|
Scris: 25 septembrie 1857 |
[Londra], 25 septembrie 1857
...Articolul tău „Army“[1*] e foarte frumos, dar proporţiile lui m-au uimit, deoarece ştiu cît de dăunător este pentru tine să munceşti atît. Dacă aş fi ştiut că ai să lucrezi pînă noaptea tîrziu, aş fi dat mai degrabă totul dracului.
Istoria armatei evidenţiază mai pregnant decît orice justeţea concepţiei noastre despre legătura dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale. În general, armata prezintă importanţă pentru dezvoltarea economică. Aşa, de pildă, salariul îl întîlnim pentru prima oară în armata anticilor. De asemenea, la romani, peculium castrense[N330] a fost cea dinţii formă juridică prin care se recunoştea proprietatea mobilă a celor ce nu erau capi de familie. Tot aşa şi cu sistemul breslelor în corporaţiile fabri-lor[N331]. Şi aici găsim, pentru întîia oară, folosirea pe scară largă a maşinilor. Înseşi valoarea specială a metalelor şi folosirea lor ca bani par a fi fost iniţial — odată trecută epoca de piatră a lui Grimm — bazate pe însemnătatea lor din punct de vedere militar. Şi diviziunea muncii înăuntrul unei branşe a fost înfăptuită mai întîi în armată. Întreaga istorie a formaţiunilor sociale burgheze este rezumată aici foarte pregnant. Dacă vei avea odată timp, ar trebui să elaborezi problema din acest punct de vedere.
Singurele puncte pe care, după părerea mea, le-ai omis în expunerea ta sînt: 1) Apariţia pentru prima oară pe scară mare and at once[2*] a unei adevărate armate de mercenari la cartaginezi (voi căuta să consult pentru private use[3*] al nostru lucrarea unui berlinez despre armata cartagineză[N332], de care am aflat ulterior), 2) Dezvoltarea armatei în Italia secolului al XV-lea. În orice caz, şiretlicurile tactice acolo au fost perfecţionate. Extrem de amuzantă este descrierea modului de luptă al condottierilor[N333] (am să ţi-o copiez), pe care o face Machiavelli în a sa „Istorie a Florenţei“. (Mai bine ar fi să-ţi aduc volumul lui Machiavelli cînd voi veni la tine la Brighton (cînd?[N334]). „Istoria Florenţei“ e o capodoperă.) În sfîrşit 3) Meşteşugul războiului în Asia, aşa cum apare întîi la perşi, apoi mult modificat la mongoli, la turci etc...
Se tipăreşte după textul apărut în K. Marx şi F. Engels. Werke, Bd. 29, S. 192—193
Nota red. Editurii Politice
[1*]. Articolul lui Engels „Army“ („Armata“). (Apărut în K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 14, Editura politică, 1963, p. 5—54. — Nota trad.). — Nota red.
[2*]. — şi dintr-o dată. — Nota trad.
[3*]. — uzul privat. — Nota trad.
[N330]. Peculium castrense — formă juridică din perioada clasică a dreptului roman, potrivit căreia iniţial fiul care se afla sub tutela părintească putea să dispună după bunul plac de tot ceea ce primea pentru serviciul militar sau de tot ceea ce captura în timpul acestui serviciu. — Nota red. Editurii Politice (nota 330, vol. 2)
[N331]. Fabri — meseriaşi în armata romană, care alcătuiau un corp de sine stătător destinat în special construirii podurilor, lucrărilor de asediere şi de apărare, construirii maşinilor de război, armelor etc. — Nota red. Editurii Politice (nota 331, vol. 2)
[N332]. Este vorba, evident, de cartea lui Wilhelm Bötticher „Geschichte der Carthager“ („Istoria Cartaginei“), Berlin 1827. — Nota red. Editurii Politice (nota 332, vol. 2)
[N333]. Condottier — căpetenie de detaşamente mercenare în Italia, în războaiele din secolele al XIV-lea şi al XV-lea, care se angaja în serviciul militar al oraşelor, al principilor şi al papii. — Nota red. Editurii Politice (nota 333, vol. 2)
[N334]. Marx s-a întîlnit cu Engels probabil la 30 septembrie 1857 la Brighton. — Nota red. Editurii Politice (nota 334, vol. 2)