Am văzut că componentele fixe şi circulante ale capitalului productiv se rotesc în mod diferit şi în perioade diferite; de asemenea am văzut că diferitele componente ale capitalului fix din aceeaşi întreprindere au, la rîndul lor, perioade de rotaţie diferite, în funcție de durata lor de viaţă diferită, deci de timpul lor de reproducţie diferit. (Despre deosebirile reale sau aparente din rotaţia diferitelor componente ale capitalului circulant în cadrul aceleiaşi întreprinderi, vezi punctul 6 de la sfîrşitul acestui capitol.)
1) Rotaţia totală a capitalului avansat este rotaţia medie a diferitelor sale componente; modul de calculare îl vom indica mai jos. În măsura în care nu este vorba decît de perioade de timp diferite, nu este, fireşte, nimic mai simplu decât să stabilim media acestor perioade; dar
2) aici nu este vorba numai de o deosebire cantitativă, ci şi de una calitativă.
Capitalul circulant care intră în procesul de producţie transmite produsului întreaga sa valoare şi, pentru ca procesul de producţie să se desfăşoare fără întrerupere, capitalul circulant, prin intermediul vînzării produsului, trebuie înlocuit în permanentă in natura. Capitalul fix care intră în procesul de producţie transmite produsului numai o parte din valoarea sa (uzura) şi, în pofida acestei uzuri, continuă să funcţioneze în procesul de producţie; el nu trebuie deci înlocuit in natura decît la intervale mai scurte sau mai lungi, în orice caz nu atît de des cum trebuie înlocuit capitalul circulant. Această necesitate de înlocuire, termenul reproducţiei, nu este diferită numai din punct de vedere cantitativ pentru diferitele componente ale capitalului fix; după cum am văzut, o parte a capitalului fix, care durează mai mult, care funcţionează un şir de ani, poate fi înlocuită şi adăugată in natura vechiului capital fix în fiecare an sau la intervale mai scurte; la alte categorii de capital fix, înlocuirea nu poate avea loc decît dintr-o dată, la sfîrşitul perioadei lui de viaţă.
Este deci nevoie să reducem rotaţiile particulare ale diferitelor părţi ale capitalului fix la o formă omogenă de rotaţie, astfel ca ele să nu se mai deosebească decît din punct de vedere cantitativ, prin durata rotaţiei.
Această identitate calitativă nu are loc atunci cînd luăm ca punct de plecare P...P, adică forma procesului de producţie continuu. Căci anumite elemente ale lui P trebuie înlocuite în permanenţă in natura, altele nu. Forma B...B' însă prezintă, fără îndoială, această identitate de rotaţie. Să luăm, de pildă, o maşină în valoare de 10 000 l.st., care durează 10 ani, prin urmare din care 1/10 = 1 000 l.st. se retransformă în fiecare an în bani. Aceste 1 000 l.st. s-au transformat în cursul unui an din capital bănesc în capital productiv, apoi în capital-marfă, iar din această formă sau retransformat în capital bănesc. Ele s-au întors la forma lor iniţială de bani, aşa cum se întoarce şi capitalul circulant dacă îl considerăm sub această formă, şi în acest caz este absolut indiferent dacă la sfîrşitul anului cele 1 000 l.st. capital bănesc se retransformă în forma naturală a unei maşini sau nu. Atunci cînd calculăm, aşadar, rotaţia totală a capitalului productiv avansat, îi fixăm toate elementele în forma-bani, astfel încît reîntoarcerea la forma-bani încheie rotaţia. Noi pornim întotdeauna de la presupunerea că valoarea este avansată în bani, chiar şi la procesul de producţie continuu, unde această formă bănească a valorii nu este decît forma banilor de calcul. În modul acesta putem să stabilim media.
3. Rezultă că, chiar dacă partea covîrşitoare a capitalului productiv avansat constă din capital fix, al cărui timp de reproducţie şi deci de rotaţie cuprinde un ciclu de mai mulţi ani, totuşi valoarea-capital rotită în cursul unui an poate fi mai mare decît valoarea totală a capitalului avansat; aceasta deoarece în cursul anului capitalul circulant efectuează mai multe rotaţii.
