Formula generală a circuitului capitalului productiv este P...M' — B' — M...P. Acest circuit înseamnă funcţionarea periodic reînnoită a capitalului productiv, adică reproducţia sau procesul de producţie a capitalului ca proces de reproducţie legat de valorificarea lui; înseamnă nu numai producţie, dar şi reproducţie periodică de plusvaloare; înseamnă funcţionarea capitalului industrial aflat în forma sa productivă, nu ca funcţionare singulară, ci ca funcţionare repetată în mod periodic, astfel că reluarea procesului este determinată de însuşi punctul de plecare. O parte a lui M' poate (în anumite cazuri, în anumite ramuri de investiţie a capitalului industrial) să reintre direct ca mijloc de producţie în acelaşi proces de muncă din care a ieşit sub formă de marfă; în modul acesta se economiseşte numai transformarea valorii ei în bani reali sau în semne băneşti, sau această transformare obţine o expresie de sine stătătoare numai ca bani de calcul. Această parte a valorii nu intră în circulaţie. În procesul de producţie intră astfel valori care nu intră în procesul de circulaţie. Acelaşi lucru se întîmplă cu acea parte din M' pe care capitalistul o consumă in natura *1 ca parte a plusprodusului. Această parte este însă fără importanţă pentru producţia capitalistă; ea e luată în considerare cel mult în agricultură.
Două lucruri sar în ochi din primul moment în această formă.
În primul rînd. Pe cînd în prima formă B...B' procesul de producţie, funcţia lui P, întrerupe circulaţia capitalului bănesc şi apare numai ca verigă intermediară între cele două faze ale sale B — M şi M' — B', aici procesul de circulaţie total al capitalului industrial, întreaga lui mişcare în limitele fazei circulaţiei, constituie numai o întrerupere, numai o verigă intermediară între capitalul productiv, care ca primă extremă deschide circuitul, iar ca ultimă extremă îl încheie în aceeaşi formă, deci în forma reînceperii lui. Circulaţia propriu-zisă apare numai ca o mijlocire a reproducţiei care se reînnoieşte în mod periodic şi care prin această reînnoire este continuă.
În al doilea rînd. Circulaţia totală se prezintă într-o formă opusă aceleia pe care o are în circuitul capitalului bănesc. Acolo, făcîndu-se abstracţie de mărimea valorii, forma ei era B — M — B (B — M. M — B). Aici, făcîndu-se iarăşi abstracţie de mărimea valorii, forma ei este M — B — M (M — B. B — M) , deci forma circulaţiei de mărfuri simple.
Prin urmare, să analizăm mai întîi procesul M' — B' — M, care se desfăşoară în sfera circulaţiei între extremele P ... P.
Punctul de plecare al acestei circulaţii este capitalul-marfă: M' = M + m = P + m. Funcţia capitalului-marfă M' — B' (realizarea valorii-capital = P cuprinse în el şi care există acum ca parte componentă a mărfii M, precum şi realizarea plusvalorii cuprinse în el şi care există acum ca parte componentă a aceleiaşi mase de mărfuri, avînd valoarea m) a fost analizată în prima formă a circuitului. Dar acolo ea constituia a doua fază a circulaţiei întrerupte şi faza finală a întregului circuit. Aici ea formează a doua fază a circuitului, dar prima fază a circulaţiei. Primul circuit se încheie cu B' şi, întrucît B' poate, exact ca şi B iniţial, să redeschidă, sub formă de capital bănesc, al doilea circuit, nu a fost necesar ca mai întîi să cercetăm dacă B şi b (plusvaloarea), pe care le conţine B', îşi continuă calea împreună sau dacă parcurg căi diferite. Acest lucru ar fi fost necesar numai dacă am fi urmărit primul circuit în reluarea lui. Această problemă trebuie însă rezolvată în procesul circuitului capitalului productiv, întrucît determinarea chiar şi a primului circuit al acestuia depinde de acest fapt şi întrucît M' — B' apare în acest circuit ca prima fază a circulaţiei, care urmează a fi completată de faza B — M. De această rezolvare depinde dacă formula analizată de noi reprezintă reproducţie simplă sau reproducţie pe scară lărgită. Caracterul circuitului se modifică deci corespunzător cu această rezolvare.
Să ne ocupăm deci mai întîi de reproducţia simplă a capitalului productiv, presupunînd, ca şi în capitolul întîi, că împrejurările rămîn neschimbate şi că mărfurile se cumpără şi se vînd la valoarea lor. Presupunînd acest lucru, întreaga plusvaloare intră în consumul individual al capitalistului. După ce s-a produs transformarea capitalului-marfă M' în bani, acea parte a sumei de bani care reprezintă valoarea-capital continuă să circule în circuitul capitalului industrial; cealaltă parte, care este plusvaloare transformată în bani, intră în circulația generală a mărfurilor, reprezintă circulaţia banilor care porneşte de la capitalist, dar care are loc în afara sferei circulaţiei capitalului individual al acestuia.
În exemplul nostru am avut un capital-marfă M' de 10 000 de pfunzi de fire în valoare de 500 l.st.; dintre acestea, 422 l.st. sînt valoarea capitalului productiv şi, ca formă bănească a 8 440 de pfunzi de fire, ele continuă circulaţia capitalului începută de M', în timp ce plusvaloarea de 78 l.st., ca formă bănească a 1 560 de pfunzi de fire, partea excedentară a produsului-marfă, părăseşte circulaţia acestui capital şi parcurge o cale proprie în sfera circulaţiei generale a mărfurilor.
| M' | ( | M | ) | — | — | ( | B | ) | — | M<FMp |
| + | — | B' | + | |||||||
| m | — | — | b | — | m | |||||
Actul b — m reprezintă o serie de cumpărări prin intermediul banilor, pe care capitalistul îi cheltuieşte fie pe mărfuri propriu-zise, fie în folosul propriei sale persoane preţioase, respectiv al familiei sale. Aceste cumpărări sînt fărîmiţate; ele au loc la termene diferite. Prin urmare, banii există în mod temporar sub forma unei rezerve de bani destinate consumului curent sau a unui tezaur, întrucît banii a căror circulaţie a fost întreruptă se află sub formă de tezaur. Funcţia lor ca mijloc de circulaţie, care cuprinde şi forma lor trecătoare de tezaur, nu intră în circulaţia capitalului sub forma sa bănească B. În cazul acesta banii nu sînt avansaţi, ci cheltuiţi.
