Karl Marx
Capitalul, vol. II: Procesul de circulaţie a capitalului
Capitolul cincisprezece

Influenţa timpului de rotaţie asupra mărimii capitalului avansat

În capitolul de faţă şi în cel următor, al şaisprezecelea, vom analiza influenţa timpului de rotaţie asupra valorificării capitalului.

Să luăm capitalul-marfă care este produsul unei perioade de muncă, să zicem, de 9 săptămîni. Dacă facem abstracţie deocamdată atît de acea parte a valorii produsului care îi este adăugată în urma uzurii medii a capitalului fix, cît şi de plusvaloarea care îi este adăugată în cursul procesului de producţie, valoarea acestui produs este egală cu valoarea capitalului circulant avansat pentru producerea lui, adică este egală cu valoarea salariului, precum şi a materiilor prime şi a materialelor auxiliare consumate pentru producerea lui. Să presupunem că această valoare este = 900 l.st., astfel că avansul săptămînal se cifrează la 100 l.st. Prin urmare, perioada de producţie, care coincide aici cu perioada de muncă, este de 9 săptămîni. Este indiferent dacă presupunem că aici este vorba de o perioadă de muncă pentru un produs nefungibil sau de o perioadă de muncă continuă pentru un produs fungibil, cu condiţia ca acea cantitate de produs fungibil care este adusă dintr-o dată pe piaţă să coste 9 săptămîni de muncă. Să presupunem că timpul de circulaţie durează 3 săptămîni. Prin urmare, întreaga perioadă de rotaţie durează 12 săptămîni. După 9 săptămîni, capitalul productiv avansat este transformat în capital-marfă, dar după aceea el mai rămîne 3 săptămîni în perioada de circulaţie. Deci noua perioadă de producţie nu poate reîncepe decît la începutul săptămînii a 13-a, iar producţia ar trebui să înceteze pentru 3 săptămîni, adică pentru un sfert din întreaga perioadă de rotaţie. Este iarăşi indiferent dacă se presupune că acest timp durează în medie pînă la vînzarea mărfii sau că el este determinat de depărtarea pieţei sau de termenele de plată pentru marfa vîndută. Dacă la fiecare 3 luni producţia ar înceta timp de 3 săptămîni, aceasta ar însemna în cursul unui an 4 × 3 = 12 săptămîni = 3 luni = ¹/₄ din perioada anuală de rotaţie. Pentru ca producţia să fie continuă şi să poată fi dusă pe aceeaşi scară săptămînă de săptămînă, există numai două posibilităţi.

Sau scara producţiei trebuie să fie redusă, astfel încît cu cele 900 l.st. munca să poată continua atît în timpul perioadei de muncă, cît şi în timpul perioadei de circulaţie a primei rotaţii. În cazul acesta, cu săptămîna a 10-a se deschide o a doua perioadă de muncă, deci şi o a doua perioadă de rotaţie, înainte de a se fi încheiat prima perioadă de rotaţie, deoarece perioada de rotaţie este de 12 săptămîni, iar perioada de muncă — de 9 săptămîni. 900 l.st. repartizate pe 12 săptămîni înseamnă 75 l.st. pe săptămînă. În primul rînd, este clar că o asemenea reducere a proporţiilor întreprinderii presupune o schimbare a volumului capitalului fix, deci în general o reducere a investiţiilor făcute în întreprinderea respectivă. În al doilea rînd, este problematic dacă în general această reducere poate avea loc, întrucît, potrivit dezvoltării producţiei în diferitele întreprinderi, este nevoie de o normă minimală de investiţie de capital sub care întreprinderea individuală este pusă în imposibilitatea de a rezista concurenţei. Această normă minimală creşte ea însăşi necontenit o dată cu dezvoltarea capitalistă a producţiei, deci nu este fixă. Între norma minimală dată de fiecare dată şi norma maximală care creşte în permanenţă există însă numeroase trepte intermediare — o medie care permite grade foarte diferite ale investiţiei de capital. În cadrul acestei medii poate deci avea loc o reducere a investiţiei de capital, a cărei limită este de fiecare dată norma minimală din momentul respectiv. — Atunci cînd producţia stagnează, cînd pieţele sînt suprasaturate, cînd materiile prime sînt scumpe etc., are loc — la o mărime dată a capitalului fix — o reducere a investiţiei normale de capital circulant prin limitarea timpului de muncă, lucrîndu-se, de pildă, numai jumătăţi de zile, aşa cum în timp de prosperitate — mărimea capitalului fix fiind de asemenea dată — are loc o sporire anormală a capitalului circulant fie prin prelungirea timpului de muncă, fie prin intensificarea acestuia. La întreprinderile care contează de la bun început pe asemenea oscilaţii, soluţia constă, în parte, în mijloacele arătate mai sus, în parte în utilizarea concomitentă a unui număr mai mare de muncitori, combinată cu utilizarea de capital fix de rezervă, de pildă locomotive de rezervă la căile ferate etc. Aici însă, unde presupunem condiţii normale, asemenea oscilaţii anormale nu sînt luate în consideraţie.

Prin urmare, în exemplul nostru, pentru a face ca producţia să fie continuă, cheltuirea aceluiaşi capital circulant este repartizată asupra unei perioade de timp mai îndelungate, asupra unei perioade de 12 săptămîni în loc de 9. În fiecare interval de timp dat funcţionează deci un capital productiv redus; partea circulantă a capitalului productiv este redusă de la 100 la 75, deci cu un sfert. Suma totală cu care este redus capitalul productiv care funcţionează în cursul perioadei de muncă de 9 săptămîni este = 9 × 25 = 225 l.st., sau ¹/₄ din 900 l.st. Dar raportul dintre timpul de circulaţie şi perioada de rotaţie este de asemenea de ³/₁₂ = ¹/₄. De aici urmează: caracterul neîntrerupt al producţiei în cursul timpului de circulaţie a capitalului productiv transformat în capital-marfă, continuarea ei concomitentă şi neîntreruptă săptămînă de săptămînă, fără ca în acest scop să existe un capital circulant special, acest lucru poate fi realizat numai prin reducerea proporţiei producţiei, prin micşorarea componentei circulante a capitalului productiv în funcţiune. Partea circulantă a capitalului, eliberată în felul acesta pentru continuarea producţiei în cursul timpului de circulaţie, se află faţă de capitalul circulant total avansat în acelaşi raport în care se află timpul de circulaţie faţă de perioada de rotaţie. După cum am mai arătat, lucrul acesta este valabil numai pentru ramurile de producţie în care procesul de muncă este efectuat săptămînă de săptămînă pe aceeaşi scară, în care, prin urmare, nu trebuie avansate, în perioade de muncă diferite, sume de capital diferite, cum se întîmplă în agricultură.

Dimpotrivă, dacă presupunem că felul întreprinderii exclude o reducere a proporţiilor producției şi deci a capitalului circulant care trebuie avansat în fiecare săptămînă, continuitatea producţiei nu poate fi realizată decît prin avansarea unui capital circulant adiţional, în cazul nostru a unui capital de 300 l.st. În cursul perioadei de rotaţie de 12 săptămîni se avansează în mod succesiv 1200 l.st., din care 300 reprezintă o pătrime, ca şi 3 săptămîni din 12 săptămîni. După scurgerea perioadei de muncă de 9 săptămîni, valoarea-capital de 900 l.st. a trecut din forma de capital productiv în forma de capital-marfă. Prima ei perioadă de muncă este încheiată, dar această perioadă de muncă nu poate fi reînnoită cu acelaşi capital. În timpul celor 3 săptămîni în care acest capital se află în sfera circulaţiei, funcţionînd în calitate de capital-marfă, el se află, în ceea ce priveşte procesul de producţie, în aceeaşi situaţie ca şi cum nu ar exista de loc. Aici facem abstracţie de toate relaţiile de credit şi presupunem deci că capitalistul lucrează numai cu capital propriu. Dar cînd capitalul avansat pentru prima perioadă de muncă se află, după încheierea procesului de producţie, timp de 3 săptămîni în procesul de circulaţie, atunci funcţionează un capital de 300 l.st. avansat în mod suplimentar, astfel încît continuitatea producţiei nu este întreruptă.

Aici trebuie să menţionăm următoarele:

În primul rînd, perioada de muncă a capitalului de 900 l.st. avansat la început este încheiată după 9 săptămîni, şi acest capital nu se întoarce înainte de alte a săptămîni, deci abia la începutul săptămînii a 13-a. Dar o nouă perioadă de muncă începe imediat cu ajutorul capitalului adiţional de 300 l.st. Tocmai prin aceasta se asigură continuitatea producţiei.

În al doilea rînd, funcţiile capitalului iniţial de 900 l.st. şi cele ale capitalului adiţional de 300 l.st. adăugat la sfîrşitul primei perioade de muncă de 9 săptămîni, care, fără nici o întrerupere, deschide a doua perioadă de muncă după încheierea celei dintîi, aceste funcţii sînt sau, cel puţin, pot fi strict delimitate în prima perioadă de rotaţie, în timp ce în cursul celei de-a doua perioade de rotaţie ele, dimpotrivă, se încrucişează.

Să ne reprezentăm lucrurile mai concret:

Prima perioadă de rotaţie este de 12 săptămîni. Prima perioadă de muncă este de 9 săptămîni; rotaţia capitalului avansat în această perioadă de muncă se încheie la începutul săptămînii a 13-a. În timpul ultimelor 3 săptămîni funcţionează capitalul adiţional de 300 l.st., care deschide a doua perioadă de muncă de 9 săptămîni.

A doua perioadă de rotaţie. La începutul săptămînii a 13-a se reîntorc cele 900 l.st., care pot începe o nouă rotaţie. Dar a doua perioadă de muncă a şi început în săptămîna a 10-a cu ajutorul celor 300 l.st. suplimentare; datorită acestui fapt, la începutul săptămînii a 13-a a şi fost încheiată o treime din perioada de muncă, 300 l.st. au fost transformate din capital productiv în produs. Întrucît pentru încheierea celei de-a doua perioade de muncă nu mai este nevoie decît de 6 săptămîni, în procesul de producţie al celei de-a doua perioade de muncă nu pot intra decît două treimi din capitalul de 900 l.st. reîntors, şi anume 600 l.st. Din cele 900 l.st. iniţiale, 300 l.st. au fost eliberate pentru a juca acelaşi rol pe care l-a jucat capitalul adiţional de 300 l.st. în prima perioadă de muncă. La sfîrşitul săptămînii a 6-a din cea de-a doua perioadă de rotaţie este încheiată a doua perioadă de muncă. Capitalul de 900 l.st. avansat în această a doua perioadă de muncă se întoarce după alte 3 săptămîni, adică la sfîrşitul săptămînii a 9-a din cea de-a doua perioadă de rotaţie de 12 săptămîni. În cursul celor 3 săptămîni ale timpului său de circulaţie intră în funcţiune capitalul de 300 l.st. eliberat. Cu aceasta începe a treia perioadă de muncă a unui capital de 900 l.st. în săptămîna a 7-a a celei de-a doua perioade de rotaţie, adică în cea de-a 19-a săptămînă a anului.

A treia perioadă de rotaţie. La sfîrşitul săptămînii a 9-a din cea de-a doua perioadă de rotaţie are loc o nouă reîntoarcere a 900 l.st. Dar a treia perioadă de muncă a început încă în săptămîna a 7-a din perioada de rotaţie precedentă, şi la începutul celei de-a treia perioade de rotaţie 6 săptămîni din ea vor fi şi trecut. De aceea această perioadă de muncă nu mai durează decît 3 săptămîni. Din cele 900 l.st. care s-au reîntors în procesul de producţie nu intră deci decît 300 l.st. A patra perioadă de muncă cuprinde celelalte 9 săptămîni ale acestei perioade de rotaţie şi astfel, o dată cu a 37-a săptămînă a anului, începe şi a patra perioadă de rotaţie şi a cincea perioadă de muncă.

