|
Scris: 25 ianuarie 1894 |
Londra, 25 ianuarie 1894
122, Regents Park Road, N. W.
Iată răspunsul la întrebările dv.:
1. Prin relaţii economice, pe care le considerăm ca bază determinată a istoriei societăţii, înţelegem modul în care oamenii unei societăţi determinate îşi produc mijloacele de trai şi schimbă între ei produsele (în măsura în care există o diviziune a muncii). Aşadar, aici este inclusă întreaga tehnică a producţiei şi a transportului. Această tehnică determină, după concepţia noastră, şi modul de schimb, apoi modul de repartiţie a produselor, şi, prin aceasta, după descompunerea societăţii gentilice, şi împărţirea societăţii în clase, deci relaţiile de dominaţie şi supunere, şi prin aceasta statul, politica, dreptul etc. În noţiunea de relaţii economice mai sînt incluse şi baza geografică pe care acestea se desfăşoară, apoi rămăşiţele efectiv transmise ale treptelor de dezvoltare economică anterioară, care s-au păstrat adeseori numai prin tradiţie sau vis inertiae[1*], precum şi, fireşte, mediul exterior care înconjoară această formă socială.
Dacă, după cum spuneţi dv., tehnica depinde în cea mai mare parte de stadiul în care se află ştiinţa, apoi într-o şi mai mare măsură depinde aceasta de stadiul şi necesităţile tehnicii. Dacă societatea are o necesitate tehnică, ea împinge ştiinţa înainte mai mult decît zece universităţi. Întreaga hidrostatică (Torricelli etc.) a luat naştere în Italia, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, ca urmare a necesităţii de a regla cursul torenţilor din munţi. Despre electricitate ştim ceva temeinic abia din momentul în care a fost descoperită aplicabilitatea ei tehnică. În Germania însă, din păcate, există obiceiul de a se scrie istoria ştiinţelor ca şi cum acestea ar fi picat din cer.
2. Noi considerăm că în ultimă instanţă condiţiile economice sînt acelea care determină dezvoltarea istorică. Dar rasa este ea însăşi un factor economic. Aici însă nu trebuie trecute cu vederea două puncte:
a) Dezvoltarea politică, juridică, filozofică, religioasă, literară, artistică etc. se întemeiază pe dezvoltarea economică. Dar toate acestea acţionează totodată şi una asupra celeilalte, precum şi asupra bazei economice. Situaţia economică nu este singura cauză activă, toate celelalte fiind numai efect pasiv, ci are loc o interacţiune pe baza necesităţii economice, care, în ultimă instanţă, se impune întotdeauna. Statul, de pildă, îşi exercită acţiunea prin taxe vamale protecţioniste, prin liber-schimbism, printr-un sistem fiscal, bun sau rău. Chiar şi sleirea totală şi neputinţa filistinului german — izvorîte din situaţia economică mizeră a Germaniei din perioada 1648—1830, care s-au manifestat mai întîi sub forma pietismului, iar apoi subaceea a sentimentalismului şi a prosternării slugarnice faţă de prinţi şi de nobilime — n-au fost lipsite de efecte economice. Ele au constituit una din cele mai mari piedici în calea unui nou avînt, şi această piedică n-a fost zdruncinată decît prin faptul că războaiele revoluţiei şi ale lui Napoleon au transformat mizeria cronică într-o mizerie acută. Prin urmare nu este vorba, aşa cum vor să-şi închipuie unii, din comoditate, de o acţiune automată a situaţiei economice, ci oamenii îşi făuresc singuri istoria, însă o făuresc într-un mediu dat, care o condiţionează pe baza relaţiilor reale deja existente, dintre care cele economice, oricît de puternic ar putea fi influenţate de celelalte — politice şi ideologice —, sînt totuşi, în ultimă instanţă, hotărîtoare şi constituie firul roşu care trece prin întreaga dezvoltare, singurul care duce la înţelegerea ei.
