pentru capitalul industrial în funcțiune că mărfurile în care se retransformă banii sînt elemente de producție (mijloace de muncă şi forță de muncă), că deci prin sus-menționata schimbare a formei se realizează continuitatea funcționării capitalului industrial, se înfăptuieşte procesul de producție ca proces continuu sau ca proces de reproducție. Întreaga această schimbare a formelor se petrece în circulaţie; tocmai această schimbare este aceea care face posibilă trecerea efectivă a mărfurilor dintr-o mînă într-alta. Dimpotrivă, metamorfozele prin care trece capitalul productiv în procesul său de producție sînt metamorfoze care țin de procesul muncii, necesare pentru transformarea elementelor de producție în produsul care se urmăreşte să fie realizat. A. Smith se opreşte asupra faptului că o parte din mijloacele de producție (mijloacele de muncă propriu-zise) serveşte în procesul de muncă (ceea ce el exprimă în mod eronat prin cuvintele: „yield a profit to their master“ *19), fără să-și schimbe forma naturală şi uzîndu-se numai treptat; în timp ce altă parte, materialele, se modifică, şi tocmai prin această modificare îşi îndeplinesc rolul de mijloace de producţie. Dar acest rol diferit pe care îl au elementele capitalului productiv în procesul de muncă nu formează decît punctul de plecare al deosebirii dintre capitalul fix şi capitalul nefix şi nu această deosebire însăşi, ceea ce rezultă chiar din faptul că respectiva deosebire există deopotrivă în toate modurile de producţie, capitaliste şi necapitaliste. Dar acestui rol material diferit al elementelor capitalului productiv în procesul muncii îi corespunde transmiterea în mod diferit a valorii asupra produsului, căreia îi corespund, la rîndul lor, moduri diferite de înlocuire a valorii prin vînzarea produsului; abia acest fapt constituie deosebirea pe care o căutăm. Prin urmare, capitalul nu este fix pentru că este fixat în mijloacele de muncă, ci pentru că o parte a valorii sale investită în mijloace de muncă rămîne fixată în ele, în timp ce o altă parte circulă în calitate de componentă a valorii produsului.
„If it“ (the stock) „is employed in procuring future profit, it must procure this profit bv staying with him“ (the employer), „or by going from him. In the one case it is a fixed, in the other it is a circulating capital“ *20.
Ceea ce sare aici în ochi în primul rînd este ideea grosolan empirică asupra provenienței profitului, împrumutată din concepțiile capitalistului de rînd şi care contrazice în întregime punctul de vedere superior, esoteric al lui A. Smith însuşi. În preţul produsului este înlocuit atît preţul materialelor, cît și cel al forței de muncă, dar şi acea parte a valorii uneltelor de muncă care trece prin uzură asupra produsului. Această înlocuire nu poate fi în nici un caz o sursă de profit. Faptul dacă o valoare avansată pentru realizarea unui produs este înlocuită în întregime sau bucată cu bucată, dintr-o dată sau în mod succesiv prin vînzarea produsului nu poate modifica decît modul şi timpul în care se face această înlocuire; în ambele cazuri ea rămîne o înlocuire a valorii deja cheltuite şi nu se transformă în nici un caz în creare de plusvaloare. Aici la bază se află ideea curentă că, de vreme ce plusvaloarea nu este realizată decît prin vînzarea produsului, prin circulaţia lui, ea ar rezulta în mod exclusiv din vînzare, din circulaţie. Ceea ce se spune aici despre diferitele moduri în care ia naştere profitul nu este în realitate decît o exprimare greşită a faptului că diferitele elemente ale capitalului productiv joacă un rol diferit, acţionează în mod diferit, ca elemente de producţie, în procesul de muncă. În sfîrșit, deosebirea nu este dedusă din procesul de muncă, respectiv de valorificare, din funcţionarea a însuşi capitalului productiv, ci e considerată ca existînd numai în mod subiectiv pentru capitalistul individual, căruia o parte a capitalului îi e utilă într-un fel, alta într-alt fel.
Quesnay, dimpotrivă, a dedus aceste deosebiri din însuşi procesul de reproducție şi din legile necesare ale acestuia. Pentru ca acest proces să fie continuu, trebuie ca valoarea avansurilor anuale să fie înlocuită în întregime din valoarea produsului anual, iar valoarea capitalului fix [Anlagekapital] să fie înlocuită numai bucată cu bucată, astfel încît această înlocuire a ei (prin exemplare noi de acelaşi gen) şi deci reproducerea ei totală să se facă abia într-un șir, de pildă, de 10 ani. A. Smith face un mare pas înapoi în comparaţie cu Quesnay.
Prin urmare, pentru a defini capitalul fix, A. Smith se rezumă să spună că acesta reprezintă mijloace de muncă care nu-şi modifică forma în procesul de producţie şi continuă să servească în producţie pînă la uzura lor completă, spre deosebire de produsele la a căror creare contribuie. Astfel el uită că toate elementele capitalului productiv se opun în permanenţă, în forma lor naturală (ca mijloace de muncă, materiale şi forţă de muncă), produsului și produsului care circulă ca marfă; el uită, de asemenea, că deosebirea dintre partea care constă din materiale şi din forţă de muncă şi partea de capital care constă din mijloace de muncă rezidă, în ceea ce priveşte forţa de muncă, numai în faptul că aceasta e mereu cumpărată din nou (nu pentru toată durata ei, cum se întîmplă cu mijloacele de muncă), iar în ceea ce priveşte materialele în faptul că în procesul de muncă nu figurează aceleaşi exemplare identice, ci mereu exemplare noi de acelaşi gen. Se creează totodată iluzia că valoarea capitalului fix nu ar circula şi ea, cu toate că mai înainte A. Smith a explicat uzura capitalului fix ca fiind, bineînţeles, o parte din preţul produsului.
Opunînd capitalul circulant capitalului fix, A. Smith nu subliniază că această opoziţie nu există decît în măsura în care capitalul circulant reprezintă acea componentă a capitalului productiv care trebuie înlocuită în întregime din valoarea produsului și care trebuie deci să participe în întregime la toate metamorfozele acestuia, lucru care nu se întîmplă atunci cînd este vorba de capitalul fix. Capitalul circulant este, dimpotrivă, confundat cu formele pe care capitalul le îmbracă atunci cînd trece din sfera producţiei în sfera circulaţiei, cu formele de capital-marfă şi capital bănesc. Dar ambele aceste forme, atît capitalul-marfă, cît şi capitalul bănesc, sînt în egală măsură purtătoare ale valorii, atît a componentei fixe a capitalului productiv, cît şi a componentei lui circulante. Ambele sînt capital de circulaţie în opoziţie cu capitalul productiv, dar nu sînt capital circulant (fluid) în opoziţie cu capitalul fix.
În sfîrşit, ideea cu totul greşită potrivit căreia capitalul fix creează profit rămînînd în procesul de producţie, iar cel circulant, părăsind procesul de producţie şi intrînd în sfera circulaţiei, ascunde, din cauza identităţii de formă care există între capitalul variabil şi componenta circulantă a capitalului constant în procesul de rotație, deosebirea esenţială dintre ele în procesul de valorificare şi de creare a plusvalorii şi face deci şi mai obscur întregul mister al producţiei capitaliste; prin denumirea comună de capital circulant, această deosebire esenţială este desfiinţată. Economia politică de după A. Smith a mers și mai departe în această privinţă, considerînd drept singura și esenţiala deosebire nu opoziţia dintre capitalul variabil și cel constant, ci pe aceea dintre capitalul fix și cel circulant.