În al doilea exemplu, pentru a simplifica lucrurile în vederea calculului, vom presupune o perioadă de muncă de 5 săptămîni, un timp de circulaţie de 5 săptămîni, deci o perioadă de rotaţie de 10 săptămîni; anul e considerat ca fiind de 50 de săptămîni, iar cheltuirea săptămînală de capital de 100 l.st. Prin urmare, perioada de muncă necesită un capital circulant de 500 l.st., iar timpul de circulaţie un capital adiţional de încă 500 l.st. În cazul acesta, perioadele de muncă şi timpurile de rotaţie se prezintă precum urmează:

Dacă timpul de circulaţie este = 0, perioada de rotaţie fiind deci egală cu perioada de muncă, numărul rotaţiilor din cursul unui an este egal cu numărul perioadelor de muncă. Adică, la o perioadă de muncă de 5 săptămîni, ⁵⁰/₅ = 10, iar valoarea capitalului rotit ar fi = 500 × 10 = 5 000. În tabel, unde s-a presupus un timp de circulaţie de 5 săptămîni, valoarea mărfurilor produse anual este tot de 5 000 l.st., din care însă ¹/₁₀ = 500 l.st. se află în permanenţă sub formă de capital-marfă şi se reîntoarce sub formă de bani abia după 5 săptămîni. În cazul acesta, la sfîrşitul anului, produsul celei de-a zecea perioade de muncă (săptămînile de muncă 46—50) şi-a încheiat timpul de rotaţie numai pe jumătate, întrucît timpul lui de circulaţie se plasează în primele 5 săptămîni ale anului următor.

Să luăm şi un al treilea exemplu: perioadă de muncă — 6 săptămîni, timp de circulaţie — 3 săptămîni, avans săptămînal în procesul de muncă — 100 l.st.

Prima perioadă de muncă: săptămînile 1—6. La sfîrşitul săptămînii a 6-a există un capital-marfă de 600 l.st., care se reîntoarce la sfîrşitul săptămînii a 9-a.

A doua perioadă de muncă: săptămînile 7—12. În timpul săptămînilor 7—9 a fost avansat un capital adiţional de 300 l.st. La sfîrşitul săptămînii a 9-a se reîntorc 600 l.st. Din acestea, în săptămînile 10—12 se avansează 300 l.st.; prin urmare, la sfîrşitul săptămînii a 12-a există sub formă de numerar 300 l.st., iar sub formă de capital-marfă 600 l.st., care se reîntorc la sfîrşitul săptămînii a 15-a.

A treia perioadă de muncă: săptămînile 13—18. În săptămînile 13—15 sînt avansate cele 300 l.st. menţionate mai sus, apoi se reîntorc 600 l.st., din care 300 l.st. sînt avansate pentru săptămînile 16—18. La sfîrşitul săptămînii a 18-a există 300 l.st. în bani lichizi; 600 l.st. există în capital-marfă şi se reîntorc la sfîrşitul săptămînii a 21-a. (Vezi prezentarea mai amănunţită a acestui caz mai jos, la punctul II.)

Astfel, în 9 perioade de muncă (= 54 săptămîni) se produce marfă de 600 × 9 = 5 400 l.st. La sfîrşitul celei de-a 9-a perioade de muncă, capitalistul va avea 300 l.st. în bani şi 600 l.st. în marfă care nu şi-a parcurs încă timpul de circulaţie.

Comparînd aceste trei exemple, constatăm, în primul rînd, că numai în cel de-al doilea exemplu are loc o alternare succesivă a capitalului I de 500 l.st. şi a capitalului adiţional II, de asemenea de 500 l.st., astfel că aceste două părţi ale capitalului se mişcă separat una de alta; cauza constă numai în faptul că aici s-a pornit de la ipoteza cu totul excepţională că perioada de muncă şi timpul de circulaţie constituie două jumătăţi egale ale perioadei de rotaţie. În toate celelalte cazuri, oricare ar fi inegalitatea dintre cele două părţi ale perioadei de rotaţie, mişcările celor două capitaluri se întretaie, ca în exemplele I şi III, încă din a doua perioadă de rotaţie. În toate aceste cazuri, capitalul adiţional II împreună cu o parte a capitalului I formează capitalul care funcţionează în a doua perioadă de rotaţie, în timp ce restul capitalului I este eliberat pentru funcţia iniţială a capitalului II. Capitalul care acţionează în timpul de circulaţie a capitalului-marfă nu este identic aici cu capitalul II avansat iniţial în acest scop, dar este egal cu el sub raportul valorii şi formează aceeaşi parte alicotă din capitalul total avansat.

În al doilea rînd, capitalul care a funcţionat în decursul perioadei de muncă stă inactiv în decursul timpului de circulaţie. În exemplul al doilea, capitalul funcţionează în decursul perioadei de muncă de 5 săptămîni şi stă inactiv în decursul timpului de circulaţie de 5 săptămîni. Prin urmare, în cazul acesta capitalul I stă inactiv în decursul unui am timp de jumătate de an. Pentru acest timp intră în funcţiune capitalul suplimentar II, care în cazul de faţă stă şi el inactiv timp de jumătate de an. Dar capitalul adiţional necesar pentru a asigura continuitatea producţiei în cursul timpului de circulaţie nu este determinat de volumul total, respectiv de întreaga sumă a timpurilor de circulaţie din cursul unui an, ci numai de raportul dintre timpul de circulaţie şi perioada de rotaţie. (Se presupune aici, bineînţeles, că toate rotaţiile au loc în aceleaşi condiţii.) Din această cauză, în exemplul II sînt necesare 500 l.st. capital adiţional şi nu 2 500 l.st. Faptul se explică pur şi simplu prin aceea că şi capitalul adiţional intră în rotaţie la fel cu capitalul avansat iniţial şi că, prin urmare, înlocuieşte întreaga sa masă, exact ca şi acesta, prin numărul rotaţiilor sale.

În al treilea rînd, dacă timpul de producţie este mai lung decît timpul de muncă, aceasta nu modifică cu nimic împrejurările analizate aici. E drept că, în urma acestui fapt, perioadele de rotaţie în ansamblu se prelungesc, dar această prelungire nu necesită un capital adiţional pentru procesul de muncă. Scopul capitalului adiţional nu este decît să umple golurile din procesul de muncă provocate de timpul de circulaţie; prin urmare, capitalul adiţional nu trebuie să ferească producţia decît de perturbările care rezultă din timpul de circulaţie; perturbările care rezultă din condiţiile proprii ale producţiei trebuie înlăturate în alt mod, de care nu e cazul să ne ocupăm aici. Există, dimpotrivă, întreprinderi în care nu se lucrează decît cu intermitente, după comandă, în care pot avea deci loc întreruperi între perioadele de muncă. În asemenea întreprinderi, necesitatea capitalului adiţional pro tanto dispare. Pe de altă parte, chiar în majoritatea cazurilor de muncă sezonieră există o anumită limită în ceea ce priveşte timpul de reîntoarcere a capitalului. Aceeaşi muncă nu poate fi reluată în anul următor cu acelaşi capital dacă între timp perioada de circulaţie a acestui capital nu s-a încheiat. Dimpotrivă, timpul de circulaţie poate fi şi mai scurt decît intervalul dintre o perioadă de producţie şi alta. În cazul acesta, capitalul stă inactiv dacă între timp nu i s-a găsit o altă utilizare.

În al patrulea rînd, capitalul avansat pentru o perioadă de muncă, de pildă cele 600 l.st. din exemplul al III-lea, este cheltuit, în parte, pe materii prime şi materiale auxiliare, pe un stoc productiv pentru perioada de muncă, adică pe capital circulant constant, în parte pe capital circulant variabil, adică pentru plata muncii însăşi. E posibil ca partea cheltuită pe capital circulant constant să nu existe sub formă de stoc productiv pentru această perioadă de timp, de pildă materia primă să nu stea pregătită pentru întreaga perioadă de muncă, cărbunele să poată fi cumpărat o dată la două săptămîni. Totuşi, întrucît creditul este încă exclus aici, această parte a capitalului, în măsura în care nu este disponibilă sub formă de stoc productiv, trebuie să rămînă disponibilă sub formă de bani pentru a fi transformată după nevoie într-un asemenea stoc productiv. Acest fapt nu schimbă cu nimic mărimea valorii capitalului circulant constant avansat pe timp de 6 săptămîni. Dimpotrivă, abstracţie făcînd de stocul de bani pentru cheltuieli neprevăzute, de fondul de rezervă propriu-zis destinat înlăturării perturbărilor, salariul se plăteşte la intervale mai scurte, de cele mai multe ori săptămînal. Prin urmare, atunci cînd capitalistul nu-l sileşte pe muncitor să-i avanseze munca sa pe un termen mai îndelungat, capitalul necesar pentru plata salariilor trebuie să existe sub formă de bani. La reîntoarcerea capitalului, o parte trebuie deci reţinută sub formă de bani pentru a servi la plata muncii, în timp ce cealaltă parte poate fi transformată în stoc productiv.

Capitalul adiţional se împarte la fel ca cel iniţial. Ceea ce îl deosebeşte însă de capitalul I este faptul că (abstracţie făcînd de relaţiile de credit), spre a fi disponibil pentru propria sa perioadă de muncă, el trebuie să fie avansat încă în cursul întregii durate a primei perioade de muncă a capitalului I, în care el nu intră. Încă în cursul acestei perioade, el poate fi transformat, în parte cel puţin, în capital circulant constant, care este avansat pe întreaga perioadă de rotaţie. În ce măsură va lua el această formă sau va rămîne în forma de capital bănesc adiţional pînă în momentul cînd această transformare va deveni necesară, aceasta va depinde, în parte, de condiţiile de producţie speciale din anumite ramuri de activitate, în parte de împrejurările locale, în parte de oscilaţiile preţurilor la materiile prime etc. Dacă analizăm capitalul social total, o parte mai mult sau mai puţin importantă a acestui capital adiţional se va afla întotdeauna pentru un timp relativ mai îndelungat în starea de capital bănesc. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte partea capitalului II care urmează să fie avansată pentru salarii, ea va fi întotdeauna transformată în forţă de muncă abia treptat, pe măsură ce perioade de muncă mai mici se încheie şi sînt plătite. Această parte a capitalului II există deci în tot cursul perioadei de muncă sub formă de capital bănesc, atîta timp cît prin transformarea ei în forţă de muncă nu participă la funcţionarea capitalului productiv.

Această încorporare a capitalului adiţional necesar pentru transformarea timpului de circulaţie a capitalului I în timp de producţie nu sporeşte deci numai mărimea capitalului avansat şi durata perioadei pentru care capitalul total este avansat în mod necesar, dar măreşte în mod special şi acea parte a capitalului avansat care există ca rezervă în bani, care se găseşte deci în stare de capital bănesc şi are formă de capital bănesc potenţial.

Acelaşi lucru se întîmplă, atît în ceea ce priveşte avansarea sub formă de stoc productiv, cît şi în ceea ce priveşte avansarea sub formă de rezervă în bani, atunci cînd divizarea capitalului în două părţi — în capital pentru prima perioadă de muncă şi capitalul care îl înlocuieşte în timpul de circulaţie, divizare cerută de timpul de circulaţie — se produce nu pe calea măririi capitalului avansat, ci pe calea reducerii proporţiilor producţiei. În comparaţie cu scara producţiei, capitalul mobilizat sub formă de bani creşte aici şi mai mult.

Ceea ce se obţine în genere prin această divizare a capitalului în capital iniţial productiv şi capital adiţional este succesiunea neîntreruptă a perioadelor de muncă, funcţionarea continuă în calitate de capital productiv a unei părţi egale ca mărime din capitalul avansat.

Să analizăm exemplul II. Capitalul care se află în permanenţă în procesul de producţie este de 500 l.st. Întrucît perioada de muncă este = 5 săptămîni, el lucrează în decurs de 50 de săptămîni (considerate de noi drept un an) de 10 ori. Produsul este deci, abstracţie făcînd de plusvaloare, de 10 × 500 l.st. Prin urmare, din punctul de vedere al capitalului care lucrează în mod nemijlocit şi neîntrerupt în procesul de producţie — din punctul de vedere al unei valori-capital de 500 l.st. —, timpul de circulaţie pare a fi cu totul desfiinţat. Perioada de rotaţie coincide cu perioada de muncă; timpul de circulaţie este considerat = 0.