b) Oamenii îşi făuresc singuri istoria, dar pînă acum ei nu au făcut acest lucru călăuziţi de o voinţă colectivă, după un plan colectiv, nici chiar în cadrul unei societăţi date, precis delimitate. Străduinţele lor se încrucişează, şi tocmai de aceea în toate societăţile de felul acesta domneşte necesitatea, a cărei completare şi formă de manifestare este întîmplarea. Necesitatea care îşi croieşte aici drum prin întîmplare este în cele din urmă tot necesitatea economică. Aici ajungem la tratarea problemei aşa-zişilor oameni mari. Faptul că cutare om mare, şi nu altul, apare într-o anumită epocă, într-o anumită ţară dată este, fireşte, o simplă întîmplare. Dar dacă-l înlăturăm pe acest om, se va pune problema înlocuirii lui, şi înlocuitorul va fi găsit tant bien que mal[2*], dar cu timpul va fi găsit. Că tocmai Napoleon, acest corsican, a fost dictatorul militar care a devenit necesar Republicii Franceze istovite de propriul ei război, a fost o întîmplare. Dar că, în lipsa unui Napoleon, un altul ar fi fost în locul lui, acest lucru e dovedit prin faptul că, ori de cîte ori a fost necesar un asemenea om, el a fost găsit: Cezar, August, Cromwell etc. Dacă Marx a descoperit concepţia materialistă a istoriei, apoi Thierry, Mignet, Guizot şi toţi istoricii englezi pînă la 1850 dovedesc că se tindea spre acest lucru, iar descoperirea aceleiaşi concepţii de către Morgan ne arată că vremea era coaptă pentru ea, că ea trebuia tocmai să fie descoperită.
La fel stau lucrurile şi cu toate celelalte fapte întîmplătoare, sau în aparenţă întîmplătoare, din istorie. Cu cît domeniul pe care-l cercetăm se îndepărtează mai mult de cel economic şi se apropie de cel pur ideologic, abstract, cu atît mai multe elemente întîmplătoare vom găsi în dezvoltarea lui, cu atît mai multe zigzaguri va prezenta curba lui. Dar dacă veţi desena axa medie a curbei, veţi constata că cu cît perioada considerată este mai îndelungată şi cu cît domeniul studiat este mai vast, cu atît mai mult merge această axă paralel cu axa dezvoltării economice.
În Germania, cea mai mare piedică în calea unei înţelegeri juste este neglijarea intolerabilă, în literatură, a istoriei economice. E atît de greu nu numai să te dezveţi de noţiunile istorice pe care ţi le-a vîrît în cap şcoala, dar e şi mai greu să aduni materialul necesar în acest scop. Cine, de pildă, l-a citit măcar pe bătrînul G. von Gülich, a cărui aridă colecţie de materiale[N374] conţine totuşi atîtea lucruri necesare pentru lămurirea a nenumărate fapte politice!
De altfel cred că frumosul exemplu pe care Marx l-a dat în „Optsprezece Brumar“[3*] ar trebui să constituie un răspuns destul de complet la întrebările dv., tocmai pentru că este un exemplu practic. Cred, de asemenea, că cele mai multe puncte le-am şi atins în „Anti-Dühring“, partea I, capitalele 9—11, şi partea a II-a, capitolele 2—4, ca şi în partea a III-a, capitolul 1, sau în introducere[4*], precum şi în ultimul capitol din „Feuerbach“[5*].
Vă rog ca, citind cele de mai sus, să nu drămuiţi fiecare cuvînt, ci să aveţi în vedere ansamblul; regret că nu dispun de suficient timp pentru a vă formula totul atît de exact cum ar fi trebuit s-o fac pentru tipar...
Publicat pentru prima oară în „Der sozialistische Akademiker“, Berlin, 15 octombrie 1895
Se tipăreşte după fotocopia textului original
Nota red. Editurii Politice
[1*]. — în virtutea inerţiei. — Nota trad.
[2*]. — bun sau rău. — Nota trad.
[3*]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere alese în două volume, vol. I, p. 201— 295. — Nota trad.
[4*]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 20, Bucureşti, Editura politică, 1964, p. 83—116, 153—179, 253—263 şi 18—29.— Nota trad.
[5*]. Vezi volumul de faţă, p. 332—372. — Nota red.
[N374]. G. von Gülich. „Geschichtliche Darstellung des Handels, der Gewerbe und des Ackerbaus der bedeutendsten handeltreibenden Staaten unserer Zeit“. Jena 1830. — Nota red. Editurii Politice (nota 374, vol. 2)