Am presupus că capitalul total avansat trece întotdeauna în întregime dintr-o fază a sa în alta; tot aşa presupunem şi aici că produsul-marfă al procesului P poartă în sine întreaga valoare a capitalului productiv P = 422 l.st. + plusvaloarea = 78 l.st., creată în cursul procesului de producţie. În exemplul nostru, în care avem de-a face cu un produs-marfă divizibil, plusvaloarea există sub forma a 1 560 de pfunzi de fire, aşa cum, calculată la un pfund de fire, ea există sub forma a 2 496 de uncii de fire. Dacă, dimpotrivă, produsul-marfă ar fi, de pildă, o maşină în valoare de 500 l.st. şi cu aceeaşi compoziţie a valorii, atunci, deşi o parte a valorii acestei maşini ar fi = 78 l.st. plusvaloare, totuşi aceste 78 l.st. ar exista numai în maşină în ansamblul ei: maşina nu poate fi împărţită în valoare-capital şi plusvaloare fără a o sfărîma în bucăţi, deci fără a-i distruge, o dată cu valoarea de întrebuinţare, şi valoarea. Cele două componente ale valorii nu pot fi deci reprezentate în părţi componente ale corpului marfă decît în mod ideal şi nu ca elemente independente ale mărfii M', aşa cum fiecare pfund de fire este un element separabil, independent, al celor 10 000 de pfunzi din această marfă. În primul caz, întreaga marfă, capitalul-marfă, maşina, trebuie să fie vîndută în întregime, înainte ca b să-şi înceapă circulaţia lui specială. Dimpotrivă, atunci cînd capitalistul ar vinde 8 440 de pfunzi de fire, vînzarea restului de 1 560 de pfunzi ar reprezenta o circulaţie cu totul separată a plusvalorii în forma m (1 560 de pfunzi de fire) — b (78 l.st.) — m (obiecte de consum). Dar elementele valorii fiecărei porţiuni din cele 10 000 de pfunzi de fire produse pot fi reprezentate în părţi ale produsului exact ca în produsul total. Aşa cum aceşti 10 000 de pfunzi de fire pot fi împărţiţi în valoarea capitalului constant (c), 7 440 de pfunzi de fire în valoare de 372 l.st., în valoarea capitalului variabil (v), 1 000 de pfunzi de fire de 50 l.st., şi în plusvaloare (p), 1 560 de pfunzi de fire de 78 l.st., tot aşa şi fiecare pfund de fire poate fi împărţit în c = 11,904 uncii de fire în valoare de 8,928 pence, în v = 1,600 uncii de fire în valoare de 1,200 pence şi în p = 2,496 uncii de fire în valoare de 1,872 pence. De asemenea, dacă ar vinde în mod succesiv cei 10 000 de pfunzi, capitalistul ar putea consuma în mod succesiv elementele de plusvaloare cuprinse în aceste părţi, realizînd astfel în mod tot atît de succesiv suma c + v. Dar în cele din urmă această operaţie presupune şi ea că cei 10 000 de pfunzi sînt vînduţi în întregime, că, implicit, prin vînzarea a 8 440 de pfunzi este înlocuită valoarea lui C şi a lui v („Capitalul“, partea I, cap. VII, 2).
Oricum s-ar prezenta însă lucrurile, prin actul M' — B' atît valoarea-capital, cît şi plusvaloarea cuprinse în M' capătă o existenţă separabilă una de cealaltă, existenţa diferitelor sume de bani; în ambele cazuri, atît B, cît şi b sînt forma efectiv transformată a valorii care iniţial, în M', nu avea o expresie proprie, doar ideală, numai ca preţ al mărfii.
Circulaţia m — b — m reprezintă o circulaţie de mărfuri simplă, a cărei primă fază, m — b, este cuprinsă în circulaţia capitalului-marfă M' — B', deci în circuitul capitalului, dar a cărei fază complementară b — m iese din acest circuit, ca un act al circulaţiei generale a mărfuril0r distinct de acesta. După transformarea lui M' în B', circulaţia lui M şi m, a valorii-capital şi a plusvalorii, se separă. De aici urmează:
În primul rînd. Capitalul-marfă, realizîndu-se prin actul M' — B' = M' — (B + b), mişcarea valorii-capital şi a plusvalorii, care în M' — B' este încă comună şi înfăptuită de aceeaşi masă de mărfuri, devine separabilă, întrucît amîndouă valorile posedă acum forme independente ca sume de bani.
În al doilea rînd. Dacă această separare are loc, b fiind cheltuit sub formă de venit al capitalistului, în timp ce B, ca formă funcţională a valorii-capital, îşi continuă drumul determinat de circuit, în acest caz primul act M' — B', legat de actele ulterioare B — M şi b — m, poate fi reprezentat ca formînd cele două circulaţii diferite: M — B — M şi m — b — m; ambele aceste serii aparţin, în ceea ce priveşte forma lor generală, circulaţiei obişnuite a mărfurilor.
De altfel, în practică, atunci cînd este vorba de corpuri-marfă continue, indivizibile, părţile componente ale valorii se autonomizează în mod ideal. De pildă, în întreprinderile de construcţii din Londra, care lucrează în cea mai mare parte pe credit, antreprenorul primeşte avansuri pe măsură ce construcţia imobilului trece de la un stadiu la altul. Nici unul dintre aceste stadii nu este o casă, ci numai o parte componentă, existentă realmente, a unei case viitoare, în devenire; deci, cu toate că e reală, fiecare dintre aceste părţi nu este decît o parte ideală a casei întregi şi, totuşi, destul de reală pentru a servi drept garanţie pentru un avans suplimentar. (Vezi în legătură cu această problemă cap. XII *2.)
În al treilea rînd. Dacă mişcarea valorii-capital şi aceea a plusvalorii, care în M şi B sînt încă comune, se desparte numai în parte (astfel încît o parte din plusvaloare nu este cheltuită ca venit) sau nu se desparte de loc, în acest caz în însăşi valoarea-capital se produce o modificare încă în timpul circuitului ei, înainte de încheierea acestuia. În exemplul nostru, valoarea capitalului productiv era egală cu 422 l.st. Aşadar, dacă el continuă mişcarea B — M, de pildă ca 480 1.st. sau ca 500 1.st., atunci el trece prin ultimele stadii ale circuitului ca o valoare sporită cu 58 l.st. sau cu 78 l.st. faţă de valoarea sa iniţială. Acest lucru poate fi legat de o schimbare concomitentă a compoziţiei lui valorice.
M' — B', al doilea stadiu al circulaţiei şi stadiul final al circuitului I (B...B'), este, în circuitul nostru, al doilea stadiu al acestuia şi primul stadiu al circulaţiei mărfurilor. În măsura în care este vorba de circulaţie, actul M' — B' trebuie deci completat prin B' — M'. Dar actul M' — B' nu numai că urmează după procesul de valorificare (aici după funcţionarea lui P, primul stadiu), dar este şi rezultatul acestui proces; produsul-marfă M' este deja realizat prin intermediul acestui act. Procesul de valorificare a capitalului, ca şi realizarea produsului-marfă care cuprinde valoarea-capital valorificată, este deci încheiat prin M' — B'.
Am presupus, aşadar, reproducţia simplă, adică am presupus că b — m se separă complet de B — M. Întrucît ambele circulaţii, atît m — b — m, cît şi M — B — M, ţin, potrivit formei lor generale, de circulaţia mărfurilor (neprezentînd din această cauză nici o diferenţă de valoare între extremele lor), este uşor să consideri, aşa cum face economia politică vulgară, procesul de producţie capitalist drept producţie de mărfuri simplă, drept producţie de valori de întrebuinţare destinate unui anumit fel de consum, produse de capitalist exclusiv pentru a le înlocui prin mărfuri cu altă valoare de întrebuinţare, sau, cum se spune în mod eronat în economia politică vulgară, pentru a le schimba pe acestea.
M' apare de la început sub formă de capital-marfă, iar scopul întregului proces, îmbogăţirea (valorificarea), nu numai că nu exclude consumul individual al capitalistului, care creşte o dată cu mărimea plusvalorii (deci şi a capitalului), ci, dimpotrivă, chiar îl presupune.
În circulaţia venitului capitalistului, marfa produsă m (sau fracţiunea din produsul-marfă M' care îi corespunde în mod ideal) nu serveşte de fapt decît pentru a fi transformată mai întîi în bani şi apoi din bani într-o serie de alte mărfuri servind consumului individual. Nu trebuie însă trecută cu vederea o împrejurare neînsemnată, şi anume că m este o valoare-marfă care nu l-a costat nimic pe capitalist, este întruchipare de supramuncă, din care cauză ea apare pe scenă iniţial ca parte componentă a capitalului-marfă M'. Prin urmare, prin însăşi faptul existenţei sale, acest m este legat de circuitul valorii-capital care îşi efectuează procesul său; dacă acest circuit stagnează sau în general se produce o tulburare a sa, nu numai consumul lui m este redus sau încetează cu totul, dar o dată cu acest consum se reduce sau încetează şi desfacerea seriei de mărfuri care urmează să-l înlocuiască pe m. Acelaşi lucru se întîmplă şi atunci cînd actul M' — B' nu reuşeşte sau cînd numai o parte din M' poate fi vîndută.