După ce A. Smith a desemnat mai întîi capitalul fix şi capitalul circulant ca două moduri diferite de a investi capital, care fiecare în sine aduce un profit, el spune:
„No fixed capital can vivid any revenue but by means of a circulating capital. The most useful machines and instruments of trade will produce nothing without the circulating capital which affords the materials they are employed upon, and the maintenance of the workmen who employ them“ *21.
Aici se vede ce înseamnă expresiile de mai înainte: „yield a revenue, make a profit“ *22 etc., şi anume că ambele părţi ale capitalului servesc la crearea produsului.
Mai departe A. Smith dă următorul exemplu:
„That part of the capital of the farmer which is employed in the implements of agriculture is a fixed, that which is employed in the wages and maintenance of his labouring servants is a circulating capital“ *23.
(Prin urmare, aici deosebirea dintre capitalul fix şi cel circulant se rezumă în mod just exclusiv la circulaţia diferită, la rotaţia diferitelor componente ale capitalului productiv.)
„He makes a profit of the one by keeping it in his own possession, and of the other by parting with it. The price or value of his labouring cattle is a fixed capital“
(aici este iarăşi just faptul că deosebirea se referă la valoare, şi nu la elementul material),
„in the same manner as that of the instruments of husbandry, their maintenance“ (a vitelor de muncă) „is a circulating capital, in the same way as that of the labouring servants. The farmer makes his profit by keeping the labouring cattle, and by parting with their maintenance“ *24.
(Fermierul păstrează hrana vitelor, nu o vinde. El o foloseşte ca hrană pentru vite, iar pe vite le folosește ca unealtă de muncă. Deosebirea constă numai în următoarele: hrana care intră în întreţinerea vitelor de muncă este consumată în întregime şi trebuie înlocuită în permanenţă cu hrană nouă, provenită direct din produsul agriculturii sau prin vînzarea acestuia; vitele înseşi sînt înlocuite numai în măsura în care fiecare exemplar în parte devine incapabil de muncă.)
„Both the price and the maintenance of the cattle which are bought in and fattened, not for labour but for sale, are a circulating capital. The farmer makes his profit by parting with them“ *25.
(Orice producător de marfă, deci şi cel capitalist, îşi vinde produsul, rezultat al procesului său de producţie, dar în urma acestui fapt produsul nu devine nici componentă fixă, nici componentă circulantă a capitalului său productiv. Dimpotrivă, produsul lui se află acum într-o formă în care este eliminat din procesul de producţie şi trebuie să funcţioneze în calitate de capital-marfă. Vitele îngrăşate pentru tăiere funcţionează în procesul de producţie ca materie primă, nu ca instrument, cum e cazul cu vitele de muncă. Ele intră deci ca substanţă în produs şi întreaga lor valoare intră în acest produs, ca şi aceea a materialelor auxiliare {hrana}. Iată de ce constituie ele partea circulantă a capitalului productiv, şi nu pentru că produsul vîndut — vitele îngrăşate pentru tăiere — are aici aceeaşi formă naturală ca şi materia primă, adică vitele încă neîngrăşate. Acest fapt este accidental. Totodată însă Smith ar fi putut vedea din acest exemplu că nu forma materială a elementului de producție este aceea care face ca valoarea pe care o conţine el să fie fixă sau circulantă, ci numai funcţia lui în cadrul procesului de producţie.)
„The whole value of the seed too is a fixed capital. Though it goes backwards and forwards between the ground and the granary, it never changes masters, and therefore it does not properly circulate. The farmer makes his profit not by its sale, but by its increase“ *26.
Aici iese în evidenţă întreaga absurditate a distincţiei făcute de Smith. Potrivit teoriei lui, sămînţa ar fi capital fix dacă nu ar avea loc o „change of masters“ *27, adică dacă sămînţa ar fi înlocuită direct din produsul anual, dacă ar fi scăzută din el. Dimpotrivă, ea ar fi capital circulant dacă întregul produs ar fi vîndut şi dacă o parte din valoarea acestuia ar servi la cumpărarea de sămînţă de la altcineva. Într-un caz are loc „change of masters“, în celălalt nu. Şi Smith confundă aici din nou capitalul circulant cu capitalul-marfă. Produsul este purtătorul material al capitalului-marfă. Dar, bineînţeles, acest purtător este numai partea produsului care intră efectiv în circulație și nu intră din nou direct în acelaşi proces de producţie din care a ieşit ca produs.
Indiferent dacă sămînţa este scăzută direct ca o parte din produs sau dacă întregul produs este vîndut şi o parte a valorii lui este transformată în sămînţă cumpărată de la alţii, în ambele cazuri nu are loc decît o înlocuire de valoare şi prin această înlocuire nu se realizează nici un profit. Într-un caz sămînţa împreună cu restul produsului intră în circulaţie ca marfă, în celălalt caz ea figurează numai în contabilitate în calitate de componentă a valorii capitalului avansat. Dar în ambele cazuri ea rămîne componentă circulantă a capitalului productiv. Ea este consumată în întregime în vederea fabricării produsului și trebuie înlocuită în întregime din acest produs pentru a face posibilă reproducţia.
„Materia primă şi materialele auxiliare îşi pierd astfel forma independentă cu care au intrat, ca valori de întrebuințare, în procesul de muncă. Altfel stau lucrurile cu mijloacele de muncă propriu-zise. O unealtă, o maşină, o clădire a unei fabrici, un recipient etc. servesc în procesul de muncă numai atîta timp cît îşi păstrează forma lor iniţială şi intră mîine din nou în procesul de muncă în aceeaşi formă ca şi ieri. Forma lor independentă faţă de produs pe care şi-o menţin în timpul vieţii, adică în timpul procesului de muncă, ele şi-o menţin şi după moarte. Cadavrele maşinilor, uneltelor, atelierelor etc. continuă să existe separat de produsele la crearea cărora au contribuit“ („Capitalul“, cartea I, cap. VI, p. 192 52).
Aceste moduri diferite în care mijloacele de producţie sînt folosite pentru crearea produsului, unele dintre ele păstrîndu-şi forma independentă faţă de produs, iar celelalte modifîcîndu-şi-o sau pierzînd-o cu desăvîrşire, această deosebire care ţine de procesul de muncă ca atare şi care este deci valabilă în egală măsură și pentru procesele de muncă care au ca scop satisfacerea nevoilor proprii, ca, de pildă, ale familiei patriarhale, fără schimb, fără producţie de mărfuri, A. Smith o prezintă într-o lumină falsă, întrucît 1) introduce o definiţie a profitului cu totul nepotrivită aici, după care unele mijloace de producţie aduc proprietarului profit păstrîndu-şi forma, iar altele pierzîndu-şi-o; 2) confundă schimbările pe care le suferă o parte a elementelor de producţie în procesul de muncă cu acea modificare a formei care ţine de schimbul produselor, de circulaţia mărfurilor (cumpărare şi vînzare) şi care include totodată trecerea proprietăţii asupra mărfurilor care circulă dintr-o mînă într-alta.