Să presupunem că capitalul fix este = 80 000 l.st., timpul său de reproducţie = 10 ani, astfel încît 8 000 l.st. din această sumă se reîntorc în fiecare an la forma lor bănească sau capitalul fix efectuează anual 1/10, din rotaţia sa. Să presupunem mai departe că capitalul circulant este = 20 000 l.st. şi se roteşte de cinci ori pe an. Capitalul total este în acest caz = 100 000 l.st. Capitalul fix rotit este = 8 000 l.st.; capitalul circulant rotit este = 5 × 20 000 = 100 000 l.st. Prin urmare, capitalul rotit în decursul unui an este = 108 000 l.st., deci cu 8 000 l.st. mai mare decît capitalul avansat. Ceea ce s-a rotit este 1 + 2/25 din capital.
4. Prin urmare, durata rotaţiei valorii capitalului avansat nu corespunde duratei reproducţiei lui efective sau duratei rotaţiei efective a componentelor sale. Să presupunem că un capital de 4 000 l.st. se roteşte de cinci ori într-un an. Capitalul rotit este în acest caz de 5 × 4 000 = 20 000 l.st. Ceea ce se reîntoarce însă la sfîrşitul fiecărei rotaţii pentru a fi avansat din nou este capitalul de 4 000 l.st. avansat iniţial. Mărimea lui nu este modificată de numărul perioadelor de rotaţie în cursul cărora el funcţionează iarăşi şi iarăşi în calitate de capital. (Se face abstracţie de plusvaloare.)
Astfel, în exemplul dat la punctul 3 s-au întors la sfîrşitul anului în mîinile capitalistului, conform presupunerii noastre, a) o sumă de valoare de 20 000 l.st., pe care el o cheltuieşte din nou pe componentele circulante ale capitalului, şi b) o sumă de 8 000 l.st., care s-a desprins, din cauza uzurii, de valoarea capitalului fix avansat, în procesul de producţie continuînd să existe, ca şi mai înainte, acelaşi capital fix, dar cu valoarea redusă la 72 000 l.st. în loc de 80 000 l.st. Ar trebui deci ca procesul de producţie să mai continue încă 9 ani pentru ca capitalul fix avansat să înceteze să mai existe, să înceteze să mai funcţioneze atît ca creator de produs, cît şi creator de valoare, şi să fie necesară înlocuirea lui. Valoarea-capital avansată trebuie deci să descrie un anumit ciclu de rotaţii, în cazul nostru, de pildă, un ciclu de 10 rotaţii anuale, şi anume acest ciclu este determinat de timpul de viaţă, prin urmare de timpul de reproducţie sau de timpul de rotaţie a capitalului fix utilizat.
Aşadar, în aceeaşi măsură în care, o dată cu dezvoltarea modului de producţie capitalist, cresc mărimea valorii şi durata capitalului fix utilizat, viaţa industriei şi a capitalului industrial din fiecare ramură specială de investiţii se prelungeşte şi ea şi durează mai mulţi ani, să zicem, în medie, 10 ani. Dacă, pe de o parte, dezvoltarea capitalului fix prelungeşte această viaţă, pe de altă parte revoluţionarea continuă a mijloacelor de producţie o scurtează, revoluţionare care creşte şi ea neîncetat o dată cu dezvoltarea modului de producţie capitalist. De aceasta este legată şi schimbarea mijloacelor de producţie şi necesitatea înlocuirii lor permanente în urma uzurii morale, care apare cu mult înainte ca ele să fi murit din punct de vedere fizic. Se poate admite că în ramurile hotărîtoare ale marii industrii acest ciclu de viaţă este acum, în medie, de 10 ani. Dar aici nu este vorba de un număr determinat. Un lucru este clar: acest ciclu de rotaţii conexe, care cuprinde un şir de ani şi în care capitalul este imobilizat de componenta sa fixă, constituie o bază materială a crizelor periodice, în timpul cărora afacerile trec prin perioade succesive de depresiune, înviorare medie, avînt şi criză. Cu toate că perioadele în care se investeşte capital sînt foarte diferite şi nu coincid între ele, totuşi criza formează întotdeauna punctul de plecare al unor mari investiţii noi. Prin urmare, privind societatea în ansamblu, criza constituie totodată, într-o măsură mai mare sau mai mică, o nouă bază materială pentru ciclul de rotaţie următor 22a).
5. În ceea ce priveşte modul de calculare a rotaţiei, dăm cuvîntul unui economist american 48.