Am văzut că m — b — m, ca circulaţie a venitului capitalistului, intră în circulaţia capitalului atîta timp cît m este o parte a valorii lui M', a capitalului în forma lui funcţională de capital-marfă; dar, din moment ce a devenit independentă prin intermediul actului b — m, circulaţia venitului în forma ei completă m — b — m nu intră în mişcarea capitalului avansat de capitalist, deşi provine din această mişcare. Circulaţia venitului este legată de circulaţia capitalului avansat în măsura în care existenţa capitalului presupune existenţa capitalistului, iar existenţa acestuia din urmă este condiţionată de faptul că el consumă plusvaloare.
În cadrul circulaţiei generale, M', de pildă firele, funcţionează numai ca marfă; dar, ca moment al circulaţiei capitalului, M' funcţionează în calitate de capital-marfă, formă pe care valoarea-capital o îmbracă şi o leapădă în mod alternativ. După ce firele au fost vîndute comerciantului, ele ies din procesul circuitului acelui capital al căror produs sînt, continuînd totuşi să rămînă ca marfă în sfera circulaţiei generale. Circulaţia aceleiaşi mase de mărfuri continuă, cu toate că a încetat să mai constituie un moment în circuitul de sine stătător al capitalului filatorului. Metamorfoza reală definitivă a masei de mărfuri aruncate de capitalist în circulaţie, actul M — B, trecerea ei definitivă în sfera de consum, poate fi deci cu totul separată în timp şi în spațiu de metamorfoza în care această masă de mărfuri funcţionează în calitate de capital-marfă al capitalistului respectiv. Aceeaşi metamorfoză care s-a efectuat în procesul de circulaţie a capitalului mai rămîne să fie efectuată în sfera circulaţiei generale.
Lucrurile nu se schimbă cu nimic dacă firele intră din nou în circuitul unui alt capital industrial. Circulaţia generală cuprinde atît împletirea circuitelor diferitelor părţi independente ale capitalului social, adică totalitatea circuitelor capitalurilor individuale, cît şi circulaţia valorilor care nu sînt aruncate pe piaţă sub formă de capital, adică a valorilor care intră în sfera consumului individual.
Raportul dintre circuitul capitalului, în măsura în care acest circuit constituie o parte a circulaţiei generale, şi circuitul, în măsura în care constituie verigile unui circuit independent, se mai observă atunci cînd cercetăm circulaţia lui B' = B + b. B, în calitate de capital bănesc, continuă circuitul capitalului; b, ca cheltuire de venit (b — m), intră în circulaţia generală, însă iese din circuitul capitalului respectiv. În acest din urmă circuit intră numai acea parte a lui b care funcţionează drept capital bănesc suplimentar. În m — b — m banii funcţionează numai ca monedă; scopul acestei circulaţii este consumul individual al capitalistului. Pentru cretinismul economiei politice vulgare este tipic faptul că ea consideră această circulaţie care nu intră în circuitul capitalului — circulaţia acelei părţi din valoarea nou creată care e consumată ca venit — drept circuit caracteristic al capitalului.
În a doua fază, B — M, valoarea-capital B = P (egală cu valoarea capitalului productiv cu care se deschide aici circuitul capitalului industrial) există din nou, separată de plusvaloare, deci cu aceeaşi mărime a valorii ca şi în primul stadiu al circuitului capitalului bănesc, B — M. Cu toată poziţia schimbată, funcţia capitalului bănesc în care s-a transformat acum capitalul-marfă este aceeaşi: transformarea sa în Mp şi F, mijloace de producţie şi forţă de muncă.
Concomitent cu m — b, valoarea-capital a parcurs, aşadar, în funcţia M' — B' a capitalului-marfă, faza M — B şi intră acum în faza complementară B — M<FMp; prin urmare, circulaţia ei totală este M — B — M<FMp.
În primul rînd. În forma I (circuitul B...B'), capitalul bănesc B a apărut ca formă iniţială în care este avansată valoarea-capital; el apare aici din capul locului ca parte a sumei de bani în care s-a transformat capitalul-marfă în prima fază a circulaţiei M' — B', deci apare din capul locului ca transformare a lui P, a capitalului productiv, în formă bănească, transformare efectuată prin intermediul vînzării produsului-marfă. Capitalul bănesc nu există aici din capul locului nici ca formă iniţială şi nici ca formă finală a valorii capital, întrucît faza B — M, care încheie faza M — B, poate fi efectuată numai printr-o a doua lepădare a formei băneşti. Partea din B — M care reprezintă în acelaşi timp B — F nu mai apare nici ea ca simplă avansare de bani exprimată în cumpărarea de forţă de muncă, ci ca o avansare prin care forţei de muncă i se avansează sub formă bănească aceiaşi 1 000 de pfunzi de fire în valoare de 50 l.st. care formează o parte a valorii-marfă create de forţa de muncă. Banii care i se avansează aici muncitorului nu sînt decît forma de echivalent transformată a unei părţi din valoarea mărfii produse de el însuşi. Chiar şi numai din acest motiv, actul B — M, în măsura în care este actul B — F, nu înseamnă nicidecum numai înlocuirea unei mărfi sub formă bănească printr-o marfă sub formă de valoare de întrebuinţare, ci include şi alte elemente, independente de circulaţia generală a mărfurilor ca atare.
B' apare ca formă transformată a lui M', care, la rîndul său, este un produs al unei funcţionări trecute a lui P, a procesului de producţie trecut; prin urmare, întreaga sumă de bani B' apare ca expresie bănească a unei munci trecute. În exemplul nostru, 10 000 de pfunzi de fire = 500 1.st. — produs al procesului filatului; dintre acestea, 7 440 de pfunzi de fire = capitalul constant avansat c = 372 l.st., 1 000 de pfunzi de fire = capitalul variabil avansat v = 50 1.st. şi 1 560 de pfunzi de fire = plusvaloarea p = 78 l.st. Dacă din B' se avansează din nou numai capitalul iniţial = 422 l.st., celelalte împrejurări rămînînd neschimbate, muncitorul nu primeşte în actul B — F decît o parte din cei 10 000 de pfunzi de fire produse în această săptămînă (valoarea în bani a 1 000 de pfunzi de fire) care îi este avansată în săptămîna următoare. Ca rezultat al actului M — B, banii sînt întotdeauna expresia unei munci trecute. În măsura în care actul complementar B — M se efectuează imediat pe piaţa de mărfuri, B fiind deci schimbat contra unor mărfuri existente care se află deja pe piaţă, aceasta înseamnă iarăşi transformarea unei munci trecute dintr-o formă (bani) într-altă formă (marfă). Dar actul B — M diferă în timp de actul M — B. Ele pot fi concomitente în cazuri excepţionale, atunci cînd, de pildă, capitalistul care efectuează actul B — M şi capitalistul pentru care acest act este M — B îşi transmit reciproc mărfurile în acelaşi timp, iar B nu face apoi decît să acopere diferenţa. Diferenţa de timp dintre efectuarea actului M — B şi efectuarea actului B — M poate fi mai mare sau mai mică. Cu toate că B, ca rezultat al actului M — B, reprezintă muncă trecută, totuşi B poate reprezenta pentru actul B — M forma transformată a unor mărfuri care nici nu se găsesc încă pe piaţă, ci vor apărea aici abia pe viitor, întrucît actul B — M are loc, de obicei, abia după ce M a fost produs din nou. Tot astfel B poate reprezenta mărfuri care sînt produse o dată cu acel M a cărui expresie bănească este. De pildă, în schimbul B — M (cumpărarea de mijloace de producţie), cărbunii pot fi cumpăraţi înainte de a fi extraşi din mină. În măsura în care b figurează ca bani acumulaţi şi nu e cheltuit ca venit, el poate reprezenta bumbac care va fi produs abia în anul viitor. La fel stau lucrurile cu cheltuirea venitului capitalistului, actul b — m. La fel şi cu salariul F = 50 l.st.; aceşti bani nu sînt numai forma bănească a muncii trecute a muncitorilor, ci în acelaşi timp un titlu asupra unei munci concomitente sau viitoare, care este abia în curs de realizare sau care urmează să fie realizată în viitor. Muncitorul poate cumpăra pe ei o haină care va fi confecţionată abia în săptămîna următoare. Aşa se întîmplă în special cu numărul foarte mare de mijloace de subzistenţă necesare care trebuie consumate aproape chiar în momentul producerii lor ca să nu se altereze. În felul acesta, muncitorul primeşte, în banii în care i se plăteşte salariul, forma transformată a propriei sale munci viitoare sau a muncii altor muncitori. Dînd muncitorului o parte din munca lui trecută, capitalistul îi dă un titlu asupra propriei lui munci viitoare. Este propria lui muncă, simultană sau viitoare, care formează rezerva încă inexistentă cu care i se plăteşte munca lui trecută. Aici ideea formării unei rezerve dispare cu totul *3.