Rotaţia presupune că reproducţia este mijlocită de circulaţie, adică de vînzarea produsului, de transformarea lui în bani şi de retransformarea din bani în elementele sale de producţie. Dar, în măsura în care o parte din propriul său produs îi serveşte producătorului capitalist din nou în mod direct ca mijloc de producţie, producătorul apare ca vînzător al acestui produs către sine însuşi, iar în contabilitatea sa operaţia respectivă figurează sub această formă. Prin urmare, această parte a reproducției nu este mijlocită prin circulație, ci are loc în mod nemijlocit. Dar partea din produs care serveşte astfel din nou ca mijloc de producţie înlocuieşte capital circulant şi nu capital fix, în măsura în care 1) valoarea părţii respective a capitalului intră în întregime în produs şi 2) însăşi această parte a fost înlocuită în întregime, in natura, printr-un exemplar nou din noul produs.
A. Smith ne spune apoi din ce constă capitalul circulant şi capitalul fix. El enumeră lucrurile, elementele materiale care formează capital fix şi pe acelea care formează capital circulant, ca şi cum acest caracter l-ar avea de la natură, obiectual, şi nu ar decurge din funcţia lor determinată în procesul de producţie capitalist. Şi, totuşi, în acelaşi capitol (Book II, chap. I), el observă că, deşi un lucru anumit, de pildă o casă de locuit, destinat consumului direct,
„may yield a revenue to its proprietor, and thereby serve in the function of a capital to him, it cannot yield any to the public, nor serve in the function of a capital to it, and the revenue of the whole body of the people can never be in the smallest degree increased by it“ *28.
Aici A. Smith exprimă deci în mod clar ideea că proprietatea de a fi capital nu le revine lucrurilor ca atare şi în toate împrejurările, ci este o funcţie pe care ele o îndeplinesc sau nu o îndeplinesc, după împrejurări. Dar ceea ce este valabil pentru capital în general este valabil şi pentru subdiviziunile lui.
Aceleaşi lucruri reprezintă o componentă a capitalului circulant sau a capitalului fix, după funcţia pe care o îndeplinesc în procesul de muncă. Aşa, de pildă, o vită constituie ca vită de muncă (mijloc de muncă) o formă materială de existenţă a capitalului fix, iar ca vită îngrăşată pentru tăiere (materie primă) o componentă a capitalului circulant al fermierului. Pe de altă parte, acelaşi lucru poate cînd să funcţioneze ca componentă a capitalului productiv, cînd să facă parte din fondul de consum direct. De pildă, o casă este componentă fixă a capitalului productiv dacă funcţionează ca local de muncă; dacă funcţionează ca locuinţă, nu mai are forma de capital, ci este locuinţă. Aceleaşi mijloace de muncă pot funcţiona în multe cazuri cînd ca mijloace de producţie, cînd ca mijloace de consum.
Una dintre erorile care rezultă din concepţiile lui Smith este aceea de a considera caracterul de capital fix și de capital circulant drept caractere proprii lucrurilor înseşi. Chiar din analiza procesului de muncă („Capitalul“, cartea I, cap. V) reiese cum definiţiile de mijloc de muncă, material de muncă, produs se schimbă în funcţie de rolul diferit pe care unul şi acelaşi lucru îl joacă în acest proces. Definiţiile de capital fix şi nefix se întemeiază însă, la rîndul lor, pe rolurile precise pe care le au aceste elemente în procesul de muncă, prin urmare şi în procesul de creare a valorii.
În al doilea rînd însă, la enumerarea lucrurilor din care constau capitalul fix şi capitalul circulant reiese clar că Smith confundă deosebirea dintre componentele fixe şi circulante ale capitalului, deosebire care e valabilă şi are un sens numai în ceea ce priveşte capitalul productiv (capitalul în forma lui productivă), cu deosebirea dintre capitalul productiv şi formele pe care le are capitalul în procesul său de circulaţie: capital-marfă şi capital bănesc. În acelaşi loc (p. 188) el spune:
„The circulating capital consists... of the provisions, materials, and finished work of all kinds that are in the hands of their respective dealers, and of the money that is necessary for circulating and distributing them etc.“ *29.
Într-adevăr, dacă privim lucrurile mai îndeaproape, vedem că aici, spre deosebire de cele relatate mai sus, capitalul circulant este din nou identificat cu capitalul-marfă şi cu capitalul bănesc, adică cu două forme ale capitalului care nu ţin de procesul de producţie, care nu constituie capital circulant (fluid) în opoziţie cu capitalul fix, ci capital de circulaţie în opoziţie cu capitalul productiv. Numai alături de aceste forme ale capitalului figurează apoi componentele capitalului productiv, avansate pentru materiale (materii prime sau semifabricate) şi încorporate în mod efectiv procesului de producţie. El spune:
„... The third and last of the three portions into which the general stock of the society naturally divides itself, is the circulating capital, of which the characteristic is, that it affords a revenue only by circulating or changing masters. This is composed likewise of four parts: first, of the money...“ *30
(Dar banii nu sînt niciodată o formă a capitalului productiv, a capitalului care funcţionează în procesul de producţie. Ei nu sînt întotdeauna decît una din formele pe care le îmbracă capitalul în procesul său de circulaţie),
„secondly, of the stock of provisions which are in the possession of the butcher, the grazier, the farmer... and from the sale of which they expect to derive a profit... Fourthly and lastly, of the work which is made up and completed, but which is still in the hands of the merchant and manufacturer“. — Şi: „thirdy, of the materials, whether altogether rude or more or less manufactured, of clothes, furniture, and building, which are not yet made up into any of those three shapes but which remain in the hands of the growers, the manufacturers, the mercers and drapers, the timbermerchants, the carpenters and joiners, the brickmakers etc.“ *31
Punctele 2 şi 4 nu conţin decît produse care sînt eliminate ca atare din procesul de producţie şi trebuie vîndute; într-un cuvînt, produse care funcţionează acum în calitate de mărfuri, deci, respectiv, în calitate de capital-marfă, avînd, aşadar, o formă şi ocupînd o poziție în proces, în care ele nu constituie un element al capitalului productiv, oricare ar fi destinaţia lor finală, adică indiferent de faptul dacă, potrivit scopului lor (valoarea de întrebuinţare), urmează să intre, în ultimă instanţă, în consumul individual sau în cel productiv. În punctul 2 aceste produse sînt alimente, iar în punctul 4 se află toate celelalte produse finite, care deci constau şi ele numai din mijloace de muncă finite sau din articolele de consum finite (altele decît alimentele incluse în punctul 2).
Faptul că Smith vorbește și de comerciant arată cît e de confuz. O dată ce producătorul şi-a vîndut comerciantului produsul, acest produs nu mai constituie absolut nici o formă a capitalului său. E drept că din punct de vedere social el continuă să fie capital-marfă, deşi se află în alte mîini decît acelea ale producătorului său; dar tocmai pentru că este capital-marfă nu poate fi nici capital fix, nici capital circulant.
În orice producţie care nu este îndreptată direct spre satisfacerea nevoilor proprii, produsul trebuie să circule ca marfă, adică trebuie să fie vîndut nu pentru a aduce un profit, ci pur şi simplu pentru ca producătorul să poată trăi. La producţia capitalistă se mai adaugă faptul că o dată cu vînzarea mărfii se realizează şi plusvaloarea cuprinsă în ea. Produsul iese din procesul de producţie ca marfă şi de aceea nu este nici element fix și nici element circulant al acestuia.