„În unele ramuri de activitate, întregul capital avansat se roteşte sau circulă de mai multe ori în cursul unui an; în altele, o parte se roteşte mai mult decît o dată pe an, iar altă parte nu se roteşte atît de des. Capitalistul trebuie să-şi calculeze profitul în conformitate cu perioada medie de care are nevoie întregul său capital pentru a trece prin mîna sa sau pentru a se roti o dată. Să presupunem că într-o anumită întreprindere cineva a investit jumătate din capitalul său în clădiri şi maşini care sînt reînnoite o dată la 10 ani, un sfert din capital în unelte etc. care sînt reînnoite la doi ani, iar ultimul sfert, avansat pentru salarii şi materii prime, se roteşte de două ori pe an. Să presupunem că întregul său capital este de 50 000 de dolari. În acest caz, suma cheltuită de el anual va fi:
| 50 000/2 = 25 000 de dolari în 10 ani | = 2 500 de dolari în 1 an |
| 50 000/4 = 12 500 de dolari în 2 ani | = 6 250 de dolari în 1 an |
| 50 000/4 = 12 500 de dolari în 1/2 ani | = 25 000 de dolari în 1 an |
| în 1 an | = 33 750 de dolari |
Prin urmare, timpul mediu în care întregul capital al acestuia va efectua o rotaţie este de 16 luni 49 ...Să luăm un alt caz: un sfert din capitalul total de 50 000 de dolari circulă în 10 ani, alt sfert în 1 an, iar cealaltă jumătate de două ori în 1 an. În acest caz, cheltuiala anuală va fi
| 12 500/10 = 1 250 de dolari |
| 12 500 = 12 500 de dolari |
| 25 00 × 2 = 50 000 de dolari |
| Rotaţie în 1 an = 63 750 de dolari |
(Scrope. „Pol. Econ.“, edit. Alonzo Potter, New York, 1841, p. 142—143.)
6. Deosebiri efective şi aparente în rotaţia diferitelor părţi ale capitalului. — Acelaşi Scrope spune în acelaşi loc (p. 141):
„Cel mai repede circulă capitalul pe care un fabricant, un proprietar funciar sau un comerciant îl avansează pentru plata salariilor, deoarece acest capital dacă plata salariilor se face săptămînal, se roteşte, poate, o dată pe săptămînă datorită încasărilor săptămînale rezultate din vînzări sau din achitarea facturilor. Capitalul cheltuit pe materii prime sau pe stocuri de mărfuri circulă mai încet; el poate efectua două sau patru rotaţii pe an, în funcţie de timpul care se scurge între cumpărarea celor dintîi şi vînzarea celor din urmă, presupunînd că atît cumpărarea, cît şi vînzarea se fac cu credite pe acelaşi termen. Capitalul investit în unelte şi maşini circulă şi mai încet, întrucît el se roteşte, adică este consumat şi reînnoit în medie, poate, doar o dată la 5 sau la 10 ani, deşi unele unelte vor fi uzate chiar după o singură serie de operaţii. Capitalul investit în clădiri, de pildă fabrici, magazine, depozite, hambare, precum şi în drumuri lucrări de irigaţie etc., pare că în general aproape nu circulă. În realitate însă şi aceste instalaţii, contribuind la producţie, se uzează în întregime, ca şi cele menţionate mai sus, şi, pentru ca producătorul să-şi poată continua operaţiile, ele trebuie reproduse. Cu singura deosebire că ele sînt consumate şi reproduse mai încet decît celelalte... Capitalul investit în ele se roteşte, poate, o dată la 20 sau la 50 de ani“.
Scrope confundă aici deosebirea din mişcarea anumitor părţi ale capitalului circulant, determinată pentru capitalistul individual de termenele de plată şi de relaţiile de credit, cu deosebirea rotaţiilor, care rezultă din natura capitalului. El spune că salariul trebuie plătit săptămînal din încasările săptămînale rezultate din vînzări sau din achitarea facturilor. În primul rînd trebuie să observăm aici că chiar în ceea ce priveşte salariul se ivesc deosebiri în funcție de durata termenului de plată, adică în funcţie de timpul pentru care muncitorul trebuie să-i acorde credit capitalistului, prin urmare în funcţie de faptul dacă termenul de plată al salariului este săptămînal, lunar, trimestrial, semestrial etc. Aici se aplică legea demonstrată mai înainte: „Masa necesară a mijloacelor de plată (deci a capitalului bănesc care urmează să fie avansat dintr-o dată) este direct *1 proporţională cu durata perioadelor de plată“. („Capitalul“, cartea I, cap. III, 3 b, pe 124 50.)