Dacă, dimpotrivă, activitatea productivă a capitalului de 500 l.st. ar fi stînjenită în mod regulat de timpul de circulaţie de 5 săptămîni, astfel încît acest capital n-ar putea să reintre în producţie decît după încheierea întregii perioade de rotaţie de 10 săptămîni, am avea în cele 50 de săptămîni ale anului 5 rotaţii de cîte 10 săptămîni, din care 5 perioade de producţie de cîte 5 săptămîni, deci în total 25 de săptămîni de producţie, cu un produs total de 5 × 500 = 2 500 l.st., şi 5 perioade de circulaţie de cîte 5 săptămîni, deci un timp de circulaţie total de asemenea de 25 de săptămîni. Dacă spunem aici despre capitalul de 500 l.st. că s-a rotit de 5 ori în decurs de un an, este evident şi clar că în cursul unei jumătăţi din fiecare perioadă de rotaţie acest capital de 500 l.st. nu a funcţionat de loc în calitate de capital productiv şi că, în total, el nu a funcţionat decît jumătate de an, iar în cealaltă jumătate de an nu a funcţionat de loc.

În exemplul nostru, pentru durata acestor 5 perioade de circulaţie intră în funcţiune un capital adiţional de 500 l.st., în urma cărui fapt rotaţia capitalului este sporită de la 2 500 la 5 000 l.st. Dar capitalul avansat este acum de 1 000 l.st. în loc de 500 l.st. 5 000 împărţit la 1 000 este = 5. Deci, în locul celor 10 rotaţii, 5. Aşa se şi calculează de fapt. Dar întrucît se spune că acest capital de 1 000 l.st. s-a rotit de 5 ori în cursul anului, în capetele seci ale capitaliştilor dispare pînă şi amintirea despre timpul de circulaţie şi se naşte o idee confuză cum că acest capital ar fi funcţionat în mod continuu în procesul de producţie în cursul celor 5 rotaţii succesive. Dacă spunem însă că acest capital de 1000 l.st. s-a rotit de 5 ori, în aceste rotaţii este cuprins atît timpul de circulaţie, cît şi timpul de producţie. De fapt, dacă în procesul de producţie ar fi funcţionat într-adevăr în mod continuu 1 000 l.st., produsul ar fi trebuit să fie, în ipoteza noastră, de 10 000 l.st. în loc de 5 000. Dar pentru a avea în permanenţă în procesul de producţie 1 000 l.st., ar trebui avansate în total 2 000 l.st. Economiştii, la care în general nu poţi găsi nimic clar în ceea ce priveşte mecanismul rotaţiei, scapă mereu din vedere tocmai momentul acesta principal: că întotdeauna în procesul de producţie poate fi angajată în mod efectiv numai o parte din capitalul industrial dacă este vorba ca producţia să poată continua fără întrerupere. În timp ce o parte se află în perioada de producţie, altă parte trebuie să se afle în permanenţă în perioada de circulaţie. Sau, cu alte cuvinte, o parte nu poate să funcţioneze în calitate de capital productiv decît cu condiţia ca altă parte să rămînă în afara producţiei propriu-zise sub formă de capital-marfă sau de capital bănesc. A trece cu vederea acest lucru înseamnă în general a trece cu vederea importanţa şi rolul capitalului bănesc.

Acum trebuie să analizăm ce deosebiri apar în rotaţie în funcţie de faptul dacă cele două părţi ale perioadei de rotaţie — perioada de muncă şi perioada de circulaţie — sînt egale sau perioada de muncă este mai mare sau mai mică decît perioada de circulaţie şi, în continuare, în ce mod influenţează acest fapt asupra fixării capitalului sub formă de capital bănesc.

Presupunem că în toate cazurile capitalul care trebuie avansat săptămînal este de 100 l.st. şi că perioada de rotaţie este de 9 săptămîni, că, prin urmare, capitalul care trebuie avansat pentru fiecare perioadă de rotaţie este = 900 l.st.

I. Perioada de muncă este egală cu perioada de circulaţie

Deşi în realitate acest caz constituie o rară excepţie, el trebuie să servească drept punct de plecare al analizei, întrucît lucrurile se prezintă aici în modul cel mai simplu şi mai evident.

Cele două capitaluri (capitalul I, care este avansat pentru prima perioadă de muncă, şi capitalul suplimentar II, care funcţionează în cursul perioadei de circulaţie a capitalului I) alternează în mişcările lor fără să se încrucişeze. Cu excepţia primei perioade, fiecare dintre cele două capitaluri nu este deci avansat decît pentru propria sa perioadă de rotaţie. Să presupunem că perioada de rotaţie este, ca în exemplele ce urmează, de 9 săptămîni, perioada de muncă şi perioada de circulaţie avînd deci cîte 4 ¹/₂ săptămîni fiecare. Avem atunci următoarea schemă anuală:

Tabelul I

În cursul celor 51 de săptămîni, pe care le considerăm aici drept un an, capitalul I a încheiat 6 perioade de muncă complete, prin urmare a produs mărfuri pentru suma de 6 × 450 = 2 700 l.st., iar capitalul II a produs în 5 perioade de muncă complete mărfuri pentru suma de 5 × 450 = 2 250 l.st. În plus, capitalul II a mai produs în ultima 1¹/₂ săptămînă a anului (de la mijlocul săptămînii a 50-a pînă la sfîrşitul săptămînii a 51-a) marfă de 150 l.st.; produs total în 51 de săptămîni: 5 100 l.st. Din punctul de vedere al producţiei nemijlocite de plusvaloare, care nu este produsă decît în cursul perioadei de muncă, capitalul total de 900 l.st. s-ar fi rotit deci de 5²/₃ ori (5²/₃ × 900 = 5 100 l.st.). Dar dacă considerăm rotaţia efectivă, capitalul I s-a rotit de 5²/₃ ori, întrucît la sfîrşitul săptămînii a 51-a el mai are de încheiat în decurs de 3 săptămîni a şasea perioadă a sa de rotaţie: 5²/₃ × 450 = 2 550 l.st.; iar capitalul II s-a rotit de 5¹/₆ ori, întrucît a trecut abia 1¹/₂ săptămînă din a şasea perioadă a sa de rotaţie, astfel că 7¹/₂ săptămîni din această perioadă revin anului viitor; 5¹/₆ × 450 = 2 325 l.st.; rotaţia totală efectivă = 4 875 l.st.

Să considerăm capitalul I şi capitalul II ca două capitaluri cu totul independente unul de altul. Ele sînt total independente în mişcările lor; aceste mişcări nu fac decît să se completeze una pe alta, întrucît perioadele de muncă şi perioadele de circulaţie ale acestor capitaluri alternează în mod direct. Ele pot fi considerate două capitaluri total independente, aparţinînd unor capitalişti diferiţi.

Capitalul I a efectuat 5 perioade de rotaţie complete şi două treimi din cea de-a şasea. La sfîrşitul anului el se află sub formă de capital-marfă care mai are nevoie de 3 săptămîni pentru realizarea lui normală. În acest timp el nu poate intra în procesul de producţie. El funcţionează în calitate de capital-marfă: circulă. Din ultima lui perioadă de rotaţie, el nu a efectuat decît ²/₃. Acest fapt se exprimă astfel: el nu s-a rotit decît de ²/₃ ori, numai ²/₃ din valoarea lui totală au efectuat o rotaţie completă. Noi spunem: 450 l.st. efectuează rotaţia lor în 9 săptămîni, deci 300 l.st. o efectuează în 6 săptămîni. Acest mod de exprimare neglijează raporturile organice dintre cele două componente specific diferite ale timpului de rotaţie. Sensul exact al expresiei potrivit căreia capitalul avansat de 450 l.st. a efectuat 5²/₃ rotaţii este numai acela că acest capital a efectuat în întregime 5 rotaţii şi dintr-a şasea numai ²/₃. Dimpotrivă, expresia potrivit căreia capitalul rotit este de 5²/₃; ori capitalul avansat, deci, în cazul de mai sus, este egal cu 5²/₃ × 450 l.st. = 2 550 l.st., este justă, întrucît, dacă acest capital de 450 l.st. nu ar fi completat cu alt capital de 450 l.st., o parte a lui ar trebui să se afle de fapt în procesul de producţie, iar alta în procesul de circulaţie. Dacă am vrea să exprimăm timpul de rotaţie prin masa capitalului rotit, nu l-am putea exprima niciodată altfel decît prin masa de valoare existentă (în realitate prin masa de produs finit). Împrejurarea că nu tot capitalul avansat se află într-o stare în care să poată începe din nou producţia se exprimă în faptul că numai o parte din capital se află într-o formă aptă pentru producţie sau în faptul că, pentru a se afla într-un proces de producţie continuă, acest capital ar trebui, conform raportului reciproc dintre perioadele de producţie şi de circulaţie, să fie împărţit într-o parte care s-ar afla în permanenţă în perioada de producţie şi o alta care s-ar afla în permanenţă în perioada de circulaţie. Aici acţionează aceeaşi lege, potrivit căreia masa capitalului productiv care funcţionează în permanenţă este determinată de raportul dintre timpul de circulaţie şi timpul de rotaţie.

La sfîrşitul săptămînii a 51-a, pe care o considerăm aici ca încheind anul, 150 l.st. din capitalul II sînt avansate pentru producerea unui produs încă nefinit. O altă parte se mai află sub formă de capital constant circulant — materii prime etc. —, adică sub o formă care îi îngăduie să funcţioneze în procesul de producţie în calitate de capital productiv. Dar o a treia parte se află sub formă de bani, cel puţin suma care reprezintă salariul pentru restul perioadei de muncă (3 săptămîni); aceasta însă se plăteşte abia la sfîrşitul fiecărei săptămîni. Cu toate că la începutul noului an, deci la începutul unui nou ciclu de rotaţie, această parte a capitalului nu se află sub formă de capital productiv, ci sub formă de capital bănesc, sub care ea nu poate intra în procesul de producţie, totuşi, de îndată ce începe noua rotaţie, un capital circulant variabil, adică forţă de muncă vie, acţionează deja în procesul de producţie. Acest fenomen se explică prin faptul că, deşi forţa de muncă este cumpărată şi consumată la începutul perioadei de muncă, să zicem săptămînal, ea este plătită abia la sfîrşitul săptămînii. Banii funcţionează în acest caz ca mijloc de plată. De aceea, pe de o parte, ei se mai află ca bani în mîinile capitalistului, în timp ce, pe de altă parte, forţa de muncă, marfa în care ei sînt transformaţi, funcţionează deja în procesul de producţie; aceeaşi valoare-capital apare deci aici de două ori.

Dacă privim numai perioadele de muncă, vedem:

Capitalul total avansat, în sumă de 900 l.st., a funcţionat deci de 5²/₃ ori în decurs de un an în calitate de capital productiv. Pentru producerea de plusvaloare este indiferent dacă 450 l.st. funcţionează neîntrerupt în procesul de producţie alternînd cu 450 l.st. care funcţionează neîntrerupt în procesul de circulaţie, sau dacă 900 l.st. funcţionează 4¹/₂ săptămîni în procesul de producţie şi în următoarele 4¹/₂ săptămîni în procesul de circulaţie.

Dacă, dimpotrivă, privim perioadele de rotaţie, vedem:

Căci numărul rotaţiilor capitalului total este egal cu totalul sumelor rotite I şi II împărţit la suma I şi II.

Trebuie să menţionăm că, dacă capitalurile I şi II ar fi independente unul faţă de celălalt, ele nu ar forma totuşi decît părţi autonome diferite ale capitalului social avansat în aceeaşi sferă de producţie. Prin urmare, dacă în cadrul acestei sfere de producţie capitalul social ar consta numai din capitalurile I şi II, calculul care este valabil aici pentru cele două componente, I şi II, ale aceluiaşi capital privat ar fi valabil și pentru rotaţia capitalului social din această sferă. Mergînd mai departe, orice parte a capitalului social total investită într-o sferă de producţie specială poate fi calculată în felul acesta. În ultimă instanţă însă, numărul de rotaţii al capitalului social total este egal cu suma capitalurilor rotite în diferite sfere de producţie, împărţită la suma capitalurilor avansate în aceste sfere de producţie.