De altfel, Smith se contrazice aici pe sine însuşi. Toate produsele finite, oricare ar fi forma lor materială sau valoarea lor de întrebuinţare, efectul lor util, sînt aici capital-marfă, deci capital într-o formă care ţine de procesul de circulație. În această formă, ele nu constituie componente ale eventualului capital productiv al proprietarului lor; ceea ce nu împiedică de loc ca, odată vîndute, ele să devină în mîinile cumpărătorului lor componente, indiferent dacă circulante sau fixe, ale unui capital productiv. Se vede aici că aceleaşi lucruri care la un moment dat apar pe piaţă sub formă de capital-marfă în opoziţie cu capitalul productiv, mai tîrziu, cînd sînt retrase de pe piaţă, pot să funcţioneze sau nu în calitate de componente circulante sau fixe ale capitalului productiv.
Produsul fabricantului-filator de bumbac — firele — este forma-marfă a capitalului lui, este pentru el capital-marfă. Firele nu pot funcţiona din nou ca componentă a capitalului lui productiv, nici ca material de muncă şi nici ca mijloc de muncă. Dar, în mîinile fabricantului de fire care le cumpără, ele sînt încorporate capitalului lui productiv ca o componentă circulantă a acestui capital. Pentru fabricantul de fire, firele sînt însă purtătorii valorii unei părţi atît din capitalul său fix, cît şi din capitalul său circulant (abstracţie făcînd de plusvaloare). Tot astfel o maşină ca produs al fabricantului de mașini este forma-marfă a capitalului acestuia, este pentru el capital-marfă; şi, atîta timp cît îşi păstrează această formă, ea nu este nici capital circulant, nici capital fix. Vîndută unui fabricant care o foloseşte în producţia lui, ea devine componentă fixă a unui capital productiv. Chiar dacă, datorită formei lui de întrebuinţare, produsul poate intra din nou, parţial, ca mijloc de producţie în acelaşi proces din care a ieşit, ca, de pildă, cărbunele în producţia de cărbune, chiar în acest caz partea de produs, adică partea din cărbunele destinat vînzării, nu este nici capital circulant, nici capital fix, ci capital-marfă.
Pe de altă parte, produsul poate avea o formă de întrebuinţare care să-l facă absolut nepotrivit pentru a fi un element al capitalului productiv fie ca material de muncă, fie ca mijloc de muncă. Aşa e cazul, de pildă, cu unele mijloace de subzistenţă. Cu toate acestea, pentru producătorul său, produsul este capital-marfă, purtător al valorii atît a capitalului fix, cît şi a capitalului circulant, şi anume a primului sau a celui de-al doilea, după cum capitalul folosit la producerea lui trebuie înlocuit integral sau parţial, după cum acest capital şi-a transmis integral sau parţial valoarea asupra produsului.
La Smith figurează la punctul 3 materialul brut (materia primă, semifabricatele, materialele auxiliare), pe de o parte, nu ca o componentă deja încorporată capitalului productiv, ci de fapt numai ca o categorie specială a valorilor de întrebuinţare, din care constă în general produsul social, ca o categorie specială a masei de mărfuri, alături de celelalte componente materiale, mijloace de subzistenţă etc. enumerate la punctele 2 şi 4. Pe de altă parte, materialul brut este, ce-i drept, prezentat ca încorporat capitalului productiv şi deci ca element al acestui capital, aflat în mîna producătorului. Confuzia se manifestă în faptul că materialul brut este considerat, pe de o parte, ca funcţionînd în mîinile producătorului („in the hands of the growers, the manufacturers...“ *32), pe de altă parte ca funcţionînd în mîinile comercianților („mercers, drapers, timber-merchants“ *33), pentru care el este numai capital-marfă, nu componentă a capitalului productiv.
De fapt, în această enumerare a elementelor capitalului circulant, A. Smith scapă cu totul din vedere deosebirea dintre capitalul fix și capitalul circulant, valabilă numai în ceea ce priveşte capitalul productiv. Dimpotrivă, el opune capitalul-marfă şi capitalul bănesc, adică cele două forme ale capitalului care ţin de procesul de circulaţie, capitalului productiv, dar şi aceasta o face în mod inconştient.
În sfîrşit, mai sare în ochi faptul că, la enumerarea componentelor capitalului circulant, A. Smith uită forţa de muncă. Şi acest lucru se întîmplă din două motive.
Am văzut mai sus că, abstracție făcînd de capitalul bănesc, capitalul circulant nu este la el decît o altă denumire a capitalului-marfă. Dar, în măsura în care forţa de muncă circulă pe piaţă, ea nu este capital, nu este o formă a capitalului-marfă. Ea nu este în general capital, iar muncitorul nu este capitalist, cu toate că el aduce pe piaţă o marfă, şi anume propria sa piele. Abia după ce forța de muncă este vîndută şi încorporată procesului de producţie, adică abia după ce a încetat să circule ca marfă, ea devine o componentă a capitalului productiv, şi anume capital variabil ca izvor al plusvalorii şi componentă circulantă a capitalului productiv cînd este vorba de rotaţia valorii-capital cheltuite pentru ea. Întrucît Smith confundă aici capitalul circulant cu capitalul-marfă, el nu poate încadra forţa de muncă în rubrica sa de capital circulant. De aceea capitalul variabil apare la el sub forma mărfurilor pe care muncitorul le cumpără cu salariul său, sub forma mijloacelor de subzistenţă. Sub această formă, valoarea-capital avansată pentru salarii face parte, după Smith, din capitalul circulant. Dar ceea ce este încorporat procesului de producţie este forţa de muncă, este muncitorul însuşi şi nu mijloacele de subzistenţă cu care se întreţine muncitorul. De altfel, am văzut („Capitalul“, cartea I, cap. XXI) că, din punct de vedere social, şi reproducţia muncitorului însuşi, datorită consumului său individual, face parte din procesul de reproducţie a capitalului social. Dar acest lucru nu este valabil pentru procesul de producţie izolat, încheiat, pe care îl analizăm aici. Aşa-zisele „acquired and useful abilities“ *34 (p. 187), pe care Smith le trece la rubrica capital fix, constituie, dimpotrivă, componente ale capitalului circulant, întrucît ele sînt „abilities“ ale muncitorului salariat şi acesta si-a vîndut munca împreună cu „abilities“ ale ei.
Este o mare eroare a lui Smith faptul că el împarte întreaga avuţie socială în 1) fond de consum direct, 2) capital fix şi 3) capital circulant. Potrivit celor expuse mai sus, întreaga avuţie ar trebui împărţită în 1) fond de consum, care nu constituie nici o parte a capitalului social în funcţiune, deşi anumite părţi ale acestui fond pot funcţiona în permanenţă în calitate de capital, şi 2) capital. Potrivit acestei împărţiri, o parte a avuţiei funcţionează în calitate de capital, iar cealaltă parte în calitate de noncapital, adică de fond de consum. Prin urmare, pentru orice capital rezultă de aici necesitatea inexorabilă de a fi ori fix, ori circulant, aşa cum, de pildă, pentru un mamifer există necesitatea naturală de a fi ori mascul, ori femelă. Am văzut însă că opoziţia dintre fix şi circulant este aplicabilă numai elementelor capitalului productiv, că deci pe lîngă acestea mai există o cantitate foarte importantă de capital — capitalul-marfă şi capitalul bănesc — care se află într-o formă în care el nu poate fi nici fix, nici circulant.