În al doilea rînd. În circulaţia M — B — M<FMp aceiaşi bani îşi schimbă de două ori locul: capitalistul îi primeşte întîi în calitate de vînzător, apoi îi cheltuieşte în calitate de cumpărător; transformarea mărfii în forma-bani nu serveşte decît la retransformarea ei din forma-bani în forma-marfă; aşadar forma-bani a capitalului, existenţa lui sub formă de capital bănesc, nu reprezintă în această mişcare decît un moment trecător; cu alte cuvinte, în măsura în care mişcarea continuă, capitalul bănesc, atunci cînd serveşte ca mijloc de cumpărare, apare numai ca mijloc de circulaţie; ca mijloc de plată propriu-zis el apare atunci cînd capitaliştii cumpără unul de la altul şi cînd deci nu este nevoie de o soldare a balanţei de plăţi.
În al treilea rînd. Funcţionarea capitalului bănesc, indiferent dacă acesta serveşte ca simplu mijloc de circulaţie sau ca mijloc de plată, nu face decît să mijlocească înlocuirea lui M cu elementele F şi Mp, adică înlocuirea firelor, a produsului-marfă — care reprezintă rezultatul funcţionării capitalului productiv (după scăderea plusvalorii care urmează să fie utilizată ca venit) — prin elementele lui de producţie, deci retransformarea valorii-capital din forma ei de marfă în elementele constitutive ale acestei mărfi, adică, în cele din urmă, această funcţionare nu face decît să mijlocească retransformarea capitalului-marfă în capital productiv.
Pentru ca circuitul să se desfăşoare normal, M' trebuie vîndut la valoarea lui şi în totalitatea lui. Apoi M — B — M înseamnă nu numai înlocuirea unei mărfi prin alta, dar şi faptul că această înlocuire se face în acelaşi raport valoric. Am presupus că acest lucru se întîmplă aici. De fapt însă valorile mijloacelor de producţie variază; tocmai producţiei capitaliste îi sînt proprii modificările continue ale raporturilor valorice, provocate chiar si numai prin schimbările permanente în productivitatea muncii, fapt care caracterizează producţia capitalistă. Aici nu facem decît să amintim aceste schimbări ale valorii factorilor producţiei, pe care le vom analiza mai tîrziu *4. Transformarea elementelor producţiei în produs-marfă, a lui P în M', are loc în sfera producţiei, iar retransformarea lui M' în P are loc în sfera circulaţiei. Această retransformare este efectuată prin metamorfoza simplă a mărfii. Prin conţinutul ei însă, ea este un moment al procesului de reproducţie privit în ansamblul lui. M — B — M, ca formă a circulaţiei capitalului, implică un schimb de substanţe determinat sub raport funcţional. Circulaţia M — B — M mai presupune apoi ca M să fie egal cu elementele de producţie ale cantităţii de marfă M' şi ca raporturile valorice ale acestor elemente să rămînă cele iniţiale; se presupune deci nu numai că mărfurile sînt cumpărate la valoarea lor, dar şi că în cursul circuitului ele nu suferă nici o schimbare sub raportul valorii; în caz contrar, procesul nu se poate desfăşura normal.
În B...B', B este forma iniţială a valorii-capital, care este lepădată numai pentru a fi adoptată din nou. În P...M' — B' — M...P, B nu este decît o formă adoptată în cursul procesului circuitului, care este din nou lepădată încă în cadrul acestuia. Forma bani apare aici numai ca o formă independentă trecătoare a valorii capitalului; capitalul, ca M', este tot atît de grăbit să îmbrace forma bani pe cît de grăbit este, ca B', s-o lepede imediat ce s-a metamorfozat în ea, pentru a lua din nou forma capitalului productiv. Atîta timp cît acest capital rămîne sub forma-bani, el nu funcţionează în calitate de capital şi deci nu se valorifică; capitalul rămîne inactiv. B acţionează aici ca mijloc de circulaţie, dar ca mijloc de circulaţie a capitalului *5. Aparenţa de independenţă pe care forma bani a valorii-capital o are în prima formă a circuitului ei (circuitul capitalului bănesc) dispare în această a doua formă, care constituie deci critica formei I, reducînd-o doar la o formă specială. Dacă a doua metamorfoză, B — M, se loveşte de piedici (dacă, de pildă, pe piaţă lipsesc mijloacele de producţie), atunci circuitul, fluxul procesului de reproducţie, este întrerupt exact ca în cazul cînd capitalul ar sta imobilizat în forma de capital-marfă. Deosebirea este însă aceasta: sub formă de bani capitalul poate sta mai multă vreme decît sub forma trecătoare de marfă. El nu încetează să fie bani atunci cînd nu funcţionează în calitate de capital bănesc; el încetează însă să fie marfă şi, în general, valoare de întrebuinţare dacă rămîne prea mult timp în funcţia sa de capital-marfă. În al doilea rînd, sub formă de bani el este în stare să îmbrace, în locul formei sale iniţiale de capital productiv, o altă formă, în timp ce ca M', în general, nu se poate mişca din loc.
Numai pentru M' circulaţia M' — B' — M cuprinde, potrivit formei ei, acte de circulaţie care sînt momente ale reproducţiei sale, dar pentru efectuarea lui M' — B' — M este necesară reproducţia reală a lui M, în care se transformă M'; această reproducţie este însă condiţionată, la rîndul ei, de procese de reproducţie din afara procesului de reproducţie a capitalului individual reprezentat în M'.
În forma I, actul B — M<FMp nu face decît să pregătească prima transformare a capitalului bănesc în capital productiv; în forma a II-a acest act pregăteşte retransformarea din capital-marfă în capital productiv, adică, în măsura în care investiţia de capital industrial rămîne aceeaşi, acest act pregăteşte retransformarea capitalului-marfă în aceleaşi elemente ale producţiei din care a luat naştere. Actul B — M<FMp apare deci aici, ca şi în forma I, ca o fază pregătitoare a procesului de producţie, dar şi ca o reîntoarcere la acesta, ca o reînnoire a acestuia, ca un precursor al procesului de reproducţie, aşadar şi ca o repetare a procesului de valorificare.
Trebuie să mai menţionăm apoi că actul B — F nu este un simplu schimb de mărfuri, ci cumpărarea unei mărfi F care urmează să servească la producţia de plusvaloare, tot aşa cum B — Mp nu este decît o operaţie indispensabilă din punct de vedere material pentru atingerea acestui scop.
După efectuarea actului B — M<FMp, B este retransformat în capital productiv, în P, şi circuitul reîncepe.
Forma desfăşurată a lui P...M' — B' — M...P este deci
| P...M' | { | M | } | — | { | B | } | — | M<FMp | ...P |
| + | + | |||||||||
| m | — | b | — | m | ||||||
Transformarea capitalului bănesc în capital productiv este cumpărarea de mărfuri în scopul producţiei de mărfuri. Numai în măsura în care consumul este consum productiv intră el în circuitul capitalului însuşi; condiţia acestui consum este ca prin intermediul mărfurilor consumate productiv să se producă plusvaloare. Şi aceasta este ceva cu totul diferit de producţie sau chiar de producţia de mărfuri, al cărei scop este asigurarea existenţei producătorului. O înlocuire a mărfii prin marfă, condiţionată de producerea de plusvaloare, este cu totul altceva decît schimbul de produse în sine, mijlocit doar prin bani. Economiştii prezintă însă lucrurile în acest fel pentru a dovedi că nici o supraproducţie nu este posibilă.