Trebuie să mai menţionăm apoi că, aşa cum aici, în aceeaşi întreprindere particulară, capitalurile I şi II au, la drept vorbind, ani de rotaţie diferiţi (întrucît ciclul de rotaţie al capitalului II începe cu 4¹/₂ săptămîni mai tîrziu decît acela al capitalului I, anul capitalului I se termină cu 4¹/₂ săptămîni mai devreme decît anul capitalului II), tot aşa diferitele capitaluri individuale din aceeaşi sferă de producţie îşi încep activitatea la intervale de timp cu totul diferite și de aceea îşi încheie rotaţia anuală în momente diferite ale anului. Acelaşi mod de a calcula media, pe care l-am aplicat mai sus pentru capitalurile I şi II este şi aici suficient pentru a reduce anii de rotaţie a diferitelor părţi independente ale capitalului social la un an de rotaţie unitar.

II. Perioada de muncă este mai mare decît perioada de circulaţie

Perioadele de muncă şi perioadele de circulaţie a capitalurilor I şi II, în loc să alterneze, se încrucişează. Totodată aici se produce o eliberare de capital, ceea ce nu s-a întîmplat în cazul analizat mai sus.

Aceasta nu schimbă însă cu nimic faptul că acum, ca şi mai înainte, l) numărul perioadelor de muncă ale capitalului total avansat este egal cu suma valorii produsului anual al ambelor părţi de capital avansate împărţită la capitalul total avansat şi 2) numărul rotaţiilor capitalului total este egal cu suma totalurilor celor două rotaţii împărţită la suma celor două capitaluri avansate. Totodată trebuie să considerăm şi aici cele două părţi ale capitalului ca şi cum ar efectua mişcări de rotaţie cu totul independente una de alta.

___

Presupunem, aşadar, din nou că în procesul de muncă trebuie avansate săptămînal 100 l.st. Perioada de muncă durează 6 săptămîni; prin urmare, de fiecare dată e necesar un avans de 600 l.st. (capitalul I). Perioada de circulaţie este de 3 săptămîni; perioada de rotaţie este deci, ca şi mai sus, de 9 săptămîni. Un capital II de 300 l.st. intră în funcţiune în cursul perioadei de circulaţie de 3 săptămîni a capitalului I. Dacă le considerăm pe amîndouă drept capitaluri independente unul de celălalt, schema rotaţiei anuale se prezintă în felul următor:

Tabelul II

Procesul de producţie se desfăşoară în tot cursul anului fără întrerupere pe aceeaşi scară. Cele două capitaluri, I şi II, rămîn absolut separate. Dar pentru a le prezenta aşa separate ar trebui să desfacem încrucişările şi împletirile lor reale şi prin aceasta să modificăm şi numărul rotaţiilor. Într-adevăr, conform tabelului de mai sus, rotaţia ar cuprinde

Acest calcul nu este însă exact, întrucît, după cum vom vedea, perioadele reale de producţie și de circulaţie nu coincid în mod absolut cu perioadele din schema de mai sus, în care se urmărea în special să se prezinte cele două capitaluri, I şi II, ca fiind independente unul de celălalt.

În realitate, capitalul II nu are o perioadă de muncă şi o perioadă de circulaţie distincte, deosebite de cele ale capitalului I. Perioada de muncă durează 6 săptămîni, perioada de circulaţie 3 săptămîni. Întrucît capitalul II este de numai 300 l.st., el nu poate umple decît o parte dintr-o perioadă de muncă. Aşa se şi întîmplă. La sfîrşitul săptămînii a 6-a, un produs de o valoare de 600 l.st. intră în circulaţie şi, la sfîrşitul săptămînii a 9-a, se reîntoarce sub formă de bani. Totodată, la începutul săptămînii a 7-a începe să acţioneze capitalul II şi acoperă necesităţile următoarei perioade de muncă pentru săptămînile 7—9. În ipoteza noastră însă, la sfîrşitul săptămînii a 9-a perioada de muncă este parcursă numai pe jumătate. Prin urmare, la începutul săptămîni1 a 10-a capitalul I de 600 l.st., care tocmai s-a reîntors, intră din nou în acţiune şi acoperă cu 300 l.st. avansurile necesare pentru săptămînile 10—12. În felul acesta, a doua perioadă de muncă este încheiată. În circulaţie se află un produs de o valoare de 600 l.st., care se vor reîntoarce la sfîrşitul săptămînii a 15-a; în afară de aceasta însă s-au eliberat 300 l.st., suma la care s-a cifrat capitalul iniţial II, care pot funcţiona în prima jumătate a perioadei de muncă următoare, adică în săptămînile 13—15. După trecerea acestor săptămîni, cele 600 l.st. se întorc din nou înapoi; 300 l.st. din această sumă sînt suficiente pînă la sfîrşitul perioadei de muncă respective, iar 300 l.st. rămîn disponibile pentru perioada de muncă următoare.

Lucrurile se petrec deci precum urmează:

Prima perioadă de rotaţie: săptămînile 1—9.

Prima perioadă de muncă: săptămînile 1—6. Funcţionează capitalul I, 600 l.st.

Prima perioadă de circulaţie: săptămînile 7—9. La sfîrșitul săptămînii a 9-a se reîntorc 600 l.st.

A doua perioadă de rotaţie: săptămînile 7—15.

A doua perioadă de muncă: săptămînile 7—12.

Prima jumătate: săptămînile 7—9. Funcţionează capitalul II, 300 l.st. La sfîrșitul săptămînii a 9-a se reîntorc 600 l.st. sub formă de bani (capitalul I).

A doua jumătate: săptămînile 10—12. Funcţionează 300 l.st. din capitalul I. Celelalte 300 l.st. din capitalul I rămîn disponibile.

A doua perioadă de circulaţie: săptămînile 13—15.

La sfîrșitul săptămînii a 15-a se reîntorc 600 l.st. sub formă de bani (formate jumătate din capitalul I, jumătate din capitalul II).

A treia perioadă de rotaţie: săptămînile 13—21.

A treia perioadă de muncă: săptămînile 13—18.

Prima jumătate: săptămînile 13—15. Cele 300 l.st. disponibile încep să funcţioneze. La sfîrșitul săptămînii a 51-a se reîntorc 600 l.st. sub formă de bani.

A doua jumătate: săptămînile 16—18. Din cele 600 l.st. care s-au reîntors funcţionează 300 l.st.; celelalte 300 l.st. rămîn din nou disponibile.

A treia perioadă de circulaţie: săptămînile 19—21, la sfîrşitul cărora se reîntorc din nou 600 l.st. sub formă de bani; în aceste 600 l.st. capitalul I şi capitalul II sînt acum contopite în aşa măsură, încît nu mai pot fi deosebite unul de altul.

În felul acesta, pînă la sfîrşitul săptămînii a 51-a rezultă 8 perioade de rotaţie complete ale unui capital de 600 l.st. (I: săptămînile 1—9; II: 7—15; III: 13—21; IV: 19—27; V: 25—33; VI: 31—39; VII: 37—45; VIII: 43—51). Întrucît însă săptămînile 49—51 cad în perioada a opta de circulaţie, cele 300 l.st. de capital eliberat trebuie să intre în funcţiune în cursul acestor săptămîni pentru ca producţia să poată continua. Astfel, rotaţia se prezintă la sfîrşitul anului în felul următor: 600 l.st. şi-au încheiat circuitul de 8 ori, ceea ce face 4 800 l.st. La aceasta se adaugă produsul ultimelor 3 săptămîni (49—51), care nu a efectuat însă decît o treime din circuitul său de 9 săptămîni, deci la suma rotaţiei trebuie adăugată numai o treime din mărimea sa, adică 100 l.st. Prin urmare, dacă produsul anual, socotind anul de 51 de săptămîni, este = 5 100 l.st., capitalul rotit nu este decît de 4 800 + 100 = 4 900 l.st.; capitalul total de 900 l.st. avansat s-a rotit deci de 5⁴/₉ ori, adică numai cu ceva mai mult decît în cazul I.

În exemplul de faţă s-a presupus un caz în care timpul de muncă este = ²/₃, iar timpul de circulaţie este = ¹/₃ din perioada de rotaţie, adică s-a presupus că timpul de muncă este un simplu multiplu al timpului de circulaţie. Se pune întrebarea dacă eliberarea de capital constatată mai sus se va produce şi în alte condiţii.

Să presupunem o perioadă de muncă de 5 săptămîni, un timp de circulaţie de 4 săptămîni şi un avans săptămînal de capital de 100 l.st.

Prima perioadă de rotaţie: săptămînile 1—9.

Prima perioadă de muncă: săptămînile 1—5. Funcţionează capitalul I = 500 l.st.

Prima perioadă de circulaţie: săptămînile 6—9. La sfîrşitul săptămînii a 9-a se reîntorc 500 l.st. sub formă de bani.

A doua perioadă de rotaţie: săptămînile 6—14.

A doua perioadă de muncă: săptămînile 6—10.

Prima parte: săptămînile 6—9. Funcţionează capitalul II = 400 l.st. La sfîrşitul săptămînii a 9-a, capitalul I = 500 l.st. se reîntoarce sub formă de bani.

A doua parte: săptămîna a 10-a. Din cele 500 l.st. care s-au reîntors funcţionează 100 l.st. Celelalte 400 l.st. rămîn disponibile pentru perioada de muncă următoare.

A doua perioadă de circulaţie: săptămînile 11—14. La sfîrşitul săptămînii a 14-a se reîntorc 500 l.st. sub formă de bani.

Pînă la sfîrşitul săptămînii a 14-a (săptămînile 11—14) funcţionează cele 400 l.st. eliberate mai înainte; 100 l.st. din cele 500 l.st. care se reîntorc ulterior completează suma necesară pentru a treia perioadă de muncă (săptămînile 11—15), astfel că din nou sînt eliberate 400 l.st. pentru a patra perioadă de muncă. Aceleaşi fenomene se repetă în fiecare perioadă de muncă; la începutul ei există 400 l.st., care sînt suficiente pentru primele 4 săptămîni. La sfîrşitul săptămînii a 4-a se reîntorc 500 l.st. sub formă de bani, din care numai 100 l.st. sînt necesare pentru ultima săptămînă, celelalte 400 l.st. rămînînd disponibile pentru perioada de muncă următoare.

Să luăm, în continuare, o perioadă de muncă de 7 săptămîni, cu capitalul I de 700 l.st.; un timp de circulaţie de 2 săptămîni, cu capitalul II de 200 l.st.

În cazul acesta, prima perioadă de rotaţie cuprinde săptămînile 1—9, din care săptămînile 1—7 formează prima perioadă de muncă cu un avans de 700 l.st., iar prima perioadă de circulație cuprinde săptămînile 8—9. La sfîrşitul săptămînii a 9-a, cele 700 l.st. se reîntorc sub formă de bani.

A doua perioadă de rotaţie, săptămînile 8—16, cuprinde a doua perioadă de muncă, săptămînile 8—14. În această perioadă de muncă, sumele necesare pentru săptămînile 8 şi 9 sînt acoperite de capitalul II. La sfîrşitul săptămînii a 9-a, cele 700 l.st. de mai sus se reîntorc; din această sumă se consumă pînă la sfîrşitul perioadei de muncă (săptămînile 10—14) 500 l.st. 200 l.st. rămîn disponibile pentru perioada de muncă următoare. A doua perioadă de circulaţie cuprinde săptămînile 15—16; la sfîrşitul săptămînii a 16-a se reîntorc din nou 700 l.st. De aici înainte în fiecare perioadă de muncă se repetă acelaşi fenomen. Nevoia de capital pentru primele două săptămîni este satisfăcută prin cele 200 l.st. eliberate la sfîrşitul perioadei de muncă precedente; la sfîrşitul săptămînii a 2-a se reîntorc 700 l.st.; dar din perioada de muncă nu mai rămîn decît 5 săptămîni, astfel că pentru ea nu pot fi cheltuite decît 500 l.st.; prin urmare, rămîn în permanență disponibile 200 l.st. pentru perioada de muncă următoare.