Întrucît — cu excepţia acelei părţi din produs care în forma sa naturală, direct, fără vînzare sau cumpărare, este folosită din nou de producătorul capitalist individual ca mijloc de producţie — întreaga masă a producţiei sociale circulă pe piaţă, pe baza producţiei capitaliste, în calitate de capital-marfă, este clar că atît elementele fixe, cît şi cele circulante ale capitalului productiv, precum şi toate elementele fondului de consum, provin din capital-marfă; ceea ce de fapt nu înseamnă nimic altceva decît că atît mijloacele de producţie, cît şi mijloacele de consum apar, pe baza producţiei capitaliste, mai întîi sub formă de capital-marfă, chiar dacă sînt destinate să servească mai tîrziu ca mijloace de consum sau ca mijloace de producţie, aşa cum şi forţa de muncă se găseşte pe piaţă sub formă de marfă, chiar dacă nu sub formă de capital-marfă.
De aici următoarea nouă confuzie la A. Smith. El spune
„Of these four parts“
(ale capitalului circulant, adică ale capitalului în cele două forme ale sale proprii procesului de circulaţie — de capital-marfă şi de capital bănesc — două părţi care se transformă în patru, deoarece Smith deosebeşte din nou, din punct de vedere material, componentele capitalului-marfă),
„three — provisions, materials, and finished work, are either annually or in a longer or shorter period, regularly withdrawn from it, and placed either in the fixed capital, or in the stock reserved for immediate consumption. Every fixed capital is both originally derived from, and requires to be continually supported by, a circulating capital. All useful machines and instruments of trade are originally derived from a circulating capital, which furnishes the materials of which they are made and the maintenance of the workmen who make them. They require, too, a capital of the same kind to keep them in constant repair“ *35 (p. 188).
Cu excepţia părţii de produs folosite în permanenţă şi în mod direct de producători din nou ca mijloc de producție, pentru producţia capitalistă e valabil următorul principiu general: toate produsele vin pe piaţă ca mărfuri şi circulă deci, pentru capitalist, sub forma-marfă a capitalului său, în calitate de capital-marfă, indiferent dacă aceste produse trebuie sau pot să funcţioneze, potrivit formei lor naturale, potrivit valorii lor de întrebuinţare, ca elemente ale capitalului productiv (ale procesului de producţie), ca mijloace de producţie şi, prin urmare, ca elemente fixe sau circulante ale capitalului productiv sau dacă ele pot servi numai ca mijloace de consum individual şi nu productiv. Toate produsele sînt aruncate pe piaţă ca mărfuri; toate mijloacele de producţie şi de consum, toate elementele consumului productiv şi ale celui individual trebuie deci să fie din nou retrase de pe piaţă prin cumpărarea lor ca mărfuri. Acest truism este, bineînţeles, just. Prin urmare, lucrul acesta este valabil în egală măsură atît pentru elementele fixe, cît şi pentru cele circulante ale capitalului productiv, pentru mijloacele de muncă, ca şi pentru materialul de muncă în toate formele lor. (Smith uită totodată că există elemente ale capitalului productiv care sînt date însăşi de natură, care nu sînt produse ale muncii.) Maşina se cumpără pe piaţă exact ca şi bumbacul. Dar de aici nu rezultă nicidecum că orice capital fix derivă iniţial dintr-unul circulant; aceasta rezultă numai din confuzia făcută de Smith între capitalul de circulaţie şi capitalul circulant sau fluid, adică nefix. Şi, pe deasupra, Smith se mai contrazice pe sine însuşi. Chiar după părerea lui, maşinile, în calitate de mărfuri, constituie o parte din capitalul circulant menționat la punctul 4. Că ele provin din capitalul circulant nu înseamnă deci decît că ele au funcţionat în calitate de capital-marfă înainte de a funcționa ca maşini, dar că din punct de vedere material ele provin din ele însele, aşa cum bumbacul, ca element circulant al capitalului fabricantului-filator, provine din bumbacul de pe piaţă. Dar dacă în expunerile sale următoare Smith deduce capital fix din capitalul circulant pe motiv că pentru a produce maşini e nevoie de muncă şi de materii prime, atunci, în primul rînd, pentru a produce maşini mai e nevoie şi de mijloace de muncă, adică de capital fix, şi, în al doilea rînd, pentru a produce materii prime e nevoie de asemenea de capital fix, maşini etc., întrucît capitalul productiv include întotdeauna mijloace de muncă, dar nu întotdeauna material de muncă. Smith însuşi spune ceva mai încolo:
„Lands, mines, and fisheries, require all both a fixed and circulating capital to cultivate them“;
(el admite, prin urmare, că pentru producerea materiilor prime e nevoie nu numai de capital circulant, ci şi de capital fix)
„and“ (aici altă eroare) „their produce replaces with a profit, not only those capitals, but all the others in society“ *36.
Lucru absolut eronat. Produsul lor furnizează materia primă, materialele auxiliare etc. pentru toate celelalte ramuri industriale. Dar valoarea lor nu înlocuieşte valoarea tuturor celorlalte capitaluri sociale; ea nu înlocuieşte decît propria ei valoare-capital (+ plusvaloare). Aici se vede din nou la A. Smith influenţa fiziocraţilor.
Din punct de vedere social este just că acea parte din capitalul-marfă care constă din produse ce nu pot servi decît ca mijloace de muncă trebuie să funcţioneze, mai devreme sau mai tîrziu, şi ca mijloace de muncă dacă în general aceste mijloace de muncă nu au fost produse în mod inutil şi dacă nu sînt nevandabile; cu alte cuvinte, pe baza producţiei capitaliste, mijloacele de muncă, din momentul în care au încetat să mai fie mărfuri, devin, potrivit destinaţiei lor, elemente efective ale părţii fixe a capitalului productiv social.
Avem în faţă o deosebire care decurge din forma naturală a produsului.
Aşa, de pildă, o maşină de filat nu are valoare de întrebuinţare dacă nu e folosită la filat, adică dacă nu e folosită ca element de producţie, deci, din punct de vedere capitalist, dacă nu funcţionează ca componentă fixă a unui capital productiv. Dar maşina de filat este mobilă. Ea poate fi exportată din ţara în care a fost produsă şi vîndută într-o ţară străină, în schimbul direct sau indirect fie al unor materii prime etc., fie al unei cantităţi de şampanie. În ţara în care a fost produsă, ea n-a funcţionat în cazul acesta decît în calitate de capital-marfă; niciodată însă, nici chiar după vînzarea ei, nu a funcţionat în calitate de capital fix.
Dimpotrivă, produsele care, fiind fixate de sol, sînt legate de un anumit loc şi nu pot fi utilizate decît acolo, ca, de pildă, clădiri de fabrică, căi ferate, poduri, tuneluri, docuri etc., ameliorări ale solului etc., nu pot fi exportate fizic în forma în care există. Ele sînt imobile. Ele sînt sau inutile, sau, odată vîndute, trebuie să funcționeze în calitate de capital fix în ţara în care au fost produse. Pentru producătorul lor capitalist, care în scop de speculă construieşte fabrici sau ameliorează terenuri pentru a le vinde, aceste lucruri constituie forma capitalului său marfă, deci, după părerea lui A. Smith, forma capitalului circulant. Dar, considerate din punct de vedere social, aceste lucruri, pentru a nu rămîne inutile, trebuie în cele din urmă să funcționeze în calitate de capital fix chiar în ţară, într-un proces de producţie fixat de locul unde se află ele; ceea ce nu înseamnă nicidecum că obiectele imobile ca atare sînt prin însăşi natura lor capital fix; sub formă de case de locuit etc., ele pot să aparţină de fondul de consum și deci să nu intre de loc în capitalul social, cu toate că ele constituie un element al avuţiei sociale, din care capitalul nu reprezintă decît o parte. Producătorul acestor obiecte, ca să ne exprimăm în limbajul lui Smith, realizează un profit din vînzarea lor. Prin urmare, ele sînt capital circulant! Cel ce le folosește, cumpărătorul lor definitiv, nu se poate servi de ele decît utilizîndu-le în procesul de producţie. Prin urmare, ele sînt capital fix!