În afară de consumul productiv al lui B, care se transformă în F şi Mp, circuitul capitalului conţine prima verigă a actului B — F, care pentru muncitor este F — B = M — B. Din circulaţia F — B — M, care porneşte de la muncitor şi cuprinde consumul acestuia, numai prima verigă intră, ca rezultat al lui B — F, în circuitul capitalului. Al doilea act, anume B — M, nu intră în circulaţia capitalului individual, cu toate că rezultă din ea. Pentru clasa capitalistă este însă necesară existenţa continuă a clasei muncitoare, prin urmare şi consumul muncitorului, realizat prin intermediul actului B — M.
Pentru ca circuitul valorii-capital să continue şi pentru ca plusvaloarea să fie consumată de capitalist, actul M' — B' nu presupune decît ca M' să fie transformat în bani, să fie vîndut. Se înţelege că M' este cumpărat numai pentru că articolul este o valoare de întrebuinţare şi deci potrivit pentru un consum oarecare productiv sau individual. Dar dacă M' continuă să circule, de pildă, în mîinile comerciantului care a cumpărat firele, faptul acesta nu afectează la început cu nimic continuarea circuitului capitalului individual care a produs firele şi le-a vîndut comerciantului, întregul proces îşi continuă cursul şi o dată cu el continuă şi consumul individual al capitalistului şi al muncitorului pe care el îl condiţionează. Acesta este un punct important la analizarea crizelor.
Într-adevăr, îndată ce M' este vîndut, transformat în bani, el poate fi retransformat în factorii reali ai procesului de muncă şi, prin urmare, ai procesului de reproducţie. Problema dacă M' este cumpărat de consumatorul care îl va consuma sau de comerciantul care intenţionează să-l vîndă din nou nu modifică cu nimic lucrurile în mod direct. Volumul masei de mărfuri create de producţia capitalistă este determinat de scara pe care are loc această producţie şi de nevoia de lărgire continuă a acesteia din urmă, iar nu de vreun cerc stabilit al cererii şi ofertei, de trebuinţele care urmează să fie satisfăcute. În afară de capitaliştii industriali, producţia de masă nu poate avea alt cumpărător direct decît pe negustorul angrosist. În cadrul anumitor limite, procesul de reproducţie se poate efectua pe aceeaşi scară sau pe o scară lărgită, cu toate că mărfurile pe care le produce nu au intrat în mod efectiv în consumul individual sau în cel productiv. Consumul de mărfuri nu este cuprins în circuitul capitalului din care au rezultat acestea. De pildă, dacă firele au fost vîndute, circuitul valorii-capital reprezentate în aceste fire poate reîncepe indiferent de ceea ce se întîmplă deocamdată cu firele vîndute. Atîta timp cît produsul se vinde, lucrurile îşi urmează, din punctul de vedere al producătorului capitalist, cursul lor normal. Circuitul valorii-capital pe care o reprezintă acest producător capitalist nu este întrerupt. Şi, dacă acest proces este lărgit — ceea ce implică şi un consum productiv lărgit al mi1loacelor de producţie —, această reproducţie a capitalului poate fi însoţită de o lărgire a consumului individual (deci de o cerere) al muncitorilor, deoarece procesul este deschis şi condiţionat de un consum productiv. În felul acesta, producerea de plusvaloare şi totodată consumul individual al capitalistului pot creşte, întregul proces de reproducţie se poate afla în situaţia cea mai înfloritoare şi totuşi o mare parte din mărfuri să fi intrat numai aparent în sfera consumului, în realitate însă să se afle nevîndută în mîna revînzătorilor, aşadar să se afle încă efectiv pe piaţă. Urmează o avalanşă de mărfuri după alta, pentru ca în cele din urmă să se vadă că avalanşa anterioară nu a fost înghiţită de consum decît în mod aparent. Capitalurile-marfă îşi dispută unul altuia locurile pe piaţă. Cele care ajung mai tîrziu sînt vîndute sub preţ pentru a putea fi vîndute. Avalanşele anterioare nu au fost încă transformate în bani lichizi, în timp ce termenele lor de plată ajung la scadenţă. Posesorii lor trebuie să se declare insolvabili sau să vîndă la orice preţ pentru a putea face faţă plăţilor. Această vînzare nu are absolut nimic de-a face cu situaţia reală a cererii. Ea are de-a face numai cu cererea de plată, cu necesitatea absolută de a transforma marfa în bani. Atunci izbucneşte criza. Ea se manifestă nu în scăderea nemijlocită a cererii consumptive, a cererii pentru consumul individual, ci în reducerea schimbului de capital contra capital, în restrîngerea procesului de reproducţie a capitalului.
Dacă mărfurile Mp şi F în care se transformă B pentru a-şi îndeplini funcţia de capital bănesc, adică de valoare-capital destinată să se retransforme în capital productiv, dacă aceste mărfuri trebuie cumpărate sau plătite la termene diferite, dacă B — M reprezintă deci o serie de cumpărări şi de plăţi care se efectuează în mod succesiv, în cazul acesta o parte a lui B săvîrşeşte actul B — M, în timp ce altă parte rămîne sub formă de bani, pentru ca apoi, într-un moment determinat de condiţiile procesului însuşi, să servească la alte acte B — M, concomitente sau succesive. Această parte este retrasă din circulaţie numai în mod temporar, pentru ca la un moment anumit să intre în acţiune, să-şi exercite funcţia. Dar însăşi păstrarea acestei părţi în rezervă reprezintă, la rîndul ei, o funcţie determinată de circulaţia ei şi în vederea circulaţiei. Existenţa ei ca fond de cumpărare şi de plată, suspendarea mişcării ei, circulaţia ei întreruptă, toate acestea constituie o situaţie în care banii, în calitate de capital bănesc, îşi exercită una dintre funcţiile lor. În calitate de capital bănesc, căci în acest caz banii care se află în mod temporar în repaus sînt ei înşişi o parte a capitalului bănesc B (adică a lui B' — b = B), a acelei părţi din valoarea capitalului-marfă care este egală cu P, cu valoarea capitalului productiv, de la care porneşte circuitul. Pe de altă parte, toţi banii retraşi din circulaţie se află sub formă de tezaur. Prin urmare, forma de tezaur a banilor devine aici o funcţie a capitalului bănesc, exact aşa cum în B — M funcţia banilor ca mijloc de cumpărare sau ca mijloc de plată devine o funcţie a capitalului bănesc, şi anume pentru că valoarea-capital există aici sub formă de bani, pentru că forma-bani este aici o stare a capitalului industrial impusă în ansamblul circuitului într-unul din stadiile lui. Dar totodată aici se confirmă din nou faptul că, în cadrul circuitului capitalului industrial, capitalul bănesc nu îndeplineşte decît funcţii băneşti şi că aceste funcţii băneşti au în acelaşi timp rolul de funcţii ale capitalului numai datorită legăturii lor cu celelalte stadii ale acestui circuit.
Reprezentarea lui B' ca raport al lui b faţă de B, ca relaţie-capital, nu este în mod nemijlocit o funcţie a capitalului bănesc, ci a capitalului-marfă M', care, la rîndul său, ca raport al lui m faţă de M, nu exprimă decît rezultatul procesului de producţie, rezultatul autovalorificării valorii-capital, efectuate în acest proces de producţie.