Reiese, aşadar, că în cazul nostru, în care se presupune o perioadă de muncă mai mare decît în perioada de circulație, la sfîrşitul fiecărei perioade de muncă se află întotdeauna disponibil un capital bănesc de aceeaşi mărime cu capitalul II avansat pentru perioada de circulație. În cele trei exemple ale noastre, capitalul II era: în primul = 300 l.st., în cel de-al doilea = 400 l.st., iar în al treilea = 200 l.st.; corespunzător cu aceasta, capitalul eliberat la sfîrşitul perioadei de muncă era, respectiv, de 300, 400, 200 l.st.

III. Perioada de muncă este mai mică decît perioada de circulaţie

În primul rînd, să presupunem din nou o perioadă de rotaţie de 9 săptămîni; din acestea 3 săptămîni reprezintă perioada de muncă pentru care se află disponibil capitalul I = 300 l.st. Perioada de circulaţie este de 6 săptămîni. Pentru aceste 6 săptămîni este necesar un capital adiţional de 600 l.st., pe care îl putem însă împărţi din nou în două capitaluri de cîte 300 l.st., fiecare dintre ele umplînd o perioadă de muncă. Avem astfel 3 capitaluri de cîte 300 l.st., din care 300 l.st. sînt angajate în permanenţă în producţie, iar 600 l.st. se află în sfera circulaţiei.

Tabelul III

Avem aici o situaţie similară cu aceea din cazul I, cu singura deosebire că acum alternează trei capitaluri în loc de două. O încrucişare sau o împletire a capitalurilor nu se produce; fiecare dintre capitaluri poate fi urmărit în mod distinct pînă la sfîrşitul anului. Ca şi în cazul I, aici nu se produce deci o eliberare de capital la sfîrşitul unei perioade de muncă. Capitalul I este avansat în întregime la sfîrşitul săptămînii a 3-a, se întoarce în întregime la sfîrşitul săptămînii a 9-a şi intră din nou în funcţiune la începutul săptămînii a 10-a. La fel se petrec lucrurile cu capitalurile II şi III. Alternarea regulată şi completă a capitalurilor exclude orice eliberare.

Rotaţia totală se calculează în felul următor:

Să luăm acum şi un exemplu în care perioada de circulaţie nu reprezintă un multiplu exact al perioadei de muncă; de pildă, perioada de muncă este de 4 săptămîni, perioada de circulaţie 5 săptămîni; în acest caz, sumele de capital corespunzătoare ar fi: capitalul I = 400 l.st., capitalul II = 400 l.st., capitalul III = 100 l.st. Dăm mai jos numai schema primelor trei rotaţii.

Tabelul IV

Aici se produce o împletire a capitalurilor în măsura în care perioada de muncă a capitalului III, care nu are o perioadă de muncă independentă deoarece el nu ajunge decît pentru o săptămînă, coincide cu prima săptămînă de muncă a capitalului I. În schimb însă, la sfîrşitul perioadei de muncă atît a capitalului I, cît şi a capitalului II, se eliberează o sumă de 100 l.st., egală cu capitalul III. Dacă cumva capitalul III umple prima săptămînă a celei de-a doua perioade de muncă şi a tuturor perioadelor de muncă următoare ale capitalului I şi dacă la sfîrşitul acestei prime săptămîni întregul capital I de 400 l.st. se întoarce înapoi, pentru restul perioadei de muncă a capitalului I nu rămîne decît un timp de 3 săptămîni şi un avans corespunzător de capital de 300 l.st. Cele 100 l.st. astfel eliberate sînt suficiente apoi pentru prima săptămînă a perioadei de muncă imediat următoare a capitalului II; la sfîrşitul acestei săptămîni se reîntoarce întregul capital II, în sumă de 400 l.st.; dar întrucît perioada de muncă începută nu mai poate absorbi decît 300 l.st., la sfîrşitul ei rămîn din nou disponibile 100 l.st. şi aşa mai departe. Prin urmare, în cazul cînd timpul de circulaţie nu este un simplu multiplu al perioadei de muncă, la sfîrşitul perioadei de muncă se produce o eliberare de capital, şi anume acest capital eliberat este egal cu acea parte de capital care trebuie să umple timpul cu cît depăşeşte perioada de circulaţie o perioadă de muncă sau un multiplu de perioade de muncă.

În toate cazurile analizate s-a presupus că atît perioada de muncă, cît şi timpul de circulaţie rămîn în tot cursul anului aceleaşi în fiecare dintre ramurile cercetate aici. Această presupunere era necesară pentru a stabili influenţa timpului de circulaţie asupra rotaţiei şi asupra mărimii capitalului avansat. Faptul că în realitate această condiţie nu există într-un mod atît de categoric şi că adesea nu există de loc nu schimbă cu nimic lucrurile.

În întreagă această secţiune am analizat numai rotaţiile capitalului circulant, nu pe acelea ale capitalului fix, din simplul motiv că problema tratată nu are nimic de-a face cu capitalul fix. Mijloacele de muncă etc. utilizate în procesul de producţie nu reprezintă capital fix decît în măsura în care timpul lor de utilizare este mai îndelungat decît perioada de rotaţie a capitalului circulant, în măsura în care timpul în cursul căruia aceste mijloace de muncă continuă să servească în procese de muncă mereu repetate este mai mare decît perioada de rotaţie a capitalului circulant, deci = n perioade de rotaţie a capitalului circulant. Indiferent dacă timpul total pe care îl constituie aceste n perioade de rotaţie ale capitalului circulant este mai lung sau mai scurt, partea de capital productiv care pentru acest timp a fost avansată în calitate de capital fix nu va fi avansată din nou în cursul acestui timp. Ea continuă să funcţioneze în vechea ei formă de întrebuinţare. Deosebirea constă numai în următoarele: după cum lungimea unei perioade de muncă din fiecare, perioadă de rotaţie a capitalului circulant este mai mare sau mai mică, capitalul fix transmite asupra produsului acestei perioade de muncă o parte mai mare sau mai mică din valoarea sa iniţială, şi, după cum durata timpului de circulaţie din fiecare perioadă de rotaţie este mai scurtă sau mai lungă, această parte din valoarea capitalului fix transmisă asupra produsului se întoarce mai repede sau mai încet înapoi sub formă de bani. Natura obiectului pe care îl analizăm în această secţiune — rotaţia părţii circulante a capitalului productiv — este determinată de însăşi natura acestei părţi de capital. Capitalul circulant folosit într-o perioadă de muncă nu poate fi folosit într-o perioadă nouă de muncă înainte de a-şi fi terminat rotaţia, înainte de a se fi transformat în capital-marfă, din acesta în capital bănesc, iar din acesta din urmă iarăşi în capital productiv. De aceea, pentru ca prima perioadă de muncă să fie imediat urmată de o a doua, este nevoie să se avanseze din nou capital care să fie transformat în elementele circulante ale capitalului productiv, şi anume într-o cantitate suficientă pentru a umple golul creat de perioada de circulaţie a capitalului circulant avansat pentru prima perioadă de muncă. De aici influenţa duratei perioadei de muncă a capitalului circulant asupra scării pe care se desfăşoară procesul de muncă şi asupra împărţirii capitalului avansat, respectiv asupra mărimii noilor părţi de capital avansate suplimentar. Or, tocmai acest aspect a trebuit să-l analizăm în această secţiune.

IV. Concluzii

Din analiza făcută pînă acum rezultă:

A. Diferitele părţi în care trebuie să fie împărţit capitalul pentru ca o parte din el să se poată afla în permanenţă în perioada de muncă, în timp ce alte părţi se află în perioada de circulaţie, alternează, ca şi cum ai fi capitaluri individuale diferite, independente, în două cazuri: 1) dacă perioada de muncă este egală cu perioada de circulaţie, deci dacă perioada de rotaţie este împărţită în două părţi egale, 2) dacă perioada de circulaţie este mai lungă decît perioada de muncă, dar constituie totodată un simplu multiplu al acesteia, astfel încît o perioadă de circulaţie este = n perioade de muncă, unde n trebuie să fie un număr întreg. În aceste cazuri, nici o parte a capitalului avansat în mod succesiv nu este eliberată.

B. Dimpotrivă, în toate cazurile în care: 1) perioada de circulaţie este mai mare decît perioada de muncă fără a constitui un simplu multiplu al acesteia şi 2) perioada de muncă este mai mare decît perioada de circulaţie, se eliberează în mod continuu şi periodic la sfîrşitul fiecărei perioade de muncă, începînd cu a doua rotaţie, o parte din capitalul circulant total. Şi anume, dacă perioada de muncă este mai mare decît perioada de circulaţie, acest capital eliberat este egal cu partea de capital total avansată pentru perioada de circulaţie, şi, dacă perioada de circulaţie este mai mare decît perioada de muncă, atunci acest capital este egal cu partea de capital care trebuie să umple timpul cu cît depăşeşte perioada de circulaţie o perioadă de muncă sau un multiplu de perioade de muncă.

C. De aici urmează că pentru capitalul social total, privit din punctul de vedere al părţii sale circulante, eliberarea de capital trebuie să formeze regula, iar simpla alternare a părţilor de capital care funcţionează succesiv în procesul de producţie — excepţia. Căci egalitatea dintre perioada de muncă si perioada de circulaţie sau egalitatea dintre perioada de circulaţie şi un simplu multiplu al perioadei de muncă, această proporţionalitate regulată dintre cele două componente ale perioadei de rotaţie, nu are absolut nimic comun cu esenţa fenomenului, şi de aceea, în linii generale, nu poate avea loc decît ca excepţie.

Prin urmare, o parte foarte însemnată a capitalului social circulant, care efectuează mai multe rotaţii pe an, se va afla în mod periodic, în cursul ciclului de rotaţie anual, sub formă de capital eliberat.

În continuare este clar că, presupunînd că celelalte împrejurări rămîn neschimbate, mărimea acestui capital eliberat creşte o dată cu volumul procesului de muncă sau cu scara producţiei, deci, în general, o dată cu dezvoltarea producţiei capitaliste. În cazul menționat la punctul B 2), deoarece creşte capitalul total avansat; în cazul menţionat la punctul B 1), deoarece o dată cu dezvoltarea producției capitaliste creşte durata perioadei de circulaţie, deci şi a perioadei de rotaţie în cazurile în care perioada de muncă este mai mică decît perioada de circulaţie ^*1 fără să existe un raport regulat între cele două perioade.

În primul caz trebuiau avansate săptămînal, de pildă, 100 l.st. Pentru perioada de muncă de 6 săptămîni 600 l.st., pentru perioada de circulaţie de 3 săptămîni 300 l.st., total 900 l.st. În cazul acesta se eliberează în permanenţă 300 l.st. Dacă, dimpotrivă, avansul săptămînal este de 300 l.st., pentru perioada de muncă avem 1 800 l.st., iar pentru perioada de circulaţie 900 l.st., deci, în loc de 300 l.st., acum se eliberează periodic 900 l.st.

D. Capitalul total, de pildă, de 900 l.st. trebuie împărţit, ca şi mai sus, în două părţi, şi anume 600 l.st. pentru perioada de muncă şi 300 l.st. pentru perioada de circulaţie. Partea efectiv avansată în procesul de muncă este în felul acesta redusă cu o treime, de la 900 l.st. la 600 l.st., din care cauză proporţiile producţiei se reduc cu o treime. Pe de altă parte, cele 300 l.st. nu funcţionează decît pentru a menţine continuitatea perioadei de muncă, astfel ca în fiecare săptămînă a anului să poată fi avansate în procesul de muncă 100 l.st.