Titlurile de proprietate, de pildă asupra unei căi ferate, pot trece zilnic dintr-o mînă într-alta, iar posesorii lor pot realiza un profit din vînzarea acestor titluri chiar și în străinătate, astfel încît titlurile de proprietate asupra unei căi ferate, în opoziţie cu calea ferată însăşi, pot fi exportate. Cu toate acestea însă, chiar în ţara în care se află, aceste lucruri trebuie sau să stea inactive, sau să funcționeze în calitate de componență fixă a unui capital productiv. Tot așa fabricantul A poate realiza un profit din vînzarea fabricii sale către fabricantul B, ceea ce nu împiedică însă fabrica să funcţioneze, ca și mai înainte, în calitate de capital fix.
De aceea mijloacele de muncă fixate într-un anumit loc, inseparabile de pămînt, trebuie să funcționeze în mod necesar, în ţara respectivă, în calitate de capital fix, deşi pentru producătorul lor ele pot să funcţioneze în calitate de capital-marfă și să nu reprezinte elemente ale capitalului fix al acestuia (pentru producător, acesta din urmă constă din mijloacele de muncă de care are nevoie pentru construirea de clădiri, căi ferate etc.). De aici nu rezultă însă, invers, că capitalul fix constă în mod necesar din lucruri imobile. Un vapor sau o locomotivă acţionează numai în mișcare şi totuşi ele funcţionează în calitate de capital fix nu pentru producătorul lor, ci pentru cel ce le utilizează. Pe de altă parte, lucruri care sînt efectiv fixate în procesul de producţie, care trăiesc şi mor în acest proces şi care, odată intrate în el, nu-l mai părăsesc niciodată sînt componente circulante ale capitalului productiv, de pildă cărbunii consumaţi pentru punerea în funcţiune a mașinii în procesul de producţie sau gazul folosit pentru iluminarea clădirii fabricii etc. Ele sînt circulante nu pentru că părăsesc în mod fizic o dată cu produsul procesul de producţie şi circulă ca marfă, ci pentru că valoarea lor intră în întregime în valoarea mărfii la a cărei producere contribuie, şi de aceea trebuie înlocuită în întregime din vînzarea mărfii.
În ultimul pasaj citat din A. Smith mai trebuie relevată o frază:
„A circulating capital which furnishes... the maintenance of the workmen who make them“ *37 (maşinile etc.).
La fiziocraţi, partea de capital avansată pentru salarii figurează în mod just printre „avances annuelles“ în opoziţie cu „avances primitives“. Pe de altă parte, la ei nu forţa de muncă însăşi apare ca o parte componentă a capitalului productiv folosit de către fermier, ci mijloacele de subzistenţă date muncitorilor agricoli („the maintenance of the workmen“, cum spune Smith). Această părere corespunde întru totul doctrinei lor specifice. Şi anume, la fiziocraţi, partea de valoare pe care munca o adaugă produsului (la fel ca partea de valoare pe care o adaugă produsului materiile prime, uneltele de muncă etc., într-un cuvînt componentele materiale ale capitalului constant) este egală numai cu valoarea mijloacelor de subzistenţă care li se plătesc muncitorilor şi pe care aceştia trebuie să le consume pentru menţinerea funcţionării lor ca forţe de muncă. Însăşi doctrina lor nu le interzice să dezvăluie deosebirea dintre capitalul constant şi capitalul variabil. Dacă munca este aceea care produce plusvaloarea (în afară de reproducţia propriului ei preţ), ea o produce atît în industrie, cît şi în agricultură. Întrucît însă, potrivit sistemului fiziocraţilor, munca nu creează plusvaloare decît într-una din ramurile de producţie, în agricultură, plusvaloarea nu rezultă din muncă, ci din acţiunea specială (contribuţia) a naturii în această ramură. Şi numai din această cauză consideră fiziocraţii munca agricolă drept muncă productivă, spre deosebire de celelalte feluri de muncă.
A. Smith defineşte mijloacele de subzistenţă ale muncitorilor drept capital circulant în opoziţie cu cel fix:
1) deoarece el confundă capitalul circulant, în opoziţie cu cel fix, cu formele capitalului care ţin de sfera circulaţiei, cu capitalul de circulaţie, o confuzie pe care economiştii de după el au adoptat-o absolut necritic. El confundă deci capitalul-marfă cu componenta circulantă a capitalului productiv, şi se înţelege de la sine că, acolo unde produsul social capătă formă de marfă, mijloacele de subzistenţă ale muncitorilor, ca şi ale nonmuncitorilor, materialele, ca şi mijloacele de muncă înseşi, trebuie furnizate din capitalul-marfă
2) Dar la Smith se strecoară şi concepţiile fiziocraţilor, cu toate că ele contrazic partea esoterică — realmente ştiinţifică — a propriului lui sistem.
Capitalul avansat se transformă, în general, în capital productiv adică îmbracă forma elementelor producţiei, care sînt ele însele produsul unei munci anterioare. (Printre aceste elemente se numără şi forţa de muncă.) Numai în această formă capitalul avansat poate funcţiona în procesul de producţie. Şi, dacă în locul forţei de muncă însăşi în care s-a transformat partea variabilă a capitalului punem mijloacele de subzistenţă ale muncitorului, este clar că în ceea ce priveşte formarea valorii aceste mijloace de subzistenţă nu se deosebesc ca atare de celelalte elemente ale capitalului productiv, de materiile prime și de mijloacele de subzistenţă ale vitelor de muncă, cu care Smith le și pune, după exemplul fiziocraţilor, pe aceeaşi treaptă într-un pasaj citat mai înainte. Mijloacele de subzistenţă nu pot să-şi valorifice singure valoarea, adică să-i adauge o plusvaloare. Valoarea lor, ca şi valoarea celorlalte elemente ale capitalului productiv, nu poate decît să reapară în valoarea produsului. Mijloacele de subzistenţă nu pot să-i adauge produsului mai multă valoare decît au ele însele. Ca şi materia primă, semifabricatele etc., ele se deosebesc de capitalul fix, care constă din mijloace de muncă, numai prin aceea că (cel puţin pentru capitalistul care le plăteşte) ele sînt consumate în întregime pentru crearea produsului în a cărui formare intră, că, prin urmare, valoarea lor trebuie înlocuită în întregime, fapt care la capitalul fix se petrece numai treptat, pe părţi. Deci partea de capital productiv avansată pentru forţa de muncă (respectiv pentru mijloacele de subzistenţă ale muncitorului) nu se deosebește acum de celelalte elemente materiale ale capitalului productiv decît din punct de vedere material, şi nu prin rolul pe care-l joacă în procesul de muncă şi în procesul de valorificare. Ea nu se deosebește decît în măsura în care, împreună cu o parte a factorilor obiectivi de creare a produsului („materials“ — expresie folosită în general de Smith), intră în categoria capitalului circulant, în opoziţie cu altă parte a factorilor obiectivi de creare a produsului, parte care intră în categoria capitalului fix.
