După dizolvarea familiei patriarhale, femeia nu a intrat în posesia sufletului pe care îl avusese în perioada matriarhală, dar şi-a dobîndit reputaţia de a fi cauza mizeriilor omeneşti.
Zeusi), pentru a-i pedepsi pe muritorii care, prin aprinderea focului în căminele de familie, deveneau nemuritori, i-a poruncit lui Hefaistosi) să modeleze din pămînt «udat cu lacrimi», spune Stobeui), o «fecioară timidă» pe care a însufleţit-o şi pe care zeii au copleşit-o cu daruri, de unde numele ei, Pandorai). Hermesi) i-a dăruit «falsităţi, vorbire perfidă şi purtări insinuante», iar Argusi) a condus-o la Epimeteui), care, uitînd recomandarea fratelui său Prometeui) să nu primească nimic de la fii lui Cronosi), a luat-o de soţie. Ea a dat naştere la un neam pervers şi risipitor de «femei efeminate» — γυναίχων θηλυτεράων (Teog. [Teogonia], v. 590). Odată ce a deschis cutia pe care a primit-o drept cadou de nuntă, Pandora a făcut să-şi ia zborul relele care chinuiesc lumea; speranţa a rămas la urmă. Femeia, care în epoca matriarhală fusese Mama «sfîntă şi providenţială» a omului, devine în epoca familiei burgheze sursa sa de suferinţe.
Patriarhii îşi cumpărau soţiile; în Iliada, tînără fată este numită «găsitoarea de boi» — άλφεσίδοια — fiindcă ea era dată drept plată pentru vite: Prometeu, care declama cu furie împotriva lui Zeus, a acceptat noua ordine pe care a introdus-o în familie; el o cumpără pe soţia sa, Hesionai), cu toate că era o Oceanidăi) (Prom. [Prometeu], v. 551). Atunci cînd soţul îşi repudia soţia şi o trimitea înapoi la tatăl ei, acesta restituia preţul care îl primise pentru ea: după cum era de aşteptat, acest obicei al bărbaţilor s-a reprodus la zei. Atunci cînd Hefaistos îşi surprinde soţia sa, Afroditai), în flagrant delict de adulter cu Aresi), el îi invită pe toţi cei din Olimpi) să-i contemple pe cei doi amanţi, prinşi în plasa sa şi jură că nu-i va elibera decît «atunci cînd Tatăl îi va înapoia toate darurile pe care a fost nevoit să le dea ca s-o cumpere pe soţia lipsită de pudoare.» (Odis. [Odiseea], VIII, 317 et sq.).
Obiceiurile patriarhatului se transformă pe măsura declinului: soţul a încetat să-şi procure soţia legitimă ca o sclavă; în loc să primească un preţ oarecare pentru livrarea fetei, părinţii lui făceau soţiei daruri care, împreună cu cadourile soţului ei, constituiau zestrea sa, pe care ea trebuia s-a înapoieze dacă era repudiată de soţ dintr-o cauză oarecare. Obligaţia dezagreabilă de a înapoia valoarea zestrei, în loc de a da înapoi plata făcută pentru achiziţionarea soţiei, îi constrîngea pe soţi să fie mai potoliţi în repudierea femeii. «Zestrea nu vă îmbogăţeşte, ea nu face decît ca divorţul să fie mai dificil» se menţionează într-un fragment din Euripidei). Epimeteu nu-şi cumpără soţia; ea îi aduce, ca zestre, darurile zeilor; în aceste condiţii, nu prevăzătorul Prometeu şi-ar fi acceptat soţia, ci neprevăzătorul Epimeteu.
Femeia nu mai intră în casa soţului ca sclavă, ci ca proprietară. Proprietatea îi conferă anumite drepturi. Zestrea îi asigură o anumită independenţă faţă de stăpîn. Un personaj din Plauti) spune unui soţ care face acuzaţii împotriva soţiei sale: «Ai acceptat banii de zestre, ţi-ai vîndut autoritatea, — imperium». În schimbul bunurilor pe care le-a adus, soţia refuza să facă muncile penibile cu care era copleşită; dintr-un animal de povară, ea s-a schimbat în «femeie efeminată». Bărbaţii care ieşeau din patriarhat nu puteau suporta cu răbdare această metamorfoză; ei s-au răzbunat prin calomnierea femeii. «Cine se încrede în soţia sa se încrede în jefuitorul bunurilor sale» (Munci şi Zile, v. 94) spune Hesiodi), care este primul dintre cei care defăimau. Calomniile perfide şi diatribele violente pe care poeţii, filozofii şi Părinţii Bisericii le-au lansat împotriva femeii nu sînt decît expresia furioasă a mîniei profunde care rodea inima bărbatului atunci cînd a văzut că femeia începe să se elibereze de despotismul său brutal.
O altă formă de familie urma să reglementeze relaţiile dintre sexe.
Familia patriarhală era o comunitate de gospodării, în care bărbaţii erau uniţi prin legături de sînge şi proveneau din acelaşi strămoş; femeile erau străine care trebuiau să treacă printr-o ceremonie de adopţie pentru a fi incorporate. Gospodăriile posedau în comun un domeniu inalienabil şi drepturi în partajele anuale ale pămînturilor rămase neîmpărţite: Părintele nu era decît administratorul acestor bunuri, în interesul tuturor. Familia, care îl înlocuieşte, este individualistă, este formată dintr-o singură gospodărie şi nu se mai bazează pe posesiunea unei proprietăţi funciare.
Această familie individualistă formată dintr-o singură gospodărie, care este forma caracteristică a clasei burgheze, era familia negustorilor, industriaşilor şi a meşteşugarilor care trăiau ca străini în cetăţile antice. Aceste clase democratice, în luptă permanentă cu aristocraţii familiei patriarhale pentru dobîndirea drepturilor civile şi politice, se îmbogăţea şi creştea ca număr în oraşele maritime şi comerciale ale Ionieii) şi ale Greciei Mari, unde poezia lirică, poezia individualistă prin excelenţă, înlocuia poezia epică din vremurile patriarhale, demodată şi căzută în decadenţă şi unde lua naştere filozofia, ştiinţele şi artele, care urmau să aibă o înflorire atît de fermecătoare în Atena lui Periclei).
Eschili), înţelegînd că schimbările din viaţa materială, politică şi intelectuală intervenite în oraşele comerciale şi industriale, în care familia patriarhală era redusă la stadiul unei reminiscenţe din trecut, s-a alipit de noua formă a familiei claselor democratice, a completat mitul pe care Hesiod îl redă în simplicitatea sa primitivă: el îi atribuie lui Prometeu nu numai faptul că a dat muritorilor focul sacru, ci şi invenţia modului de exploatarea a minelor, navigaţia, astronomia, medicina, aritmetica, «cea mai frumoasă dintre ştiinţe». — «Într-un cuvînt», le spune el Oceanidelor, «să ştiţi că muritorii îi datorează lui Prometeu toate artele» (Prom., v. 506).
Mitul lui Prometeu cuprinde evoluţia patriarhatului elen. Titanuli) care dezertează în mijlocul luptei de lîngă fraţii lui şi trădează cauza matriarhală, care îi acordă lui Zeus ajutorul său pentru a acapara Olimpul şi pentru a întrona o nouă ordine, care îşi bate joc de Tatăl Zeilor şi conspiră pentru a-i smulge puterea, dă lovitura de graţie familiei patriarhale prin faptul că a furat şi a transmis muritorilor focul sacru pentru ca ei să creeze familia individualistă a clasei burgheze.