Privind lucrurile din punct de vedere teoretic, este absolut indiferent dacă 600 l.st. lucrează timp de 6 × 8 = 48 de săptămîni (produs = 4 800 l.st.) sau dacă întregul capital de 900 l.st. este avansat în procesul de muncă pentru 6 săptămîni, stînd apoi inactiv în cursul perioadei de circulaţie de 3 săptămîni; în acest din urmă caz, el ar lucra în cursul celor 48 de săptămîni 5¹/₃ × 6 = 32 de săptămîni (produs = 5¹/₃ × 900 = 4 800 l.st.) şi ar sta inactiv 16 săptămîni. Dar, chiar făcînd abstracţie de deteriorarea mai mare a capitalului fix în cursul inactivităţii de 16 săptămîni şi de scumpirea muncii, care trebuie plătită în tot cursul anului cu toate că nu funcţionează decît o parte a anului, asemenea întreruperi regulate ale procesului de producţie sînt în general incompatibile cu marea industrie modernă. Însăși această continuitate este forța productivă a muncii.

Dacă privim acum mai îndeaproape capitalul eliberat, care de fapt nu e decît suspendat din funcţia sa, vedem că o parte considerabilă a acestuia trebuie să aibă întotdeauna forma de capital bănesc. Să rămînem la exemplul: perioada de muncă 6 săptămîni, perioada de circulaţie 3 săptămîni, avansul săptămînal 100 l.st. La mijlocul celei de-a doua perioade de muncă, adică la sfîrşitul săptămînii a 9-a, se reîntorc 600 l.st., din care numai 300 l.st. trebuie avansate în restul perioadei de muncă. Prin urmare, la sfîrşitul celei de-a doua perioade de muncă, 300 l.st. din aceste 600 l.st. sînt eliberate. În ce stare se află aceste 300 l.st.? Să presupunem că ¹/₃ trebuie cheltuită pe salarii, iar ²/₃ pe materii prime şi materiale auxiliare. Din cele 600 l.st. care s-au reîntors, 200 l.st., destinate pentru salarii, se află deci sub formă de bani, iar 400 l.st. se află sub formă de stoc productiv, sub formă de elemente ale părţii circulante a capitalului productiv constant. Dar întrucît pentru a doua jumătate a celei de-a doua perioade de muncă nu e nevoie decît de jumătate din acest stoc productiv, cealaltă jumătate a acestuia se află timp de 3 săptămîni sub formă de stoc productiv excedentar, adică un stoc care depăşeşte nevoile unei perioade de muncă. Dar capitalistul ştie că din această parte a capitalului reîntors (= 400 l.st) nu-i trebuie decît jumătate = 200 l.st. pentru perioada de muncă în curs. Va depinde deci de condiţiile pieţei dacă el va transforma imediat aceste 200 l.st., în întregime sau numai în parte, în stoc productiv excedentar sau dacă le va păstra, în întregime sau în parte, sub formă de capital bănesc în aşteptarea unei situaţii mai favorabile pe piaţă. Pe de altă parte, se înţelege de la sine că partea care trebuie cheltuită pe salarii, egală cu 200 l.st., este păstrată sub formă de bani. Capitalistul, după ce a cumpărat forţa de muncă, nu o poate depozita în magazie, ca pe materia primă. El trebuie s-o încorporeze procesului de producţie şi s-o plătească la sfîrşitul fiecărei săptămîni. Deci din capitalul de 300 l.st. eliberat, aceste 100 l.st. vor avea în orice caz forma de capital bănesc eliberat, adică de capital bănesc care nu este necesar pentru perioada de muncă. Astfel capitalul eliberat sub formă de capital bănesc trebuie să fie cel puţin egal cu partea variabilă a capitalului cheltuită pe salarii; maximul acestui capital bănesc poate atinge suma întregului capital eliberat. În realitate, el oscilează între minimul şi maximul arătat.

Capitalul bănesc eliberat astfel prin simplul mecanism al mişcării de rotaţie (alături de capitalul bănesc rezultat din reîntoarcerea succesivă a capitalului fix si de capitalul bănesc necesar în fiecare proces de muncă pentru capitalul variabil) trebuie să joace un rol însemnat în măsura în care se dezvoltă sistemul de credit şi în acelaşi timp să constituie una dintre bazele acestuia.

Să presupunem că în exemplul nostru timpul de circulaţie se reduce de la trei la două săptămîni; să admitem că acesta nu este un fenomen normal, ci numai urmarea unei conjuncturi favorabile, a unei reduceri a termenelor de plată etc. Capitalul de 600 l.st. cheltuit în cursul perioadei de muncă se reîntoarce cu o săptămînă mai devreme decît e necesar şi este deci eliberat pe această săptămînă. Apoi se mai eliberează, ca şi mai înainte, la mijlocul perioadei de muncă, 300 l.st. (o parte din cele 600 l.st. de mai sus), dar pentru 4 săptămîni în loc de 3. Prin urmare, pe piaţa financiară se află timp de o săptămînă 600 l.st. şi timp de 4 în loc de 3 săptămîni 300 l. st. Întrucît acest lucru priveşte nu numai pe un singur capitalist, ci pe mulţi, şi se întîmplă la diferite perioade în diferite ramuri de producţie, pe piaţă apare mai mult capital bănesc disponibil. Dacă această situaţie continuă timp mai îndelungat, acolo unde condiţiile o permit producţia va fi lărgită: pe piaţa financiară se va înregistra o cerere scăzută din partea capitaliştilor care lucrează cu capital împrumutat, ceea ce uşurează situaţia pe această piaţă în aceeaşi măsură ca şi o creştere a ofertei; sau, în sfîrşit, sumele devenite excedentare pentru mecanismul circulaţiei vor fi aruncate definitiv pe piaţa financiară.

Ca urmare a reducerii timpului de circulaţie de la 3 la 2 săptămîni şi deci a perioadei de rotaţie de la 9 la 8 săptămîni, ₁/⁹ din capitalul total avansat devine de prisos; perioada de muncă de 6 săptămîni poate fi continuată fără întrerupere numai cu 800 l.st., ca şi mai înainte cu 900 l.st. De aceea o parte din valoarea capitalului-marfă = 100 l.st., odată retransformată în bani, rămîne în această stare de capital bănesc fără a mai funcţiona ca parte a capitalului avansat pentru procesul de producţie. În timp ce producţia e continuată pe aceeaşi scară şi în aceleași condiţii, ca, de pildă, aceleaşi preţuri etc., suma valorii capitalului avansat scade de la 900 l.st. la 800 l.st.; restul de 100 l.st. din valoarea avansată iniţial este eliminat sub formă de capital bănesc. El intră ca atare pe piaţa financiară şi formează o parte suplimentară ar capitalurilor care funcţionează aici.

Din cele de mai sus se vede cum poate lua naştere un surplus de capital bănesc, şi anume nu numai în sensul că oferta de capital bănesc este mai mare decît cererea; acesta este întotdeauna numai un surplus relativ, care apare, de pildă, în „perioada melancolică“ cu care se deschide un nou ciclu după sfîrşitul crizei. Este vorba de un surplus şi în sensul că pentru continuarea întregului proces social de reproducție (care include procesul de circulaţie) o anumită parte a valorii-capital avansate devine de prisos şi este deci eliminată sub formă de capital bănesc, un surplus care se naşte prin simpla reducere a perioadei de rotaţie, scara producției şi preţurile rămînînd neschimbate. Masa, mai mare sau mai mică, a banilor aflaţi în circulaţie nu exercită în cazul de faţă nici o influenţă.

Să presupunem, invers, că perioada de circulaţie se prelungeşte, să zicem, de la 3 la 5 săptămîni. În acest caz, chiar la rotaţia următoare reîntoarcerea capitalului avansat are loc cu două săptămîni mai tîrziu. Ultima parte a procesului de producţie în această perioadă de muncă nu poate fi continuată prin mecanismul rotaţiei capitalului avansat însuşi. Dacă această situaţie ar dura mai mult timp, ar putea avea loc o restrîngere a procesului de producţie — a scării pe care el se desfăşoară —, aşa cum în cazul precedent s-a produs o extindere a lui. Dar pentru a continua procesul pe aceeaşi scară, capitalul avansat ar trebui sporit cu ²/₉ = 200 l.st. pentru tot timpul cît durează prelungirea perioadei de circulaţie. Acest capital suplimentar nu poate fi luat decît de pe piaţa financiară. Dacă prelungirea perioadei de circulaţie are loc într-una sau în mai multe ramuri mari de activitate, ea poate exercita o presiune asupra pieţei financiare, dacă cumva această influenţă nu este anihilată de o altă influenţă venită din altă parte. Şi în acest caz este evident şi palpabil că această presiune, ca şi surplusul de capital de mai înainte, nu are nimic de-a face cu o eventuală schimbare survenită în preţurile mărfurilor sau în masa mijloacelor de circulaţie existente.

{ Pregătirea acestui capitol pentru tipar a prezentat dificultăţi destul de mari. Pe cît de tare era Marx în algebră, pe atît de puţin familiarizat era cu calculul cu cifre, în special cu cel comercial, deşi există un teanc de caiete în care el însuşi a făcut, în multiplele exemple de care s-a servit, tot felul de calcule comerciale amănunţite. Dar cunoaşterea diferitelor feluri de calcul şi exerciţiul în calculul practic de zi cu zi al negustorului nu sînt nicidecum acelaşi lucru, aşa că Marx s-a încurcat în calculele privitoare la rotaţie; de aceea, pe lîngă unele calcule neterminate, găsim şi unele greşeli şi contradicții. În tabelele de mai sus am ales numai calculele cele mai simple, exacte din punct de vedere aritmetic, în special din următorul motiv.

Rezultatele nesigure ale acestor socoteli anevoioase l-au făcut pe Marx să atribuie o importanţă exagerată unei împrejurări care de fapt, după părerea mea, este de mică importanţă. Mă refer la ceea ce el numeşte „eliberare“ de capital bănesc. În ipotezele presupuse mai sus, situaţia reală este următoarea:

Indiferent care este raportul dintre durata perioadei de muncă şi timpul de circulaţie, deci dintre capitalul I şi capitalul II, după efectuarea primei rotaţii, la intervale regulate în raport cu lungimea perioadei de muncă, la capitalist se întoarce sub formă bănească capitalul necesar pentru o perioadă de muncă, deci o sumă egală cu capitalul I.

Dacă perioada de muncă este = 5 săptămîni, timpul de circulaţie = 4 săptămîni, capitalul I = 500 l.st., de fiecare dată se reîntoarce o sumă de 500 l.st.: la sfîrşitul săptămînii a 9-a, a 14-a, a 19-a, a 24-a, a 29-a etc.

Dacă perioada de muncă este = 6 săptămîni, timpul de circulaţie = 3 săptămîni, capitalul I = 600 l.st., se reîntorc cîte 600 l.st.: la sfîrşitul săptămînii a 9-a, a 15-a, a 21-a, a 27-a, a 33-a etc.

În sfîrşit, dacă perioada de muncă este = 4 săptămîni, timpul de circulaţie = 5 săptămîni, capitalul I = 400 l.st., se reîntorc cîte 400 l.st: la sfîrşitul săptămînii a 9-a, a 13-a, a 17-a, a 21-a, a 25-a etc.

Este absolut indiferent dacă din aceşti bani care s-au reîntors o parte a devenit excedentară pentru perioada de muncă în curs, deci a devenit disponibilă, după cum este indiferent şi cît de mare este această parte. Se presupune că producţia continuă fără întrerupere pe aceeaşi scară, şi, pentru ca acest lucru să fie posibil, banii trebuie să existe, deci să se reîntoarcă, indiferent dacă sînt bani „eliberați“ sau nu. Dacă producţia este întreruptă, încetează şi eliberarea.

Cu alte cuvinte, nu numai în condiţiile speciale precizate amănunţit în text, ci în orice condiţii se produce o eliberare de bani, deci o formare de capital latent, de capital doar potenţial, sub formă de bani; şi acest lucru se produce pe o scară mai mare decît cea arătată în text. În ceea ce priveşte capitalul circulant I, capitalistul industrial se află la sfîrşitul fiecărei rotaţii exact în situaţia în care se afla atunci cînd şi-a întemeiat întreprinderea: el are din nou în mînă în întregime şi dintr-o dată capitalul circulant, dar nu-l poate retransforma în capital productiv decît în mod treptat.

