Să presupunem acum că pentru producerea cantităţii medii de mijloace de subzistenţă necesare zilnic unui muncitor se cer 6 ore de muncă medie. Să mai presupunem, în afară de aceasta, că 6 ore de muncă medie sînt materializate într-o cantitate de aur egală cu 3 şilingi. În acest caz, cei 3 şilingi reprezintă preţul sau expresia în bani a valorii pe o zi a forţei de muncă a acestui muncitor. Dacă el ar lucra 6 ore pe zi, ar produce în fiecare zi o valoare suficientă pentru a-şi cumpăra cantitatea medie de mijloace de subzistenţă care îi este necesară zilnic pentru a-şi menţine existenţa în calitate de muncitor.
Dar omul nostru este un muncitor salariat. El trebuie, prin urmare, să-şi vîndă forţa de muncă capitalistului. Dacă o vinde cu 3 şilingi pe zi sau cu 18 şilingi pe săptămînă, el o vinde la valoarea ei. Să presupunem că ar fi un filator. Dacă lucrează 6 ore pe zi, el va adăuga bumbacului în fiecare zi o valoare de 3 şilingi. Această valoare adăugată de el în fiecare zi bumbacului ar constitui exact echivalentul salariului său, adică al preţului forţei sale de muncă, pe care el îl primeşte zilnic. Dar în acest caz nu i-ar reveni capitalistului nici o plusvaloare sau plusprodus. Aici ajungem, aşadar, la punctul esenţial.
Cumpărînd forţa de muncă a muncitorului şi plătind valoarea ei, capitalistul - ca oricare alt cumpărător - a dobîndit dreptul de a consuma, de a folosi marfa pe care a cumpărat-o. Aşa cum o maşină este consumată sau folosită prin aceea că este pusă să funcţioneze, forţa de muncă a unui om este consumată sau folosită prin aceea că el este pus să lucreze. Plătind valoarea pe o zi sau pe o săptămînă a forţei de muncă a muncitorului, capitalistul a dobîndit deci dreptul de a folosi sau de a pune să lucreze toată ziua sau toată săptămîna această forţă de muncă. Ziua de muncă sau săptămînă are, fireşte, anumite limite. Asupra acestei probleme însă ne vom mai opri amănunţit ulterior.
Pentru moment vreau să atrag atenţia asupra unui punct hotărîtor.
Valoarea forţei de muncă este determinată de cantitatea de muncă necesară pentru menţinerea sau reproducerea ei, în timp ce folosirea acestei forţe de muncă nu este limitată decît de capacitatea de muncă şi de forţa fizică a muncitorului. Valoarea pe o zi sau pe o săptămînă a forţei de muncă este cu totul diferită de activitatea desfăşurată zilnic sau săptămînal de această forţă, după cum nutreţul de care are nevoie un cal este ceva cu totul diferit de timpul cît poate el să-l ducă pe călăreţ. Cantitatea de muncă prin care este limitată valoarea forţei de muncă a muncitorului nu constituie nicidecum limita cantităţii de muncă pe care o poate executa forţa lui de muncă. Să luăm, de pildă, pe filatorul nostru. Am văzut că, pentru a reproduce zilnic forţa lui de muncă, el trebuie să reproducă zilnic o valoare de 3 şilingi, ceea ce realizează muncind zilnic 6 ore. Aceasta nu-l împiedică însă să lucreze 10, 12 sau mai multe ore pe zi. Dar, plătind valoarea pe o zi sau pe o săptămînă a forţei de muncă a filatorului, capitalistul a dobîndit dreptul să folosească această forţă de muncă toată ziua sau toată săptămîna. El îl va sili deci să muncească, să zicem, 12 ore pe zi. În afară de cele 6 ore necesare pentru înlocuirea salariului său, adică a valorii forţei sale de muncă, filatorul va trebui să lucreze încă 6 ore, pe care le voi numi ore de supramuncă; această supramuncă se va materializa în plusvaloare şi în plusprodus. Dacă, de pildă, filatorul nostru, muncind zilnic 6 ore, adaugă bumbacului o valoare de 3 şilingi, valoare care reprezintă exact echivalentul salariului său, atunci în 12 ore el va adăuga bumbacului o valoare de 6 şilingi şi va produce o cantitate corespunzătoare de fire în plus. Deoarece el şi-a vîndut capitalistului forţa de muncă, întreaga valoare creată de el, adică întreg produsul creat de el, aparţine capitalistului, proprietarului pro tempore[1] al forţei sale de muncă. Avansînd 3 şilingi, capitalistul realizează o valoare de 6 şilingi, deoarece, pentru o valoare avansată de el în care sînt cristalizate 6 ore de muncă, i se restituie o valoare în care sînt cristalizate 12 ore de muncă. Prin repetarea zilnică a aceluiaşi proces, capitalistul va avansa zilnic 3 şilingi şi va băga în buzunar zilnic 6 şilingi, din care o jumătate va fi folosită din nou pentru plata salariului, iar cealaltă jumătate va forma plusvaloarea, pentru care capitalistul nu plăteşte nici un echivalent. Pe acest fel de schimb între capital şi muncă se întemeiază modul de producţie capitalist, adică sistemul muncii salariate, din care rezultă în permanenţă reproducerea muncitorului ca muncitor şi a capitalistului ca capitalist.
Rata plusvalorii, toate celelalte condiţii fiind aceleaşi, este în funcţie de raportul dintre partea zilei de muncă necesară pentru reproducerea valorii forţei de muncă şi timpul de supramuncă sau supramunca prestată pentru capitalist. Prin urmare, ea depinde de proporţia în care ziua de muncă este prelungită dincolo de timpul în care muncitorul reproduce prin munca sa doar valoarea forţei sale de muncă, adică înlocuieşte salariul său.
[1]. - vremelnic. - Nota trad. Editurii Politice
|
| |