Faptul că partea de capital avansată pentru salarii ţine de partea circulantă a capitalului productiv şi că, în opoziţie cu componenta fixă a capitalului productiv, ea este circulantă, aşa cum este şi o parte a elementelor materiale de creare a produsului, ca materiile prime etc., nu are absolut nimic de-a face cu rolul pe care îl joacă în procesul de valorificare această parte variabilă a capitalului, în opoziţie cu partea constantă. Aici este vorba numai de felul în care această parte a valorii-capital avansate trebuie înlocuită, reînnoită, deci reprodusă din valoarea produsului prin intermediul circulaţiei. Cumpărarea și recumpărarea forţei de muncă ţine de procesul de circulaţie. Dar abia în cadrul procesului de producţie valoarea avansată pentru forţa de muncă se transformă (nu pentru muncitor, ci pentru capitalist), dintr-o mărime determinată, constantă, într-o mărime variabilă şi deci abia datorită acestui fapt valoarea avansată se transformă în valoare-capital, în capital, în valoare care se autovalorifică. Dar prin faptul că, aşa cum se întîmplă la Smith, nu valoarea avansată pentru forţa de muncă este considerată componenta circulantă a capitalului productiv, ci valoarea avansată pentru mijloacele de subzistenţă ale muncitorului, înţelegerea deosebirii dintre capitalul variabil și capitalul constant, deci înţelegerea procesului de producţie capitalist în general, devine imposibilă. Definirea acestei părţi a capitalului drept capital variabil, în opoziţie cu capitalul constant cheltuit pe factorii materiali de creare a produsului, este înmormîntată aici sub definirea părţii capitalului cheltuite pe forţă de muncă, drept parte care ţine, prin rolul pe care-l are în rotaţie, de partea circulantă a capitalului productiv. Această înmormîntare este desăvîrşită de faptul că, în locul forţei de muncă, mijloacele de subzistenţă ale muncitorului sînt considerate elemente ale capitalului productiv. Dacă valoarea forţei de muncă este avansată în bani sau direct în mijloace de subzistenţă nu are nici o importanţă, deşi, fireşte, ultima variantă nu poate constitui, pe baza producţiei capitaliste, decît o excepţie 24).
Astfel, prin faptul că A. Smith a stabilit definirea capitalului circulant drept element hotărîtor al valorii-capital cheltuite pentru forţa de muncă — definire luată de la fiziocraţi, însă fără premisa fiziocraţilor —, el a reuşit să-i împiedice pe urmaşii săi să vadă că partea de capital cheltuită pentru forţa de muncă este capital variabil. Ideile mai profunde şi mai exacte, expuse de el însuşi în alte părţi, nu s-au impus; în schimb, s-a impus eroarea aceasta. Ba mai mult, autorii de mai tîrziu au mers și mai departe; pentru ei elementul hotărîtor al definirii părţii de capital cheltuite pentru forţa de muncă constă nu numai în faptul că această parte este capital circulant, în opoziţie cu cel fix; ei reduc caracteristica esenţială a capitalului circulant la faptul că el este cheltuit pentru mijloacele de subzistenţă ale muncitorilor. De aici decurge apoi în mod firesc teoria despre fondul de muncă 53, format din mijloacele de subzistenţă necesare, ca despre o mărime dată, care, pe de o parte, limitează din punct de vedere fizic partea muncitorului din produsul social, dar care, pe de altă parte, trebuie cheltuită în întregime pentru cumpărarea de forţă de muncă.
23). Cf. Quesnay. „Analyse du Tableau Economique“ („Physiocrates“, éd. Daire, I-re partie, Paris. 1846). Se spune acolo de pildă: „Avansurile anuale constau în cheltuielile care se fac anual pentru muncile agricole; aceste avansuri trebuie deosebite de avansurile iniţiale care formează fondul pentru utilarea agriculturii“ (p. 59). La fiziocraţii de mai tîrziu, asemenea „avances“ sînt intitulate adesea de-a dreptul capital; „Capital ou avances“. Dupont de Nemours. „Maximes du Docteur Quesnay, ou Résumé de ses Principes d'Économie Sociale“ (Daire, I. p. 391); apoi Le Trosne: „Din cauza duratei mai mult sau mai puţin îndelungate a produselor muncii, o naţiune posedă un fond considerabil de avuţie, independent de reproducţia lui anuală, fond care reprezintă un capital acumulat într-un timp mai îndelungat şi care, plătit la început cu produse, se reînnoieşte şi creşte neîncetat“ (Daire, II, p. 928—929). — Turgot foloseşte mai sistematic cuvîntul capital în loc de avansuri şi identifică încă şi mai mult avansurile „manufacturiers“-ilor [fabricanţilor] cu acelea ale fermierilor. (Turgot. „Réflexions sur la Formation et la Distribution des Richesses“, 1766.)
24). În ce măsură şi-a închis A. Smith singur calea spre înţelegerea rolului forţei de muncă în procesul de valorificare o dovedește următoarea propoziţie, care, după modelul fiziocraţilor, pune munca muncitorului pe aceeaşi treaptă cu aceea a vitelor de muncă: „Nu numai muncitorii săi“ (ai fermierului), „dar şi vitele sale de muncă sînt muncitori productivi“. (Book II, chap. V, p. 243.)
*1. — „avansări iniţiale“. — Nota trad.
*2. — „avansări anuale“. — Nota trad.
*3. — „Sînt două moduri diferite în care se poate utiliza un capital pentru ca să producă un venit sau un profit aceluia care îl utilizează“ (vezi Adam Smith. „Avuţia naţiunilor“. vol. I. București. Editura Academiei R.P.R., 1952, p. 185). — Nota trad.
*4. — „În primul rînd el poate fi folosit pentru a cultiva, a prelucra sau a cumpăra bunuri şi a le vinde din nou cu un profit“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*5. — „Capitalul întrebuinţat în acest mod nu aduce profit sau venit celui ce-l întrebuinţează atîta timp cît rămîne în posesiunea acestuia sau îşi păstrează mereu aceeaşi formă“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*6. — „Bunurile comerciantului nu-i aduc acestuia nici un venit sau profit pînă cînd nu le vinde pe bani, iar banii îi aduc tot atît de puţin, pînă cînd nu-i schimbă pe alte bunuri. Capitalul pleacă încontinuu de la el sub o formă şi se întoarce la el sub altă formă. Şi numai prin mijlocirea unei asemenea circulaţii, adică a unor schimbări succesive, îi poate aduce profit. Din această cauză, asemenea capitaluri pot fi numite foarte just capitaluri circulante“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*7. — curs al vieţii. — Nota trad.
*8. — „Capitalul unui comerciant este în întregime capital circulant“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*9. — „În al doilea rînd, el“ (capitalul) „poate fi utilizat pentru ameliorări ale solului, pentru cumpărări de maşini și de unelte de muncă utile sau pentru lucruri asemănătoare, care aduc un venit sau profit fără să-şi schimbe posesorul sau să circule în continuare. Asemenea capitaluri pot fi deci numite foarte just capitaluri fixe. Activităţi diferite cer foarte diferite raporturi între capitalurile fixe şi circulante investite în ele... O anumită parte din capitalul fiecărui patron-meseriaş sau manufacturier trebuie să fie fixată în instrumente ale muncii lui. Totuşi, această parte e foarte mică în unele meserii şi foarte mare în altele... Cea mai mare parte din capitalul unor asemenea patroni-meseriaşi“ (ca croitori, cizmari, țesători). „aşadar, circulă fie ca salarii, fie ca preţ al materialelor și li se întoarce cu un profit cuprins în preţul rezultatului muncii“ (op. cit., p. 185—186). — Nota trad.