Importanţa textului lui Marx constă în faptul că, pe de o parte, se demonstrează că o parte însemnată a capitalului industrial trebuie să existe în permanenţă sub formă de bani, iar pe de altă parte că o parte şi mai importantă trebuie să ia în mod temporar forma de bani. Observaţiile mele suplimentare nu fac decît să întărească această demonstraţie. — F. E. }.

V. Urmările schimbării preţurilor

Am presupus mai sus, pe de o parte, că preţurile şi scara producţiei rămîn neschimbate, iar pe de altă parte că are loc o reducere sau o prelungire a timpului de circulaţie. Să presupunem acum, invers, că durata perioadei de rotaţie, scara producţiei rămîn neschimbate, dar că, pe de altă parte, preţurile se schimbă, adică intervine o scădere sau o urcare în preţul materiilor prime, al materialelor auxiliare şi al muncii sau doar în preţul primelor două elemente ale capitalului productiv. Să presupunem că preţul materiilor prime şi al materialelor auxiliare, ca şi salariul, scad la jumătate. Atunci, în exemplul nostru ar fi necesar să se avanseze săptămînal un capital de 50 l.st. în loc de 100 l.st., iar pentru perioada de rotaţie de 9 săptămîni un capital de 450 l.st. în loc de 900 l.st. Din valoarea-capital avansată sînt mai întîi eliminate, sub formă de capital bănesc, 450 l.st., dar procesul de producţie continuă pe aceeaşi scară, cu aceeaşi perioadă de rotaţie şi cu aceeaşi împărţire a acesteia în perioadă de muncă şi perioadă de circulaţie. Şi masa produsului anual rămîne aceeaşi, dar valoarea ei a scăzut la jumătate. Această schimbare, însoţită şi de o schimbare în cererea şi oferta de capital bănesc, nu a fost provocată nici de o accelerare a circulaţiei şi nici de o modificare survenită în masa banilor aflaţi în circulaţie. Dimpotrivă. Scăderea la jumătate a valorii, respectiv a preţului elementelor capitalului productiv, ar avea mai întîi urmarea că o valoare-capital redusă la jumătate ar fi avansată pentru ca întreprinderea X să continue să lucreze pe aceeaşi scară ca şi mai înainte, că deci întreprinderea X ar trebui să arunce pe piaţă numai jumătate din bani, întrucît întreprinderea X avansează această valoare-capital mai întîi sub formă de bani, adică de capital bănesc. Masa de bani aruncată în circulaţie ar scădea, pentru că preţurile elementelor de producţie au scăzut. Aceasta ar fi prima urmare.

În al doilea rînd însă, jumătate din valoarea-capital avansată iniţial de 900 l.st. = 450 l.st., care a) a îmbrăcat alternativ forma de capital bănesc, de capital productiv şi de capital-marfă, şi b) s-a aflat tot timpul în mod concomitent parte sub formă de capital bănesc, parte sub formă de capital productiv şi parte sub formă de capital-marfă, această jumătate ar fi eliminată din circuitul întreprinderii X, şi de aceea, apărînd pe piaţa financiară în calitate de capital bănesc adiţional, ar acţiona asupra ei ca o componentă adiţională. Aceşti bani eliberaţi, 450 l.st., acţionează în calitate de capital bănesc nu pentru că sînt bani deveniţi excedentari în exploatarea întreprinderii X, ci pentru că sînt o parte componentă a valorii-capital iniţiale şi de aceea trebuie să acţioneze în calitate de capital, si nu să fie cheltuiţi ca simplu mijloc de circulaţie. Cel mai simplu mijloc de a-i face să acţioneze în calitate de capital este acela de a-i arunca pe piaţa financiară în calitate de capital bănesc. Pe de altă parte, şi scara producţiei ar putea fi dublată (făcîndu-se abstracţie de capitalul fix). Cu acelaşi capital de 900 l.st. avansat s-ar întreţine în acest caz un proces de producţie de proporţii duble.

Dacă, pe de altă parte, preţurile elementelor circulante ale capitalului productiv ar creşte cu jumătate, săptămînal ar fi nevoie de 150 l.st. în loc de 100 l.st., deci în loc de 900 l.st. 1 350 l.st. Pentru ca activitatea întreprinderii să se desfăşoare pe aceeaşi scară, ar fi nevoie de un capital adiţional de 450 l.st., şi acest fapt ar exercita pro tanto o presiune mai mare sau mai mică asupra pieţei financiare în funcţie de situaţia acesteia. Dacă pe această piaţă ar exista cereri pentru întregul capital disponibil, s-ar naşte o concurenţă sporită pentru obţinerea de capital disponibil. Dacă o parte din acest capital ar sta inactivă, ea ar fi chemată pro tanto la activitate.

Dar poate exista şi un al treilea caz: proporţiile producţiei fiind date, viteza de rotaţie rămînînd neschimbată şi preţurile elementelor capitalului productiv circulant rămînînd de asemenea neschimbate, preţul produselor întreprinderii X poate să scadă sau să crească. Dacă preţul mărfurilor livrate de întreprinderea X scade, preţul capitalului-marfă al acestei întreprinderi de 600 l.st., pe care ea l-a aruncat necontenit în circulaţie, scade şi el, de pildă, la 500 l.st. Prin urmare, o şesime din valoarea capitalului avansat nu se reîntoarce din procesul de circulaţie, ea se pierde în acest proces (aici se face abstracţie de plusvaloarea care se află în capitalul-marfă). Dar întrucît valoarea, respectiv preţul elementelor producţiei, rămîne neschimbată, aceste 500 l.st. care se reîntorc servesc numai pentru înlocuirea a ⁵/₉ din capitalul de 600 l.st. utilizat în permanenţă în procesul de producţie. Deci, pentru ca producţia să continue pe aceeaşi scară, ar trebui cheltuite 100 l.st. capital bănesc adiţional.

Invers, dacă preţul produselor întreprinderii X ar creşte, atunci şi preţul capitalului-marfă ar creşte, de pildă de la 600 l.st. la 700 l.st. A şaptea parte din preţul lui = 100 l.st. nu provine din procesul de producţie, nu a fost avansată pentru el, ci îşi are originea în procesul de circulaţie. Dar nu e nevoie decît de 600 l.st. pentru înlocuirea elementelor producţiei; 100 l.st. sînt deci eliberate.

Cercetarea cauzelor care fac ca în primul caz perioada de rotaţie să se reducă sau să se prelungească, în al doilea caz preţurile materiei prime şi ale muncii, iar în al treilea caz preţurile produselor livrate să crească sau să scadă nu intră în cercul problemelor analizate de noi pînă acum.

La aceste probleme mai trebuie totuşi adăugat următoarele:

Cazul I. Scara producţiei neschimbată, preţurile elementelor producţiei şi ale produselor neschimbate, modificări în perioada de circulaţie şi deci în perioada de rotaţie.

Aşa cum am presupus în exemplul nostru, în urma reducerii perioadei de circulaţie trebuie să se avanseze un capital total mai mic cu ¹/₉; de aceea acest capital este redus de la 900 l.st. la 800 l.st., eliminîndu-se un capital bănesc de 100 l.st.

Ca şi mai înainte, întreprinderea X continuă să livreze acelaşi produs de 6 săptămîni cu aceeaşi valoare de 600 l.st. şi, întrucît se munceşte neîntrerupt în tot cursul anului, ea livrează în 51 de săptămîni aceeaşi masă de produs în valoare de 5 100 l.st. Deci, în ceea ce priveşte masa şi preţul produsului pe care întreprinderea îl aruncă în circulaţie, nu există nici o schimbare; de asemenea nu există nici o schimbare nici în ceea ce priveşte termenele în care întreprinderea aruncă produsul pe piaţă. Au fost însă eliminate 100 l.st., deoarece, prin reducerea perioadei de circulaţie, procesul de producţie va fi saturat numai cu 800 l.st. capital avansat, în locul celor 900 l.st. de mai înainte. Aceste 100 l.st. de capital eliminat există sub formă de capital bănesc. Dar ele nu reprezintă nicidecum acea parte a capitalului avansat care ar trebui să funcţioneze în permanenţă sub formă de capital bănesc. Să presupunem că, din capitalul circulant avansat I = 600 l.st., ⁴/₅ = 480 l.st. sînt cheltuite necontenit pe materiale de producţie, iar ¹/₅ = 120 l.st. pe salarii. Prin urmare, săptămînal 80 l.st. sînt avansate pentru materiale de producţie şi 20 l.st. pentru salarii. Capitalul II = 300 l.st. trebuie deci împărţit şi el în ⁴/₃ = 240 l.st. pentru cumpărarea de materiale de producţie şi ¹/₃ = 60 l.st. pentru plata salariilor. Capitalul cheltuit pe salarii trebuie avansat întotdeauna sub formă de bani. De îndată ce produsul marfă, în valoare de 600 l.st., este retransformat în bani, de îndată ce este vîndut, 480 l.st, din această sumă pot fi transformate din nou în materiale de producţie (în stoc productiv), dar 120 l.st. îşi păstrează forma bani pentru a servi la plata salariului pe 6 săptămîni. Aceste 120 l.st. reprezintă acel minim din capitalul de 600 l.st. reîntors care trebuie reînnoit şi înlocuit mereu sub formă de capital bănesc şi de aceea trebuie să existe întotdeauna ca parte a capitalului avansat care funcţionează sub formă de bani.

Mai departe, dacă din cele 300 l.st., eliberate periodic pe timp de 3 săptămîni şi care se împart şi ele în 240 l.st. stoc de producţie şi 60 l.st. pentru plata salariilor, 100 l.st. sînt eliminate sub formă de capital bănesc în urma reducerii timpului de circulaţie, fiind cu totul scoase din mecanismul rotaţiei, atunci de unde provin banii pentru acest capital bănesc de 100 l.st.? Numai o cincime din ei constă din capital bănesc eliberat periodic în cadrul rotaţiilor. Restul de ⁴/₅ = 80 l.st. sînt înlocuite prin stocul de producţie adiţional de aceeaşi valoare. În ce mod acest stoc de producţie adiţional este transformat în bani şi de unde provin banii necesari pentru această transformare?

Reducerea timpului de circulaţie odată efectuată, din cele 600 l.st. menţionate mai sus sînt retransformate în stoc de producţie numai 400 l.st. în loc de 480 l.st. Restul de 80 l.st. sînt păstrate sub forma lor bănească şi formează, împreună cu cele 20 l.st. de mai sus destinate salariului, cele 100 l.st. capital eliminat. Cu toate că aceste 100 l.st. provin din circulaţie în urma vînzării celor 600 l.st. capital-marfă şi acum sînt retrase din circulaţie, întrucît nu mai sînt avansate din nou pentru salarii şi elementele producţiei, nu trebuie să uităm că, avînd forma bani, ele au îmbrăcat din nou aceeaşi formă pe care au avut-o cînd au fost iniţial aruncate în circulaţie. La început s-au cheltuit 900 l.st. în bani pe stoc de producţie şi salarii. Acum, pentru efectuarea aceluiaşi proces de producție nu e nevoie decît de 800 l.st. Cele 100 l.st. astfel eliminate sub formă de bani constituie acum un capital bănesc nou care caută plasament, o componentă nouă a pieţei financiare. Deşi îmbrăcau şi mai înainte în mod periodic forma de capital bănesc eliberat şi capital productiv adițional, aceste stări latente erau însă ele însele o condiţie a efectuării procesului de producţie, pentru că reprezentau o condiţie a continuităţii lui. Acum aceste 100 l.st. nu mai sînt necesare în acest scop şi constituie de aceea un capital bănesc nou şi o componentă a pieţei financiare, cu toate că nu formează nicidecum un element adiţional al rezervei sociale de bani deja existente (căci ele existau la întemeierea întreprinderii care le-a şi aruncat în circulaţie) şi nici un tezaur nou acumulat.