În al doilea rînd, în produsul săptămînal nu intră numai totalitatea valorii nou create, adăugate la producerea lui de munca săptămînii respective, dar şi valoarea materiilor prime și a materialelor auxiliare consumate în acest timp pentru produsul săptămînal. Împreună cu produsul circulă şi această valoare cuprinsă în el. Prin vînzarea acestui produs, ea îmbracă forma bani şi trebuie transformată din nou în aceleaşi elemente de producţie. Acest lucru este valabil atît pentru forţa de muncă, cît şi pentru materiile prime şi materialele auxiliare. Dar, după cum s-a văzut mai înainte (cap. VI, II, I), continuitatea producţiei cere o rezervă de mijloace de producţie, o rezervă diferită pentru diferitele ramuri de producţie, iar în aceeaşi ramură de producţie iarăşi diferită pentru diferitele componente ale acestui element al capitalului circulant, de pildă pentru cărbuni şi bumbac. De aceea, cu toate că aceste materiale trebuie înlocuite fără întrerupere in natura, ele nu trebuie cumpărate în permanenţă din nou. Cît de des se repetă cumpărarea, aceasta depinde de mărimea stocului făcut, de timpul cît durează acest stoc pînă cînd se epuizează. În ceea ce priveşte forţa de muncă, nu se formează asemenea rezerve. Retransformarea în bani a părţii de capital cheltuite pe muncă merge mînă în mînă cu retransformarea în bani a părţii de capital cheltuite pe materiale auxiliare şi materii prime. Dar retransformarea banilor, pe de o parte, în forţă de muncă şi, pe de altă parte, în materii prime se face în mod separat, deoarece termenele de cumpărare şi de plată ale acestor două componente diferă; una dintre ele, servind drept stoc productiv, este cumpărată la termene mai lungi, iar cealaltă, forţa de muncă, la termene mai scurte, de pildă săptămînal. Pe de altă parte, pe lîngă stocul destinat producţiei, capitalistul trebuie să păstreze şi un stoc de mărfuri finite. Abstracţie făcînd de dificultăţile de vînzare etc., o anumită cantitate de mărfuri trebuie produsă, de pildă, după comandă. În timp ce se produce ultima parte a acestei cantităţi de marfă, partea deja produsă aşteaptă în depozit pînă în momentul în care comanda poate fi executată în întregime. Alte deosebiri în rotaţia capitalului circulant apar atunci cînd anumite elemente ale lui trebuie să rămînă mai mult timp decît altele într-un stadiu preliminar al procesului de producţie (uscatul lemnului etc.).
Creditul la care se referă Scrope aici, ca şi capitalul comercial, modifică rotaţia pentru capitalistul individual. Pe scară socială, creditul nu o modifică decît în măsura în care accelerează nu numai producţia, dar şi consumul.
22a). „Producţia urbană este legată de un circuit care cuprinde un număr de zile; cea rurală, dimpotrivă, este legată de un circuit care cuprinde ani“. (Adam H. Müller. „Die Elemente der Staatskunst“, Berlin, 1809, III, S. 178.) Aceasta este concepţia naivă a romanticilor asupra industriei şi agriculturii.
*1. În ediţia I şi a II-a: invers proporţională. — Nota red.
48. Aici este citată cartea lui A. Potter „Political Economy: its Objects, Uses, and Principles: considered with Reference to the Condition of the American People“. New York, 1841. După cum reiese din introducere, cea mai mare parte din această carte reprezintă în principal o retipărire (cu modificările introduse de A. Potter) a primelor zece capitole ale cărţii lui G. Scrope „Principles of Political Economy“, publicată în Anglia în 1833. [Nota red.]
49. În manuscris Marx arată că o asemenea metodă de calculare a timpului de rotaţie a capitalului este greşită. Timpul mediu de rotaţie (16 luni) indicat în citat este calculat ţinîndu-se seama de profitul de 71/2% la întregul capital de 50 000 de dolari. Dacă nu se socoteşte profitul, timpul de rotaţie a acestui capital este de 18 luni. [Nota red.]
50. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 155. [Nota red.]