În cazul că continuarea procesului de circulaţie întîmpină piedici, astfel că, din cauza unor împrejurări exterioare, a situației de pe piaţă etc., B trebuie să-şi suspende funcţia B — M şi din această cauză să rămînă un timp mai mult sau mai puţin îndelungat sub formă de bani, avem din nou de-a face cu o stare de tezaurizare a banilor, stare care se întîlneşte şi în circulaţia simplă a mărfurilor, atunci cînd trecerea de la M — B la B — M este întreruptă din cauza unor împrejurări exterioare. Aceasta este o tezaurizare silită. În cazul nostru, banii au astfel forma de capital bănesc inactiv, latent. Deocamdată nu insistăm însă asupra acestui aspect.
În ambele cazuri însă rămînerea capitalului bănesc în starea sa de bani apare ca rezultat al unei întreruperi în mişcare, indiferent dacă această întrerupere este utilă sau nu, voluntară sau involuntară, dacă decurge din funcţiile capitalului sau le contravine.
Întrucît proporţiile în care poate fi lărgit procesul de producţie nu sînt arbitrare, ci determinate de tehnica dată, plusvaloarea realizată, deşi destinată capitalizării, nu poate atinge adeseori volumul în care să poată funcţiona în mod efectiv drept capital adiţional, adică să poată intra în circuitul valorii-capital care își efectuează procesul său, decît prin repetarea mai multor circuite (trebuie deci să fie acumulată pînă atinge acest volum). Aşadar, plusvaloarea se solidifică, devenind tezaur, şi constituie în această formă capital bănesc latent. Latent pentru că, atîta timp cît rămîne sub formă bănească, el nu poate acţiona drept capital 6a). Aşadar, tezaurizarea apare aici ca un moment inerent procesului de acumulare capitalistă, pe care îl însoţeşte, dar care în acelaşi timp este esenţial diferit de el. Diferit deoarece, prin formarea de capital bănesc latent, procesul de reproducţie însuşi nu este lărgit. Dimpotrivă, aici se formează capital bănesc latent, deoarece producătorul capitalist nu poate lărgi nemijlocit scara producţiei sale. Dacă el vinde plusprodusul său unui producător de aur sau de argint care aruncă în circulaţie noi cantităţi de aur sau argint, sau, ceea ce se reduce la acelaşi lucru, unui comerciant care în schimbul unei părţi din plusprodusul naţional importă din străinătate aur sau argint suplimentar, atunci capitalul său bănesc latent constituie un increment la tezaurul naţional de aur sau de argint. În toate celelalte cazuri, de pildă, cele 78 l.st., care în mîna cumpărătorului au fost mijloc de circulaţie, nu au făcut în mîna capitalistului decît să ia forma de tezaur, prin urmare nu s-a produs decît o nouă repartizare a tezaurului naţional sub formă de aur sau de argint.
Dacă în tranzacţiile capitalistului nostru banii funcţionează ca mijloc de plată (astfel încît cumpărătorul trebuie să plătească marfa abia la o dată mai mult sau mai puţin îndepărtată), plusprodusul destinat capitalizării nu se transformă în bani, ci în creanţe, în titluri de proprietate asupra unui echivalent de care cumpărătorul poate că dispune deja sau pe care poate că-l are abia în perspectivă. Acest echivalent nu intră în procesul de reproducţie a capitalului care efectuează respectivul circuit, aşa cum nu intră nici banii care sînt plasaţi în hîrtii purtătoare de dobîndă etc., deşi poate intra în circuitul altor capitaluri industriale individuale.
Întregul caracter al producţiei capitaliste este determinat de valorificarea valorii-capital avansate, deci în primă instanţă de producerea de cît mai multă plusvaloare, iar în al doilea rînd (vezi „Capitalul“, cartea I, cap. XXII) de producere de capital, deci de transformarea plusvalorii în capital. Acumularea sau producţia pe scară lărgită, are apare ca mijloc pentru extinderea permanentă a producerii de plusvaloare, deci pentru îmbogăţirea capitalistului, ca scop personal al acestuia din urmă, şi care constituie una dintre laturile tendinţei generale a producţiei capitaliste, devine însă la rîndul ei — cum s-a arătat în cartea întîi —, prin dezvoltarea ei, o necesitate pentru fiecare capitalist individual. Sporirea continuă a capitalului devine o condiţie a menţinerii acestuia. Nu vom reveni însă aici asupra celor expuse mai înainte.
Am cercetat mai întîi reproducţia simplă şi am presupus că întreaga plusvaloare este cheltuită ca venit. În realitate, în condiţii normale este întotdeauna nevoie ca o parte din plusvaloare să fie cheltuită ca venit, iar altă parte să fie capitalizată, fiind absolut indiferent dacă plusvaloarea produsă în anumite perioade este cînd consumată în întregime, cînd capitalizată în întregime. În medie — şi formula generală nu poate reprezenta decît media mişcării — întîlnim ambele procese. Ca să nu complicăm însă formula, este mai bine să presupunem că întreaga plusvaloare este acumulată. Formula P...M' — B' — M'<FMp...P' exprimă un capital productiv care e reprodus pe o scară mai largă şi cu o valoare mai mare şi care îşi începe al doilea circuit, sau, ceea ce este acelaşi lucru, îşi reînnoieşte primul circuit ca un capital productiv sporit. Atunci cînd începe acest al doilea circuit, P este din nou punctul de plecare, numai că P este un capital productiv mai mare decît a fost primul P. Tot astfel, atunci cînd în formula B...B' al doilea circuit începe cu B', acest B' funcţionează ca B, în calitate de capital bănesc de o anumită mărime care a fost avansat; este un capital bănesc mai mare decît acela cu care a fost deschis primul circuit, dar de îndată ce îşi începe îndeplinirea funcţiei de capital bănesc avansat dispare orice urmă a faptului că el ar fi sporit datorită capitalizării plusvalorii. În forma de capital bănesc în care îşi începe circuitul, această origine a sa nu mai este vizibilă. La fel stau lucrurile şi cu P' atunci cînd acesta funcţionează ca punct de plecare al unui nou circuit.
Comparînd pe P...P' cu B...B' sau cu primul circuit, vedem că ele nu au aceeaşi semnificaţie. B...B', luat în sine ca circuit izolat, exprimă numai faptul că B, capitalul bănesc (sau capitalul industrial efectuînd circuitul său sub formă de capital bănesc), reprezintă bani care generează bani, valoare care generează valoare, faptul că el produce plusvaloare. Dimpotrivă, în circuitul lui P, procesul de valorificare însuşi este încheiat o dată cu încheierea primului stadiu, procesul de producţie, iar după încheierea celui de-al doilea stadiu, M' — B' (primul stadiu al circulaţiei), valoarea-capital + plusvaloarea există deja sub formă de capital bănesc realizat, ca B', care a apărut în primul circuit ca extremă finală. Faptul că plusvaloarea a fost creată este reprezentat în forma P...P, analizată mai înainte (vezi formula dezvoltată la p. 47 *6), prin m — b — m, care în al doilea stadiu al său iese din circulaţia capitalului şi exprimă circulaţia plusvalorii ca venit. În această formă, în care întreaga mişcare este reprezentată prin P...P, în care deci nu există o diferenţă de mărime a valorii între cele două extreme, valorificarea valorii avansate, producerea de plusvaloare, este deci reprezentată în acelaşi mod ca în B...B'; numai că actul M' — B' apare ca stadiu ultim în B...B', iar în P...P ca al doilea stadiu al circuitului şi ca primul stadiu al circulaţiei.
În P...P', P' nu exprimă că a fost produsă plusvaloare, ci că plusvaloarea produsă a fost capitalizată, că deci a fost acumulat capital şi că, spre deosebire de P, P' constă din valoarea-capital iniţială plus valoarea capitalului acumulat prin mişcarea acesteia.