Acum aceste 100 l.st. sînt efectiv retrase din circulaţie, în măsura în care ele constituie o parte a capitalului bănesc avansat, care nu mai este folosită în aceeaşi întreprindere. Dar această retragere este posibilă numai pentru că transformarea capitalului-marfă în bani şi a acestor bani în capital productiv, M'—B—M, este accelerată cu o săptămînă, prin urmare şi circulaţia banilor care participă la acest proces este accelerată. Aceste 100 l.st. sînt retrase din circulaţie, pentru că nu mai sînt necesare rotaţiei capitalului X.

Aici se presupune că capitalul avansat aparţine aceluia care îl foloseşte. Dacă acest capital ar fi obţinut pe credit, lucrurile nu s-ar schimba cu nimic. Prin reducerea timpului de circulaţie, capitalistul X ar avea nevoie numai de 800 l.st. capital obţinut pe credit în loc de 900 l.st. Cele 100 l.st. restituite creditorului continuă să formeze 100 l.st. capital bănesc nou, cu singura deosebire că se află în mîinile lui Y în loc de ale lui X. Dacă apoi capitalistul X îşi obţine materialele de producţie în valoare de 480 l.st. pe credit, astfel că el însuşi nu trebuie să avanseze în bani decît 120 l.st. pentru salarii, el trebuie să-şi procure acum materialele de producţie pe credit cu 80 l.st. mai puţin; aceste 80 l.st. ar forma deci, pentru capitalistul care acordă creditul, capital-marfă adiţional, în timp ce capitalistul X ar fi eliminat 20 l.st. în bani.

Stocul de producţie adiţional este acum redus cu ¹/₃. Constituind ⁴/₅ din capitalul adiţional II de 300 l.st., el era = 240 l.st.; acum el e egal cu numai 160 l.st., adică reprezintă un stoc adiţional pentru două săptămîni în loc de trei. Acum el trebuie reînnoit la fiecare două săptămîni în loc de trei, dar numai pentru două săptămîni în loc de trei. Cumpărările, de pildă pe piaţa bumbacului, se repetă astfel mai des şi în cantităţi mai mici. De pe piaţă este retrasă aceeaşi cantitate de bumbac, căci masa produsului rămîne aceeaşi. Dar retragerea se repartizează altfel în timp şi cuprinde o perioadă mai îndelungată. Să presupunem, de pildă, că este vorba de reducerea timpului de circulaţie de la trei la două luni; consumul anual de bumbac este de 1200 de baloturi. În primul caz se vînd:

Dimpotrivă, în al doilea caz.

Prin urmare, banii plasaţi în bumbac se reîntorc în întregime abia după o lună, în noiembrie în loc de octombrie. Astfel, dacă în urma reducerii timpului de circulaţie şi implicit a timpului de rotaţie, ¹/₉ din capitalul avansat = 100 l.st., este eliminată sub formă de capital bănesc, şi dacă aceste 100 l.st. se compun din 20 l.st. capital bănesc excedentar repetat periodic, destinat plăţii săptămînale a salariilor, si din 80 l.st. care existau ca stoc de producţie periodic excedentar pentru o săptămînă, atunci acestei reduceri cu 80 l.st. a stocului de producţie excedentar de partea fabricantului îi corespunde o creştere cu 80 l.st. a stocului de mărfuri de partea comerciantului de bumbac. Acelaşi bumbac rămîne cu atît mai mult timp ca marfă în depozitul comerciantului, cu cît rămîne mai puţin timp ca stoc de producţie în depozitul fabricantului.

Pînă acum am presupus că reducerea timpului de circulaţie în întreprinderea capitalistului X provine din faptul că X îşi vinde mai repede marfa sau că lui i se plăteşte pentru ea mai repede, respectiv că în caz de credit termenul de plată se reduce. Prin urmare, această reducere a timpului de circulaţie provine dintr-o reducere a timpului de vînzare a mărfii, a timpului de transformare a capitalului-marfă în capital bănesc, M'—B, din prima fază a procesului de circulaţie. Această reducere ar putea decurge şi din a doua fază, B—M, prin urmare dintr-o modificare simultană atît a perioadei de muncă, cît şi a timpului de circulaţie a capitalului Y, Z etc., care furnizează capitalistului X elementele de producţie ale capitalului lui circulant.

Astfel, dacă în condiţiile vechi de transport, bumbacul, cărbunii etc. se află timp de 3 săptămîni pe drum de la locul lor de producţie sau de la antrepozite pînă la locul de producţie al capitalistului X, minimul stocului de producţie al capitalistului X trebuie să ajungă cel puţin pentru 3 săptămîni pînă la sosirea unor stocuri noi. Atîta timp cît bumbacul şi cărbunii se află pe drum, aceste materiale nu pot servi ca mijloace de producţie. Dimpotrivă, ele constituie în acest timp un obiect al muncii pentru industria transporturilor şi pentru capitalul angajat în această industrie, precum şi un capital-marfă, aflat în circulaţie, pentru producătorul de cărbune sau pentru vînzătorul de bumbac. În condiţiile perfecţionării transportului, timpul cît acestea se află pe drum s-ar reduce la două săptămîni. Stocul de producţie se poate astfel transforma din stoc de producţie pentru trei săptămîni în stoc productiv pentru două săptămîni. Totodată se eliberează capitalul adiţional de 80 l.st. avansat în acest scop, la fel şi cel de 20 l.st. destinat plătirii salariilor, deoarece capitalul de 600 1.st. care s-a rotit se reîntoarce cu o săptămînă mai devreme.

Pe de altă parte, dacă, de pildă, perioada de muncă a capitalului care furnizează materia primă se scurtează (în capitolele precedente am dat exemple în această privinţă), dacă, prin urmare, apare posibilitatea de a reînnoi mai des materia primă, stocul de producţie poate fi redus, intervalul dintre o perioadă de reînnoire şi alta poate fi scurtat.

Dacă, dimpotrivă, timpul de circulaţie şi deci perioada de rotaţie se prelungeşte, este nevoie de o avansare de capital adiţional din buzunarul capitalistului însuşi, dacă acesta dispune de un asemenea capital adiţional. Dar atunci acest capital va fi, sub o formă sau alta, investit ca parte de capital care se află pe piaţa financiară; ca să devină disponibil, el trebuie scos din vechea sa formă, de pildă trebuie vîndute acţiuni, trebuie retrase depuneri, astfel că şi în acest caz se manifestă o influenţă indirectă asupra pieţei financiare. Sau capitalistul trebuie să împrumute capital. În ceea ce priveşte partea de capital adiţional necesară pentru plata salariilor, în condiţii normale ea trebuie avansată întotdeauna sub formă de capital bănesc, şi în acest scop capitalistul X exercită o presiune directă asupra pieţei financiare. Pentru partea de capital care trebuie investită în materiale de producţie, avansarea sub formă de capital bănesc este inevitabilă numai în cazul cînd capitalistul trebuie să le plătească în numerar. Dacă le poate obţine pe credit, acest fapt nu exercită o influenţă directă asupra pieţei financiare, întrucît în acest caz capitalul adiţional este avansat direct sub formă de stoc de producţie şi nu de la bun început sub formă de capital bănesc. Dacă creditorul aruncă la rîndul său, în mod direct, pe piaţa financiară cambia primită de la X, scontînd-o etc., acest fapt ar influenţa în mod indirect, prin a doua mînă, piaţa financiară. Dar dacă el foloseşte această cambie pentru a-şi plăti, de pildă, o datorie scadentă mai tîrziu, acest capital avansat suplimentar nu va influenţa nici direct, nici indirect piaţa financiară.

Cazul al II-lea. Preţul materialelor de producţie se schimbă, toate celelalte împrejurări rămîn neschimbate.

Am presupus mai înainte că, din capitalul total de 900 l.st., ⁴/₅ = 720 l.st. sînt avansate pentru materiale de producţie şi ¹/₅ = 180 l.st. pentru salarii.

Dacă preţul materialelor de producţie scade la jumătate, ele cer pentru perioada de muncă de 6 săptămîni numai 240 l.st. în loc de 480 l.st., iar pentru capitalul adiţional II numai 120 l.st. în loc de 240 l.st. Prin urmare, capitalul I se reduce de la 600 l.st. la 240 + 120 = 360 l.st., iar capitalul II de la 300 l.st. la 120 + 60 = 180 l.st. Deci capitalul total de 900 l.st. se reduce la 360 + 180 = 540 l.st. Sînt astfel eliminate 360 l.st.

Acest capital eliminat şi neutilizat în prezent, care caută de aceea plasament pe piaţa financiară, nu reprezintă deci decît o parte din capitalul de 900 l.st. avansat iniţial sub formă de capital bănesc, parte devenită de prisos prin scăderea preţului elementelor de producţie, în care ea se transformă în mod periodic; această parte este de prisos în măsura în care întreprinderea nu este lărgită, ci îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi scară. Dacă această scădere de preţ nu s-ar datora unor împrejurări întîmplătoare (de pildă o recoltă deosebit de bogată, un import excesiv etc.), ci unei sporiri a forţei productive a muncii în ramura care furnizează materiile prime, acest capital bănesc ar constitui un adaos absolut pentru piaţa financiară şi, în general, pentru capitalul disponibil sub formă de capital bănesc, pentru că n-ar mai constitui o componentă integrantă a capitalului care şi-a găsit deja o utilizare.

Cazul al III-lea. Preţul de piaţă al produsului însuşi se schimbă.

Aici, în caz de scădere a preţului produsului, o parte a capitalului se pierde pentru capitalistul X şi trebuie deci înlocuită printr-o nouă avansare de capital bănesc. Această pierdere pentru vînzător se poate transforma într-un cîştig pentru cumpărător: în mod direct, dacă preţul de piaţă al produsului a scăzut numai din pricina unei conjuncturi „întîmplătoare şi apoi s-a urcat din nou la nivelul său normal; în mod indirect, dacă schimbarea preţului este determinată de o schimbare a valorii, care acţionează şi asupra vechiului produs, şi dacă acest produs intră din nou, ca element de producţie, în altă sferă de producţie şi pro tanto eliberează aici capital. În ambele cazuri, capitalul pierdut pentru capitalistul X şi pentru a cărui înlocuire el exercită o presiune asupra pieţei financiare îi poate fi oferit de alţi oameni de afaceri drept capital adiţional nou. În acest caz nu are loc decît o transformare de capital.

Dacă, dimpotrivă, preţul produsului creşte, capitalistul X îşi însuşeşte din sfera circulaţiei o parte din capital care nu a fost avansată de el. Ea nu reprezintă o parte organică a capitalului avansat în procesul de producţie, şi de aceea, în caz că producţia nu este extinsă, constituie capital bănesc eliminat. Întrucît aici s-a presupus că preţurile elementelor produsului au fost date înainte ca acesta să fi apărut pe piaţă în calitate de capital-marfă, creşterea preţurilor produsului ar putea fi provocată aici de o schimbare reală a valorii, în măsura în care această schimbare a valorii ar avea un efect retroactiv, de pildă în măsura în care materiile prime s-ar fi scumpit ulterior. În acest caz, capitalistul X ar cîştiga şi la produsul său, care circulă sub formă de capital-marfă, şi la stocul său de producţie existent. Acest cîştig i-ar furniza un capital adiţional, care acum, în condiţiile noilor preţuri urcate ale elementelor producţiei, devine necesar pentru a-şi putea duce mai departe întreprinderea.

Sau creşterea preţului este numai trecătoare. În acest caz ceea ce pentru capitalistul X devine necesar în calitate de capital adiţional, pentru cealaltă parte ajunge să fie capital eliberat, în măsura în care produsul acestuia serveşte ca element de producţie pentru alte ramuri de activitate. Ceea ce a pierdut unul a cîştigat celălalt.

31). Săptămînile care cad în al doilea an de rotaţie sînt puse între paranteze.

*1. În ediţia germană din 1893, cuvintele „mai mică decît perioada de circulație“ au fost omise. S-a corectat după manuscrisul lui Marx şi manuscrisul lui Engels. — Nota red.

Capitalul, vol. II
<< 14. Timpul de circulaţie | 16. Rotația capitalului variabil >>
Marx/Engels