*10. — „de care te desparţi, care își schimbă stăpînul şi circulă mai departe“. — Nota trad.
*11. — „Sînt două moduri diferite în care se poate utiliza un capital pentru ca să producă un venit sau un profit aceluia care îl utilizează“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*12. — „Activităţi diferite cer foarte diferite raporturi între capitalurile fixe şi circulante investite în ele“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*13. — „instrumentele de muncă“. — Nota trad.
*14. — „restituită cu un profit în preţul produsului“. — Nota trad.
*15. — „o anumită parte din capital... trebuie să fie fixată în instrumente de muncă“ (op. cit., p. 186). — Nota trad.
*16. — „instrumentele de muncă... lucrurile asemănătoare... aduc un venit sau profit fără să-şi schimbe posesorul sau să continue să circule. Asemenea capitaluri pot fi deci numite foarte just capitaluri fixe“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*17. — „despărțindu-se de el, făcîndu-l să-și schimbe posesorul sau lăsîndu-l să circule“. — Nota trad.
*18. — „Capitalul întrebuinţat în acest mod nu aduce profit sau venit celui ce-l întrebuinţează atîta timp cît rămîne în posesia acestuia sau îşi păstrează mereu aceeaşi formă“ (op. cit., p. 185). — Nota trad.
*19. — „aduce un profit posesorului lor“. — Nota trad.
*20. — Dacă îl foloseşte pentru a-i procura un profit viitor, el poate dobîndi acest profit fie că reţine capitalul la el, fie ca îl face să treacă în alte mîini. Într-un caz e capital fix, în celălalt capital circulant“ (op cit., p 189). — Nota trad.
*21. — „Nici un capital fix nu poate aduce venit decît cu ajutorul capitalului circulant. Cele mai folositoare mașini și instrumente de muncă nu pot produce nimic fără capitalul circulant, care procură materialele de lucru și întreţine muncitorii care le întrebuințează“ (op. cit., p. 188). — Nota trad.
*22. — „a aduce un venit, a realiza un profit“. — Nota trad.
*23. — „Acea parte a capitalului fermierului care este investită în instrumente agricole e capital fix: aceea care e folosită pentru salarii şi pentru întreținerea muncitorilor angajați e capital circulant“ (op. cit., p. 186). — Nota trad.
*24. — „El realizează profit din primul, păstrîndu-l în posesiunea sa, iar din celălalt despărțindu-se de el. Preţul sau valoarea vitelor de munca e capital fix, la fel ca uneltele gospodăriei agricole; hrana lor e capital circulant, la fel ca hrana muncitorilor agricoli. Fermierul realizează profit, pe de o parte, păstrînd vitele de muncă si, pe de altă parte despărţindu-se de mijloacele pentru întreţinerea lor“ (op. cit., p. 186). — Nota trad.
*25. — „Atît preţul, cît şi întreţinerea vitelor care nu sînt cumpărate pentru muncă ci sînt cumpărate şi îngrăşate pentru vînzare sînt capital circulant. Fermierul realizează profitul lui despărţindu-se de el“ (op. cit., p. 186). — Nota trad.
*26. — „Valoarea totală a seminţelor, de asemenea, e propriu-zis un capital fix. Deşi ele circulă între pămînt şi hambar, totuși niciodată nu schimbă posesorul şi de aceea propriu-zis nu circulă. Fermierul îşi realizează profitul nu prin vînzarea, ci prin sporirea lor“ (op. cit., p. 186). — Nota trad.
*27. — „schimbarea posesorului“. — Nota trad.
*28. — „poate aduce un venit proprietarului său şi prin aceasta îi poate servi drept capital, nu poate aduce venit colectivităţii şi nici nu poate să-i servească drept capital, iar venitul general al societăţii niciodată nu se poate mări prin ea, nici în cel mai mic grad“ (op. cit., p. 187). — Nota trad.
*29. — „Capitalul circulant constă astfel din alimente, materii prime și produse finite de tot felul, care se afla în mîinile negustorilor respectivi, şi din banii necesari pentru circulaţia şi distribuirea lor... etc.“ (op. cit., p. 188). — Nota trad.
*30. — „A treia şi ultima dintre cele trei părţi în care se divide capitalul total al societăţii e capitalul circulant, a cărui caracteristică e că produce un venit numai dacă circulă sau schimbă posesorul. El e compus tot din patru părţi...“ (op. cit., p. 188). — Nota trad.
*31. — „al doilea, din stocul de provizii care se află în posesiunea măcelarului, a crescătorului de vite, a fermierului... și din a căror vînzare aceștia speră să obțină un profit... Al patrulea, în fine, din produsul care e lucrat şi finisat, dar se află încă în mîinile comerciantului sau manufacturierului...“, Şi, „al treilea, din materialele, fie materii complet brute, fie mai mult sau mai puţin manufacturate, din haine, mobilier sau construcţii, care nu sînt însă întrebuinţate în nici una dintre acele trei forme, dar care rămîn în mîinile cultivatorilor, manufacturierilor, negustorilor de mărunțișuri și ale postăvarilor, cherestegiilor, tîmplarilor, dulgherilor, cărămidarilor etc.“ (op. cit,. p. 188). — Nota trad.
*32. — „în mîinile agricultorilor, ale fabricanților“. — Nota trad.
*33. — „ale negustorilor de mătase, stofe, lemnărie“. — Nota trad.
*34. — „capacităţi dobîndite şi folositoare“ (l. c., p. 187). — Nota trad.
*35. — „Din aceste patru părți, trei — proviziile, materiile prime şi produsele finite — sînt retrase în mod regulat, anual sau în perioade mai lungi sau mai scurte, din capitalul circulant şi plasate fie în capitalul fix, fie în fondul rezervat pentru consumul imediat. Orice capital fix provine iniţial din capitalul circulant şi cere în acelaşi timp să fie continuu întreţinut de acesta. Toate maşinile şi uneltele au provenit iniţial dintr-un capital circulant, care procură materialele din care sînt ele făcute şi întreţine pe muncitorii care le fac. Ele cer totodată un capital de acelaşi fel pentru a fi întreținute“ (op. cit., p. 188). — Nota trad.
*36. — „Terenurile, minele şi pescuitul cer şi capital fix, și circulant pentru a fi exploatate, iar produsul lor înlocuieşte cu profit nu numai aceste capitaluri, ci şi toate celelalte capitaluri din societate“ (op. cit., p. 189). — Nota trad.
*37. — „...Un capital circulant care... întreţine pe muncitorii care le întrebuinţează“ (op. cit., p. 188). — Nota trad.
51. În cazurile în care Marx nu indică paginile ediţiei citate de el a lucrării lui A. Smith, redacţia dă între paranteze paginile ediţiei: A. Smith. „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations“. A new edition in four volumes, London, 1843. [Nota red.]
52. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 216. [Nota red.]
53. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 618—621. [Nota red.]