B', ca simplă încheiere a lui B...B', la fel ca M', aşa cum apare în toate aceste circuite, nu exprimă, luate în sine, mişcarea, ci rezultatul ei: valorificarea valorii-capital realizate sub formă de marfă sau sub formă de bani şi deci valoarea-capital ca B + b sau M + m, ca raport al valorii-capital faţă de plusvaloarea ei ca faţă de un descendent al ei. Ele exprimă acest rezultat ca forme diferite de circulaţie a valorii-capital valorificate. Dar nici în forma M', nici în forma B' valorificarea care a avut loc nu este ea însăşi o funcţie nici a capitalului bănesc, nici a capitalului-marfă. Ca forme, ca moduri de existenţă speciale, diferite, care corespund unor funcţii speciale ale capitalului industrial, capitalul bănesc nu poate îndeplini decît funcţii de bani, iar capitulul-marfă nu poate îndeplini decît funcţii de marfă; deosebirea dintre ele nu este decît deosebirea dintre bani şi marfă. Tot aşa capitalul industrial, în forma sa de capital productiv, nu poate consta decît din aceleaşi elemente care intră de obicei în orice proces de muncă ce creează produse: pe de o parte condiţii de muncă materiale (mijloace de producţie), pe de altă parte forţă de muncă ce funcţionează în mod productiv (util). Aşa cum capitalul industrial nu poate exista în sfera producţiei decît în compoziţia care corespunde procesului de producţie în general, deci şi procesului de producţie necapitalist, tot aşa în sfera circulaţiei el nu poate exista decît în cele două forme care corespund acestei sfere: în forma de marfă şi în aceea de bani. Dar suma elementelor de producţie, se anunţă din capul locului ca fiind capital productiv, deoarece forţa de muncă este forţă de muncă a altuia, pe care capitalistul a cumpărat-o chiar de la proprietarul ei, tot aşa cum şi-a cumpărat şi mijloacele de producţie de la alţi proprietari de mărfuri; de aceea însuşi procesul de producţie apare şi el ca funcţie productivă a capitalului industrial, iar banii şi marfa apar ca forme de circulaţie ale aceluiaşi capital industrial, prin urmare şi funcţiile lor apar ca funcţii de circulaţie ale acestui capital care sau precedă funcţiile capitalului productiv, sau decurg din el. Numai prin faptul că sînt legate între ele ca forme ale funcţiilor pe care capitalul industrial trebuie să le îndeplinească în diferitele stadii ale procesului circuitului său, funcţia de bani şi funcţia de marfă sînt aici în acelaşi timp funcţii ale capitalului bănesc şi ale capitalului-marfă. Este deci greşit să se deducă proprietăţile şi funcţiile specifice care caracterizează banii ca bani şi marfa ca marfă din proprietăţile lor de capital, aşa cum este greşit să se deducă, invers, proprietăţile capitalului productiv din modul lui de existenţă ca mijloace de producţie.
De îndată ce B' sau M' sînt fixate ca B + b, M + m, deci ca raport al valorii-capital faţă de plusvaloare ca faţă de un descendent al său, acest raport este exprimat în amîndouă, o dată sub formă de bani, a doua oară sub formă de marfă, ceea ce nu schimbă cu nimic lucrurile. Prin urmare, acest raport nu rezultă nici din proprietăţile şi funcţiile care revin banilor ca atare, nici din altele care revin mărfii ca atare. În ambele cazuri, proprietatea care caracterizează capitalul, aceea de a fi valoare care generează valoare, este exprimată numai ca rezultat. M' este întotdeauna produsul funcţionării lui P, iar B' este întotdeauna numai forma lui M' transformată în circuitul capitalului industrial. De aceea, atunci cînd capitalul bănesc realizat îşi reîncepe funcţia sa specială în calitate de capital bănesc, el încetează a mai exprima relaţia-capital cuprinsă în B' = B + b. Atunci cînd B...B' a fost parcurs, iar B' îşi reîncepe circuitul, acesta nu mai figurează ca B', ci ca B , chiar dacă întreaga plusvaloare pe care o conţine B' este capitalizată. Al doilea circuit începe, în exemplul nostru, cu un capital bănesc de 500 l.st. şi nu cu 422 l.st., cum a început primul circuit. Capitalul bănesc care deschide circuitul este cu 78 l.st. mai mare decît mai înainte; această deosebire există atunci cînd comparăm un circuit cu celălalt; dar această comparaţie nu-şi are locul în cadrul fiecărui circuit în parte. Cele 500 l.st. avansate drept capital bănesc, din care 78 l.st. existau înainte ca plusvaloare, joacă exact acelaşi rol ca şi 500 l.st. cu care alt capitalist şi-ar deschide primul circuit. Tot astfel stau lucrurile şi în circuitul capitalului productiv. P' mărit se manifestă, atunci cînd reîncepe circuitul, ca P, tot aşa cum se manifestă în reproducţia simplă P...P.
În stadiul B' — M'<FMp mărimea sporită a capitalului este indicată numai prin M', dar nu prin F' şi Mp'. Întrucît M este suma lui F şi Mp, însuşi M' arată că suma lui F şi Mp pe care le conţine este mai mare decît P iniţial. Dar, în afară de aceasta, denumirea F' şi Mp' ar fi falsă, deoarece ştim că o dată cu creşterea capitalului are loc o modificare a compoziţiei sale valorice, că în cursul acestei modificări valoarea lui Mp creşte, iar aceea a lui F scade întotdeauna relativ, ba de multe ori şi absolut.
Dacă b, plusvaloarea transformată în aur, poate fi adăugată imediat din nou valorii-capital în mişcare, astfel încît să poată intra, formînd împreună cu capitalul B mărimea B', în procesul circuitului, aceasta depinde de împrejurări care sînt independente de simpla existenţă a lui b. Dacă este vorba ca b să servească drept capital bănesc într-o nouă întreprindere, independentă, care urmează a fi înfiinţată alături de prima, este clar că el nu va putea fi folosit în acest scop decît dacă are mărimea minimă necesară pentru o asemenea întreprindere. Dacă b trebuie să fie folosit pentru extinderea întreprinderii iniţiale, raporturile dintre factorii materiali ai lui P şi raporturile lor valorice impun şi ele o anumită mărime minimă pentru b. Între toate mijloacele de producţie care funcţionează în întreprinderea respectivă există nu numai un raport calitativ, ci şi un anumit raport cantitativ; ele au anumite mărimi proporţionale. Aceste raporturi materiale şi, legate de ele, raporturile valorice ale factorilor care intră în capitalul productiv determină volumul minim pe care trebuie să-l aibă b pentru a putea fi transformat, ca un spor al capitalului productiv, în mijloace de producţie şi în forţă de muncă suplimentare sau numai în mijloace de producţie suplimentare. Astfel fabricantul de fire nu poate mări numărul fusurilor sale fără a-şi procura totodată cardele şi flaierele necesare, abstracţie făcînd de cheltuielile sporite pentru bumbac şi salarii pe care le necesită o asemenea extindere a întreprinderii. Pentru a realiza această extindere, plusvaloarea trebuie deci să fi ajuns la o sumă apreciabilă (se calculează de obicei 1 l.st. de fiecare fus nou introdus). Atîta timp cît b nu are acest volum minim, circuitul capitalului trebuie să se repete de mai multe ori pînă ce suma b-urilor produse de el în mod succesiv poate să funcţioneze împreună cu B, adică în B' — M'<FMp. Chiar şi simple modificări ale unor piese, care se fac, de pildă, la maşinile de filat, necesită, în măsura în care maşinile devin astfel mai productive, o cheltuire mai mare de material pentru filat, o sporire a numărului flaierelor etc. Prin urmare, în perioada de tranziţie, b este acumulat, şi această acumulare a lui nu este o funcţie a lui proprie, ci rezultatul repetării lui P...P. Funcţia proprie a lui b este rămînerea lui în stare de bani pînă cînd, în urma repetatelor circuite de valorificare, deci din afară, va spori suficient, atingînd mărimea minimă necesară pentru funcţionarea lui activă, singura mărime în care el poate participa la funcţionarea capitalului bănesc B, poate servi efectiv drept capital bănesc, în speţă drept parte acumulată a capitalului bănesc B aflat în funcţiune. În perioada de tranziţie, b este acumulat şi există numai sub forma unui tezaur aflat în curs de formare, în curs de creştere. Acumularea de bani, tezaurizarea apare deci aici ca un proces care însoţeşte temporar acumularea reală, adică lărgirea scării pe care acţionează capitalul industrial. Temporar, deoarece, atîta timp cît tezaurul rămîne in starea sa de tezaur, el nu funcţionează drept capital, nu participă la procesul de valorificare, ci rămîne o sumă de bani care creşte numai pentru că banii obţinuţi fără intervenţia ei sînt aruncaţi în aceeaşi ladă.
Forma de tezaur nu este altceva decît forma de bani care nu se află în circulaţie, de bani a căror circulaţie este întreruptă şi care din această cauză sînt păstraţi sub forma lor de bani. În ceea ce priveşte procesul tezaurizării însuşi, el este propriu oricărei producţii de mărfuri şi, ca scop în sine, nu joacă un rol decît în formele nedezvoltate, precapitaliste ale acestei producţii. Aici însă tezaurul apare ca formă a capitalului bănesc, iar tezaurizarea ca un proces care însoţeşte temporar acumularea capitalului, deoarece şi în măsura în care banii figurează aici în calitate de capital bănesc latent, deoarece tezaurizarea, existenţa ca tezaur a plusvalorii aflate sub formă bănească, este un stadiu pregătitor pentru transformarea plusvalorii într-un capital care funcţionează în mod efectiv, stadiu pregătitor determinat funcţional, care îşi are locul în afara circuitului capitalului. Aşadar, prin această determinare a sa, tezaurul este capital bănesc latent; aceasta este şi cauza pentru care volumul pe care trebuie să-l fi atins înainte de a intra în procesul circuitului capitalului este determinat de fiecare dată de compoziţia valorică a capitalului productiv. Dar, atîta timp cît banii rămîn sub formă de tezaur, ei nu funcţionează încă drept capital bănesc, ci sînt numai capital bănesc inactiv, şi anume nu capital bănesc a cărui funcţionare a fost întreruptă, ca în cazul de mai sus, ci capital bănesc care nu este încă în stare să funcţioneze.
Luăm aici acumularea de bani în forma ei iniţială, reală, ca tezaur bănesc real. Ea poate exista însă şi sub forma de simple creanţe, de titluri de creanţă ale capitalistului care a vîndut M'. În ceea ce priveşte celelalte forme sub care acest capital bănesc latent există şi în perioada de tranziţie, sub formă de bani care generează bani, de pildă sub formă de depuneri spre fructificare la o bancă, de cambii sau de hîrtii de valoare de tot felul, cercetarea lor nu-şi are locul aici. În aceste cazuri, plusvaloarea realizată în bani îndeplineşte, în afara circuitului capitalului industrial din care derivă, funcţii speciale ale capitalului, funcţii care, în primul rînd, nu au nimic de-a face cu circuitul acestui capital ca atare şi care, în al doilea rînd, presupun funcţii ale capitalului diferite de funcţiile capitalului industrial, care nu au fost încă analizate aici.
În forma pe care tocmai am analizat-o şi care reprezintă forma de existenţă a plusvalorii, tezaurul este un fond bănesc de acumulare, o formă bănească pe care acumularea de capital o îmbracă temporar, fiind deci el însuşi o condiţie a acesteia din urmă. Dar acest fond de acumulare poate să îndeplinească şi anumite servicii secundare speciale, cu alte cuvinte să intre în procesul circuitului capitalului fără ca acest proces să ia forma P...P', deci fără lărgirea reproducţiei capitaliste.
Dacă procesul M' — B' se prelungeşte peste durata lui normală, dacă deci procesul de transformare a capitalului-marfă în forma bani este oprit în mod anormal sau, de pildă, dacă — această transformare fiind efectuată — preţul mijloacelor de producţie în care urmează să fie transformat capitalul bănesc a crescut peste nivelul pe care l-a avut la începutul circuitului, tezaurul care funcţionează ca fond de acumulare poate fi folosit pentru a lua locul capitalului bănesc sau al unei părţi din acesta. Fondul bănesc de acumulare serveşte astfel ca fond de rezervă pentru înlăturarea unor perturbări intervenite în circuit.
Fondul de rezervă ca atare se deosebeşte de fondul de mijloace de cumpărare sau de plată analizat în circuitul P...P. Aceste mijloace de cumpărare şi de plată sînt o parte din capitalul bănesc în funcţiune (sînt deci forme de existenţă ale unei părţi din valoarea-capital aflată în general în proces), ale cărui părţi nu intră în funcţiune decît în mod succesiv, la termene diferite. În cursul continuu al procesului de producţie se formează în permanenţă o rezervă de capital bănesc, întrucît, de pildă, astăzi s-au făcut încasări, iar plăţile urmează să se facă abia mai tîrziu, astăzi au fost vîndute cantităţi mari de mărfuri şi alte cantităţi mari de mărfuri urmează să fie cumpărate abia peste cîteva zile; în aceste intervale, o parte din capitalul circulant se află deci în permanenţă sub formă de bani. Fondul de rezervă, în schimb, nu este o parte componentă a capitalului în funcţiune, mai precis a capitalului bănesc, ci a capitalului aflat încă într-un stadiu preliminar al acumulării sale, o parte a plusvalorii care nu a fost încă transformată în capital activ. Se înţelege de altfel de la sine că în împrejurări dificile capitalistul nu se întreabă de loc ce funcţii anumite îndeplinesc banii aflaţi în mîna sa, ci pur şi simplu foloseşte banii pe care îi are pentru a menţine procesul circuitului capitalului său. Aşa, în exemplul nostru, B = 422 l.st., iar B' = 500 l.st. Dacă o parte din capitalul de 422 l.st. există în calitate de fond de mijloace de cumpărare şi de plată, în calitate de rezervă de bani, se consideră că, împrejurările rămînînd neschimbate, ea va intra în întregime în circuit şi totodată va fi suficientă în acest scop. Fondul de rezervă este însă o parte din plusvaloarea de 78 l.st.; el nu poate intra în procesul circuitului capitalului în valoare de 422 l.st. decît dacă acest circuit se efectuează în împrejurări care nu rămîn neschimbate; căci el este o parte din fondul de acumulare şi figurează în cazul nostru fără vreo lărgire a proporţiilor reproducţiei.
Fondul de acumulare bănesc înseamnă existenţa unui capital bănesc latent, aşadar transformarea banilor în capital bănesc.
Formula generală a circuitului capitalului productiv, care cuprinde reproducţia simplă şi reproducţia pe scară lărgită, este următoarea:
Dacă P = P, atunci în 2) B = B' — b; dacă P = P', atunci în 2) B este mai mare decît B' — b, adică b a fost transformat, în întregime sau în parte, în capital bănesc.
Circuitul capitalului productiv este forma în care economia politică clasică analizează procesul circuitului capitalului industrial.
6a). Expresia „latent“ este împrumutată din fizică, prin analogie cu noţiunea de căldură latentă, care, în prezent, a fost aproape înlăturată de teoria transformării energiei. Din această cauză Marx foloseşte în secţiunea a treia (redactată mai tîrziu) expresia de „capital potenţial“, prin analogie cu noţiunea de energie potenţială, sau de „capital virtual“, prin analogie cu viteza virtuală a lui D'Alembert. — F. E.
*1. — sub forma naturală. — Nota trad.
*2. Vezi volumul de faţă, p. 246—247 — Nota red.
*3. Aici în manuscrisul lui Marx există următoarea notă: „Toate acestea se referă însă la ultima secţiune a cărţii a doua“. — Nota red.
*4. Vezi volumul de faţă, cap. XV, punctul V. — Nota red.
*5. Aici în manuscrisul lui Marx există menţiunea: „Împotriva lui Tooke“. — Nota red.
*6. Vezi volumul de faţă, p. 81 — Nota red.